Ascultă Radio România Cluj Live

O conspiraţie ce refuză să dispară: de ce rămân dârele avioanelor pe cer chiar şi câteva ore?

Specialiștii explică de ce apar dârele albe lăsate de avioane.

O conspiraţie ce refuză să dispară: de ce rămân dârele avioanelor pe cer chiar şi câteva ore?

Articol editat de cristina.rusu, 7 octombrie 2026, 16:31

Teoria „chemtrails”, potrivit căreia dârele albe lăsate de avioane ar conține substanțe chimice sau biologice pulverizate intenționat asupra populației, a revenit în ultimele zile pe rețelele sociale. Printre cei care o promovează se numără Mihai Lasca, fost deputat de Bihor în legislatura 2020–2024, ales inițial pe listele AUR. Lasca a făcut afirmații asemănătoare și în 2022, când a cerut explicații Autorității Aeronautice Civile.

 

Liniile observate pe cer au însă o explicație meteorologică bine cunoscută. Prof. univ. dr. habil. Adina Eliza Croitoru, de la Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membră a Comitetului Științific al Organizației Meteorologice Mondiale, spune că acestea se numesc trene de condensare sau nori de condens.

Ele se formează în urma trecerii aeronavelor la altitudini de aproximativ 8–12 kilometri, unde temperaturile sunt mult mai scăzute decât la nivelul solului.

Vaporii de apă rezultați din arderea combustibilului și evacuați de motoare se răcesc foarte repede și formează cristale de gheață, vizibile de la sol sub forma unor dâre albe.

„Să nu uităm că lucrul acesta se întâmplă, în general, undeva la altitudini cuprinse între 8 și 12 kilometri, într-o zonă în care avem temperaturi cu 40, 60 sau chiar 70 de grade mai scăzute decât la nivelul solului. În momentul în care vaporii de apă ies din aeronave, are loc condensarea lor foarte rapidă, într-un aer foarte rece”, explică Adina Eliza Croitoru.

 

De ce unele dâre dispar, iar altele rămân ore întregi

 

Una dintre observațiile folosite frecvent pentru susținerea teoriei conspirației este că unele urme dispar rapid, în timp ce altele rămân pe cer, se lățesc și ajung să semene cu norii.

„Dacă aeronava trece printr-un strat de aer rece și saturat cu vapori de apă, trena poate persista timp de mai multe ore. Vântul de la altitudine o împrăștie treptat, astfel încât linia, inițial îngustă, devine tot mai lată. Dacă aerul este uscat, particulele de gheață se transformă rapid în vapori, iar urma dispare în câteva minute”, explică Dr. Adina Eliza Croitoru.

„Nu vedem apa în stare de vapori, ci apa condensată, fie sub formă lichidă, fie sub formă de particule de gheață. De aceea dârele sunt albe, strălucitoare: pentru că sunt formate, de fapt, din particule de gheață”, arată aceasta.

Nici liniile care par să se intersecteze nu indică existența unei operațiuni de pulverizare. Aeronavele circulă pe rute precis stabilite, în direcții diferite și la altitudini eșalonate. Privite de la sol, traiectoriile lor pot părea că se întâlnesc, deși avioanele au trecut prin zona respectivă la înălțimi diferite sau la intervale de zeci de minute ori chiar de câteva ore. În asemenea situații, o dâră mai veche este deja lățită de vânt, în timp ce una recentă apare mai îngustă și mai bine delimitată.

 

Nu există dovezi pentru „chemtrails”

 

Specialista spune că nu are cunoștință de existența unor dovezi științifice care să arate că trenele de condensare ar conține substanțe pulverizate deliberat. Motoarele aeronavelor produc gaze și particule în urma arderii kerosenului, așa cum orice motor care folosește combustibil produce emisii. Printre acestea se numără dioxidul de carbon, vaporii de apă și, în cantități mai mici, oxizii de azot, oxizii de sulf și alte produse de ardere. Existența acestor emisii obișnuite nu reprezintă însă o dovadă a răspândirii intenționate a unor substanțe secrete.

Pentru ca o asemenea ipoteză să poată fi analizată științific, nu sunt suficiente fotografiile sau filmările realizate de la sol. Ar fi nevoie de măsurători efectuate chiar în zona trenelor de condensare, cu senzori ridicați la altitudinea respectivă, de identificarea unor concentrații neobișnuite și de corelarea rezultatelor cu rutele și momentele în care au trecut aeronavele.

„Ar trebui prelevate probe exact din zona în care sunt evacuate aceste gaze, prin lansarea cu baloane a unor senzori care să demonstreze că, la înălțimea respectivă, acolo unde se află trenele de condensare, există și o concentrație mai mare a unor asemenea substanțe. Ar trebui corelate rutele aeronavelor cu datele privind calitatea aerului, măsurate imediat după trecerea acestora”, precizează Adina Eliza Croitoru.

În lipsa unor asemenea probe, imaginile cu linii albe persistente sau intersectate nu susțin teoria „chemtrails”. Ele ilustrează un fenomen atmosferic cunoscut, influențat de temperatura și umiditatea de la mare altitudine, de vânt și de intensitatea traficului aerian.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Turismul românesc, în creștere
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 12:00

Turismul românesc, în creștere

Vârful de sezon din luna august a adus o creştere semnificativă a turismului în România.   Potrivit datelor publicate miercuri, 7...

Turismul românesc, în creștere
EU KIDS Act a intrat în consultare publică
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 11:42

EU KIDS Act a intrat în consultare publică

EU KIDS Act, proiectul prin care Comisia Europeană vrea să schimbe accesul copiilor la rețelele sociale, a intrat în consultare publică.  ...

EU KIDS Act a intrat în consultare publică
Incendiu violent la Craica lângă Baia Mare
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 10:32

Incendiu violent la Craica lângă Baia Mare

Un incendiu puternic a afectat în această dimineață, miercuri, 7 octombrie, zona de locuinţe improvizate Craica, situată la periferia...

Incendiu violent la Craica lângă Baia Mare
Trei copii răniți în accidente cu trotinete electrice
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 10:28

Trei copii răniți în accidente cu trotinete electrice

În doar 48 de ore, salvatorii din județul Bistrița-Năsăud au fost solicitați la două accidente distincte soldate cu trei copii răniți....

Trei copii răniți în accidente cu trotinete electrice
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 10:23

Un bărbat a căzut pe scara blocului de la etajul 2 unde locuia | UPDATE

UPDATE: ora 16.00   Bărbatul căzut de la etajul 2 al unui bloc din Bistrița rămâne în stare critică. A fost operat de urgență Potrivit...

Un bărbat a căzut pe scara blocului de la etajul 2 unde locuia | UPDATE
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 10:18

Accident grav într-o zonă greu accesibilă

Mobilizare contracronometru a salvatorilor în localitatea Ivăneasa, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost grav rănit...

Accident grav într-o zonă greu accesibilă
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 10:13

Incendiu în zona Parcului Național Domogled

Forţele de intervenţie continuă acțiunile de stingere a incendiului de vegetație din zona Parcului Național Domogled, Valea Cernei, izbucnit la...

Incendiu în zona Parcului Național Domogled
Social marți, 6 octombrie 2026, 17:30

Accident pe DN7: Un TIR a intrat într-o benzinărie

Traficul rutier a fost reluat pe Valea Oltului, pe Drumul Naţional 7 în apropiere de intersecţia cu centura localităţii Călimăneşti.  ...

Accident pe DN7: Un TIR a intrat într-o benzinărie