Poemele de luni: Liviu Mircea

A pus pe hârtie prima poezie la nouă ani, iar “de atunci, nu s-a oprit niciodată din scris.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 iulie 2026, 12:17

“Se întâmplă aproape tuturor
să ajungă copii, cum și mie mi s-a întâmplat,
și în neastâmpăr alergam
pe coama dealului din spatele casei,
încercând să ating orizontul în locul din care iese soarele.

Iar el fugea mereu înaintea puterilor mele,
dincolo de ceea ce imaginația îmi ascundea atunci,
dincolo de ceea ce anii îmi permit acum,
și-mi dau seama că
toată viața am alergat spre acel orizont
fără să știu într-adevăr ce vreau de la el.

O pasăre m-a lăsat să înțeleg
că el nu fuge nicăieri,
el doar se lărgește dincolo de noi.

Nu știu cum îl vei întâlni tu
Când se va întâmpla să fii copil”,

ne prezintă o radiografie a unui timp apus și totuși prezent, poetul Liviu Mircea, născut la 28 iulie 1957, la Sărmașu, județul Mureș.

Liviu Mircea

A finalizat studii de Managementul de Proiect în Dublin, Irlanda.

A pus pe hârtie prima poezie la nouă ani, iar “de atunci, nu s-a oprit niciodată din scris și nici nu a aflat de ce se întâmplă asta, dar acceptă că e bine așa cum e”.

A publicat mai multe volume de poezii: Un fel de-a zbura, Ruginirea Elveţiei, Emigropa, Maszkjatek, Premiul Nobel pentru singurătate, Evadare din propria mea umbră, Fețele târfelor mele, cuvintele, Mai e puțin până treci strada, Vei ieși din vis și vei umbla, și a fost inclus în patru antologii de poezie din SUA, Marea Britanie, Danemarca și Germania.

A publicat grupaje de poezii în reviste din Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, SUA, Franța, Ungaria și România și a participat la festivaluri de poezie în aceste țări.

A fost nominalizat pentru Premiul cel mare, de trei ori la rând, în 2006, 2007 și 2008, la Festivalul Internațional de Poezie din SUA și a fost distins cu Premiul Colocviilor George Coșbuc în anul 2024 la Festivalul Național de Poezie George Coșbuc.

Ion Mureșan merge la sigur când afirmă:

“Eu cred cu tărie că un poet care vede cum „Peste Sahare se intind imense biblioteci”, iar „sub nisip se învață o limbă nouă”, un poet care vede „Până și ochii bunului Dumnezeu (care) par doi licurici/ în întuneric” nu prea are șanse sa umble cu mintea lui în afara Poeziei” iar Adrian Popescu continuă această încredere în darul lui Liviu Mircea, care este poezia:

“Rar atâta superbă și dramatică revenire fără nostalgii și melancolie, fără sentimente amăgitoare și regrete, la un prezent – trecut continuu, necontradictoriu, doar un elogiu al vieții, așa cum a fost ea, neprevăzută și generoasă, chiar în momentele dificile. Totul împrospătat de un șuvoi impetuos, de un flux vital uimitor și energic de imagini. Mereu ceva stenic și proaspăt te cucerește la acest poet, dialogând cu cititorul, confesându-se, fără să se plângă, dimpotrivă, parcă mereu gata de o nouă iubire, de un nou drum.”

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

“Citesc mult, cu nesaț, tot ce găsesc bun, tot ce mă pasionează, tot ce mă interesează, călătoresc și mă îndrăgostesc în fiecare zi. Scrisul și coborârea pe pământ, de-a lungul acestui fluviu numit Viață, au fost și sunt totul pentru mine” iar această flacără vie o vedem clar în versurile sale.

PRIN NISIPUL PLAJELOR

Într-un târziu am început să scriem pe nisipul plajei
povestea vieții noastre.

Sângele se scurge în nisip,
sub nisip se învață o limbă nouă.

Priveam unul în celălalt să vedem dacă pe fundul inimii
ca într-o călimară, a mai rămas sânge cât să scriem o scrisoare.

Sângele crește din sânge.

Peste Sahare se întind imense biblioteci .
Odată, la ceva vreme,
din nisipuri se ridică un papirus colosal,
cei care nu cunosc aceasta limbă, îi spun pe bună dreptate
furtună de nisip.

Din când în când valurile șterg scrierile
din când în când vânturile ascund nisipurile în valuri
iar valurile împrăștie poveștile peste oceane.

Stau cu scoica asta la ureche – știu că a fost inima ta –
și nu mă satur să ascult poveștile tale.

VEI IEȘI DIN VIS ȘI VEI UMBLA

Pentru tine
eu am spart lacăte
am rupt sigilii
am băut cucuta
și am furat gălbenușul din ou fără să îl sparg.

Eu, primăvara când văd florile
înfloresc o dată cu ele pentru tine
și toate mă recunosc.

Speram să te întâlnesc într-o bună zi,
să vii spre mine așa firesc cum vii în vis,
și spun rugăciunile cu voce tare
să mă încurajez,
poate le auzi, zic,
poate .

Într-o bună zi vei ieși din vis și vei umbla, și
într-o altă zi vei înțelege
și atunci singurătatea va mușca și din tine.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.