Ascultă Radio România Cluj Live

Poemele de luni: Ioan Pintea

Este redactor-șef al revistei „Mișcarea literară” și membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Poemele de luni: Ioan Pintea

Articol editat de cristina.rusu, 16 noiembrie 2026, 11:07

“acum știu
acum știu
că ploile pot aduce mari inundații
că munții se pot prăbuși în orice moment
și că un cutremur e posibil oricând
acum știu
că lumea nu mai e locuită de nimeni
că suntem noi doi pe pământ pe pământ
și că e imposibil să cânte cocoșii
acum știu
că îngerii de foc de la poarta raiului au adormit
chiar dacă nu mă crezi
acum știu
că putem intra fără teamă
ținându-ne de mână
în paradis”

ne zugrăvește o lume care transcende materialul și văzutul, poetul, prozatorul, preotul Ioan Pintea, născut la 26 octombrie 1961, la Runcu Salvei, județul Bistrița Năsăud.

Ioan Pintea a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și în prezent este directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și preot paroh la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița.

Debutulul editorial se produce cu Antologia Alpha ’85, Editura Dacia în anul 1985.

Publică volumele de poezie: Frigul şi frica Mormântul gol, Grădina lui Ion, Casa Teslarului , 50. Poeme alese, Melci aborigeni, Faţă către faţă, Cele mai frumoase poezii, O sută şi una de poezii / O aşa mare iubire, Selected Poems of Ioan Pintea, Shanghai Writers’ Association, 2024, No hay mejor lugar. Antología poética, dar și eseuri, jurnale, convorbiri dintre care amintesc selectiv: Primejdia mărturisirii(convorbiri cu N. Steinhardt), Însoțiri în Turnul Babel, Bucuria întrebării. Părintele Stăniloaie în dialog cu Ioan Pintea, Admirații ortodoxe, Jurnal discontinuu cu Nicolae Steinhardt, Proximităţi şi mărturisiri și altele.

A scris Slujba de canonizare a Cuviosului Pahomie de la Gledin în 2006 şi Slujba de canonizare a Sfinţilor Martiri Năsăudeni în 2007.

Coordonează, la Editura Școala Ardeleană, Colecțiile Coșbuciana și Rebreniana, și a îngrijit volumele: 𝑷𝒂𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝑪𝒐𝒔̦𝒃𝒖𝒄 de Gavril Scridon, 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒐𝒆𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 de Andrei Moldovan, 𝑬𝒎𝒊𝒍 𝑹𝒆𝒃𝒓𝒆𝒂𝒏𝒖, 𝒆𝒓𝒐𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑮𝒉𝒊𝒎𝒆𝒔̧‐𝑭𝒂̆𝒈𝒆𝒕 de Ioan Lăpușneanu, 𝑨𝒎𝒖𝒓𝒈𝒖𝒍 𝒎𝒂𝒏𝒖𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒆𝒍𝒐𝒓 de Nicolae Manolescu, 𝑫𝒆𝒔𝒑𝒂̆𝒓𝒕̦𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒏𝒖𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒆 de Mihai Zamfir, 𝑺𝒃𝒐𝒓 𝒑𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒂𝒑𝒆 de Ion Moldoveanu, 𝑺𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒗𝒓𝒆𝒎𝒊𝒊. 𝑷𝒐𝒆𝒛𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒗𝒊𝒖𝒓𝒊 de Petru Cârdu.

Poeziile sale au fost traduse în franceză, engleză, italiană, germană, maghiară și chineză.

Este redactor-șef al revistei „Mișcarea literară” și membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Despre stilul liric al poetului, criticul Ion Pop afirmă: “Ioan Pintea e departe de a scrie o poezie strict subordonată canonului religios, în sensul formal al „ascultării” cuvioase, ci dacă e să vorbim în termeni specifici aceasta e mai curând una a „nevoinţei”, a strădaniei smerite de perfecţionare personală şi a lumii din jur, cu recunoaşterea implicită, inerentă, a slăbiciunilor şi căderilor oricărei făpturi”, iar Vasile Dan este de părere că “poetul pune sub lupă, uneori explicit, alteori doar subtil, condiţia lui însuşi, adică dubla lui personalitate, de poet şi preot, uneori, în pofida insistenţei şi devoţiunii lui, totuşi două ipostaze atît de greu de conciliat. Ai impresia, citindu-l pe Ioan Pintea, că un poet duce în cîrcă, nu fără plăcere, un preot.”

“Dacă am o întristare uneori, este că nu am reuşit să spun imnul fiecărei creaturi din câte sunt. Poate este o dorinţă pe care nu trebuie să o numesc şi să mă delimitez. Însă toate suspină după lacrima doxologică a omului. Simt că tot ce există tânjeşte după Cuvântul izbăvitor. Nu-i omul acela ce aduce izbăvirea, dar poate fi o transparenţă între Logos şi făptură, ca izbăvirea să transpară ca realitate. Deci nu cunosc delimitările între poezie. Omul universal mă interesează. Omul nu poate fi fărâmiţat. Omul este microcosmos, cum spun înaintaşii” ne face cunoscut binoclul prin care poetul privește către viață și poezie.

muza apollonaire

stau înăuntrul acestui poem
ca într-un cuptor încins stau
spui că mă vezi
cum inaintez gol spre incinerare
focul e fratele meu geamăn
e înalt roșu sănătos
și mă iubește cu gesturi tandre și foarte obscene
am încercat de câteva ori
sa mă retrag să ies afară dintre viscerele poemului
dar e cu neputință
el e câinele lupul vulpea și iepurele de câmp
el e metafora mea
spui că mă vezi
și că dacă mă sting
nu garantezi reușita acestui poem
cea mai ascuțită flacără
seamănă mult cu inima poemului
și cine poate să țină în palmă
tocmai inima încinsă a poemului
și să nu-și ardă buricele degetelor
și pielea fină să nu înceapă sa-i sfârâie
spui că mă vezi
și că dacă ard pâna la pucioasă
până la cenușă
până la scrum
scriu în sfârșit un poem genial
spui că mă vezi,
Doamne!
iartă-mă, am și eu lucrarea mea
de data aceasta focul e chiar muza apollinaire

trei lumânări

le văd cum ard împreună
seamănă cu grațiile

viața de aprinde și se stinge
asemenea lor

sunt frumoase și ard
până la capăt

un lucru e cert
în fața lor nu se pot ține
predici despre iluzie

se poate spune scurt
în fața fumului lor ultim
doar atât:

ce grațioasă flacără, viața!

 

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.