Șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca
Programul se va desfășura în mai multe baze sportive din Cluj-Napoca.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 iulie 2026, 17:14
Cluj-Napoca devine din nou, în această vară, un centru al sportului accesibil pentru persoanele cu dizabilități și pentru tinerii din medii vulnerabile. Între 3 august și 13 septembrie, Asociația Caiac SMile organizează cea de-a șasea ediție a proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, prin care sute de beneficiari vor putea participa gratuit la antrenamente de caiac, tenis, baschet și echitație adaptată.
Activitățile sunt destinate persoanelor cu diferite tipuri de dizabilități, copiilor și tinerilor din case de tip familial sau din medii defavorizate, dar și celor fără dizabilități care doresc să li se alăture. Potrivit organizatorilor, tocmai participarea împreună la aceleași activități transformă sportul într-un instrument de incluziune și contribuie la reducerea barierelor dintre oameni.
„Sunt activități pentru toată lumea. În mod normal, noi organizăm activități pentru copii din medii defavorizate sau pentru copii din case de tip familial, alături de DGASPC, dar avem activități și pentru persoanele cu nevoi speciale”, explică Ionuț Stancovici, fondatorul Asociației Caiac SMile.
Programul se va desfășura timp de șase săptămâni, în mai multe baze sportive din Cluj-Napoca. În fiecare zi de luni, între orele 11:00 și 17:00, participanții vor putea practica caiacul pe lacul Gheorgheni. Marțea, de la ora 10:00, vor avea loc antrenamentele de tenis și echitație adaptată la Wonderland Resort. Miercurea, între orele 18:00 și 20:00, sala Geleriu din Parcul Babeș va găzdui activitățile de baschet în scaun rulant, destinate persoanelor cu dizabilități locomotorii, iar joia, între orele 10:00 și 12:00, va fi practicat baschetul tradițional în Baza Sportivă Gheorgheni.
Programul poate fi modificat în funcție de condițiile meteo sau de disponibilitatea bazelor sportive și a antrenorilor. Organizatorii precizează însă că participanții nu mai trebuie să se înscrie în prealabil.
„Am renunțat la această cerință de a ne anunța înainte, pentru că oricum suntem acolo și suntem deschiși să primim pe oricine”, spune Ionuț Stancovici.
Desfășurarea activităților adaptate presupune implicarea unui număr mare de antrenori și voluntari. O parte dintre aceștia au acumulat deja experiență în cadrul altor evenimente desfășurate la Cluj-Napoca, precum Zilele Clujului sau Sports Festival, când echipa Caiac SMile a organizat plimbări pe lacul Chios pentru persoane cu și fără dizabilități. În aceste activități, voluntarii învață atât tehnicile de transfer al unei persoane din scaunul rulant în caiac, cât și modul în care trebuie să o sprijine și să o ghideze pe apă.
La ediția de anul trecut, aproximativ 700 de persoane cu diferite tipuri de dizabilități au participat la activitățile organizate timp de șase săptămâni la Cluj-Napoca.
Echitația adaptată, solicitată și în alte orașe
Una dintre noutățile introduse în 2025 a fost echitația adaptată pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, inclusiv pentru cele paraplegice. Activitatea este posibilă cu ajutorul unei șei speciale, concepută pentru terapia asistată de cai, care oferă stabilitate și susținere suplimentară. Șaua are un spătar mai înalt și un sistem de sprijin în partea din față, în zona abdominală. Acestea permit fixarea persoanei într-o poziție sigură, astfel încât să nu se deplaseze lateral și să poată călări fără să fie nevoită să se țină permanent cu mâinile.
„Persoana stă foarte ușor în șa, se poate mișca și poate merge fără să se țină de absolut nimic. Acest lucru îi face foarte fericiți, pe oameni, pentru că se simt independenți. Este o șa care poate fi folosită inclusiv de persoanele care nu își pot folosi bine mâinile”, explică Ionuț Stancovici.
