Peste 420 de hectare, afectate de incendiu
Pompieri din mai multe județe intervin pentru limitarea focarelor.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 30 septembrie 2026, 11:58
Zeci de pompieri militari luptă în continuare cu incendiul din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, care se manifestă acum pe o suprafaţă de peste 420 de hectare.
Zona este afectată de două incendii de fond forestier izbucnite în vară, pentru stingerea cărora au fost mobilizate importante resurse terestre şi aeriene. În prezent, forţele de intervenţie sunt concentrate în special pentru limitarea extinderii focarelor.
Misiunile vor fi reluate miercuri, 30 septembrie, după ce aseară au sosit în Băile Herculane, în sprijin, şi efective de pompieri militari din cadrul inspectoratelor Hunedoara şi Bihor.
Miercuri va continua şi intervenţia pompierilor la un incendiu care afectează de mai multe zile fondul forestier din Băile Olăneşti. Pentru gestionarea situaţiei, autorităţile au trimis ieri două aeronave Spartan configurate special pentru stingerea incendiilor de pădure.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.