Interesul pentru acest echipament a depășit deja granițele județului Cluj. Reprezentanți ai unor asociații și autorități din Oradea și Pitești au cerut informații despre achiziționarea și folosirea șeii, iar familii din București au venit la Cluj pentru ca cei mici să poată încerca echitația adaptată.
Scaune speciale pentru baschet
În programul de vară revine și baschetul în scaun rulant, coordonat de Bianca Vescan, fostă sportivă de performanță și antrenoare la Clubul Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca. Pentru practicarea acestui sport sunt necesare scaune rulante speciale, diferite de cele folosite în mod obișnuit. Acestea sunt proiectate pentru viteză, stabilitate și schimbări rapide de direcție.
„Echipa de baschet din Cluj, care participă în Campionatul Național, are echipamente și dispune de tot ceea ce este necesar. Și în locurile în care mergem noi avem scaune care pot fi testate de persoanele cu nevoi speciale, astfel încât acestea să se poată bucura de activitate și să se inițieze în acest sport”, precizează fondatorul Caiac SMile.
Dincolo de beneficiile asupra condiției fizice, Ionuț Stancovici spune că activitățile sportive le oferă participanților încredere, independență și dorința de a încerca din nou.
„Faptul că reușești să practici un sport și să îl practici independent îți aduce foarte multă bucurie. Plutirea pe apă îți aduce și puțină adrenalină. După ce simt această adrenalină și își dau seama că pot practica sportul, participanții rămân foarte fericiți și vor să mai încerce”, afirmă acesta.
Echipamente pentru caiac adaptat, donate în Republica Moldova
Înaintea începerii programului de la Cluj-Napoca, Ionuț Stancovici a efectuat o vizită în Republica Moldova, unde a dus caiace, veste de salvare, vâsle și un covor special pentru transferul persoanelor cu dizabilități. Echipamentele au fost oferite unei baze sportive din apropierea Chișinăului, pentru ca și beneficiarii de acolo să poată fi inițiați în caiacul adaptat. În ultimii ani, mai multe asociații din Republica Moldova au venit în România pentru a participa la programele de schi adaptat și la activitățile organizate pe litoralul românesc.
„Le-am tot promis că vin la ei și, uite, am reușit să merg. Am dus câteva caiace, un covor special, vâsle și veste la o bază sportivă aflată chiar lângă Chișinău”, spune Ionuț Stancovici.
Vizita a inclus discuții la Parlament și cu reprezentanții Comitetului Paralimpic din Republica Moldova, inclusiv despre posibilitatea ca echipamentele disponibile în România să fie oferite sau folosite și de organizațiile de peste Prut.
„Putem să ne sprijinim unii pe ceilalți, ca frații”, afirmă fondatorul asociației.
Un nou dispozitiv pentru ieșiri pe munte
Caiac SMile pregătește și extinderea activităților montane pentru persoanele cu dizabilități severe. La Bucovina Ultra Trail, Ionuț Stancovici a testat un dispozitiv special cu ajutorul căruia un copil care nu se poate deplasa singur a fost transportat pe un traseu de aproximativ 20 de kilometri. Dispozitivul seamănă cu un rucsac continuat cu o mică remorcă și este prevăzut cu o roată asistată de un motor electric. Sistemul îi permite însoțitorului să urce pe trasee montane transportând o persoană care nu își poate mișca membrele sau care nu poate utiliza un scaun rulant pe teren accidentat.
„Vreau ca și aceste persoane să aibă libertatea de a merge pe munte, de a participa la un picnic și de a se bucura de asemenea experiențe”, explică Ionuț Stancovici.
După încheierea activităților montane și a vizitei în Republica Moldova, echipa asociației se pregătește și pentru programul de pe litoral. Caiac SMile a contribuit până acum la accesibilizarea a 21 de plaje, iar la Eforie Sud vor fi organizate activități cu plăci de surf, paddleboard-uri, caiace, jet-skiuri și biciclete de apă. La acestea vor participa asociații, familii și persoane cu dizabilități din România și Republica Moldova, inclusiv beneficiari din Cluj-Napoca.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.