Poemele de luni – Maria Matei
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, din anul 2018.
Articol editat de cristina.rusu, 14 septembrie 2026, 09:52
“Geometria inimii
Poate nu ai înțeles
geometria lui Euclid,
nici cum se formează în inima mea
apocalipticul vid.
Logica este amorțită într-un regat
de hârtie,
aud strigătul nopții
trezindu-mă din adânc-amnezie.
Ca un fluviu, curg aproape de estuar
rămășițele vieții,
vândute cândva în bazar.
Linii drepte, curbe sau frânte
își unesc punctele la mine
pe frunte.
În cercuri de lumină și-n cuburi albastre
înfloresc acolo unde
alunecă privirile noastre”,
ne sugerează o variantă a matematicii sufletești, care, însă , nu poate fi surprinsă în reguli ușor perceptibile, poeta Maria Matei, născută în localitatea Salcuţa, oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, la data de 8 septembrie 1959.
A urmat studii universitare la facultatea de Medicina şi Farmacie, specialitatea Farmacie.
Publică mai multe volume de poezie: Hipnoza cuvintelor, În traversarea vieții, Cer…din cer, Talismanul Speranței, Exilul sufletului (ediție bilingvă) – toate la Editura Magic Print, Ecou de mare la Editura Tracus Arte, Timpul…un zid, Mantia singurătății și Între a fi și a trăi – la Editura Neuma.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, din anul 2018.
Grupaje cu poeme i-au fost publicate în reviste de cultură și literatură, printre care se numără: Luceafărul de dimineață, Banchetul, Steaua Dobrogei, Eminesciana, Ofranda literară și altele.
Criticul Ana Dobre propune o definiție clarificată a lirismului poetei:
“Poezia este pentru Maria Matei o modalitate de retrăire a vieții la temperatura incandescentă a unei sincerități totale care o implică în toată complexitatea relațiilor intrapersonale și interpersonale. Conștientă de efectul hipnotic al cuvintelor, de posibilitatea lor de a transporta, prin metaforă, într-o altă lume, ea se lasă dusă și legănată de cuvinte pentru ca, purtată de ele, în ceea ce ascund și revelează, să se descopere pe sine” iar Nicolae Georgescu finisează acordul interior al Mariei Matei prin reverberații atent alese:
“Argument, raționament, paradox construit subtil, fulgurații imagistice – toate acestea sunt strategii pentru a evita cuvântul cu ritmurile, atracțiile, imprevizibila sa țâșnire în construcție, încât te duce gândul s-o aliniezi pe poetă artei poetice nichitiene a necuvintelor, ca interpretare personală, desigur. Păstrează obstinat adresarea la masculin, făcându-te să crezi că un bărbat vorbește despre ea – când, de fapt, cum constați pe parcurs, vorbește peste tot omul generic, unul singur.”

Maria Matei
“Poezia reprezintă modul meu esențial de a respira și de a comunica cu lumea, este locul unde tăcerile primesc o voce, un exercițiu de libertate absolută și o căutare continuă a frumosului autentic” ne oferă poeta Maria Matei o reprezentare pregnantă sau o reflectare senzorială, menite să ne inducă măcar pentru câteva clipe ideea că poezia este locul absolut al libertății după care tânjim stăruitor.
Te-am iubit, poezie!
Te-am iubit ca pe-o ultimă zi dintr-o mie,
ca pe-un ultim ecou scufundat
cu impulsul năuc, zdrobitor
însetat
de o viață pustie,
cum creșteai din muguri de brad,
din păduri neștiute,
din vlăstarul inimii mele
și din foșnetul toamnelor slute.
Agonie și cuget mi-ai fost
la un capăt de drum, într-o grotă
neatinsă, zveltă, pe tărâmul anost,
uneori mai purtai redingote.
Te-am iubit îngânat, te-am iubit răspicat
ca un leac de cuvinte-aromate,
peste care, gândul meu legănat
îndelung, te-a cuprins cu un voal, printre șoapte.
Pe o cruce de lemn ți-as fi scris
și pe o ie,
chiar cu sângele tău, și-ntr-un vis
ți-aș fi spus: te iubesc, poezie!
Decolteul nopții
Noaptea-n decolteu adânc de vară
Flutură eșarfa în spatele inimii tale,
Așteptând pe peron, într-o gară,
Să-ți sărute în tăcere fruntea și trupul,
Ca un vis deshumat
Ce vrea să-ți acopere timpul,
Trecând pe sub streașina nopții
Cu iubirea ascunsă, aproape,
Atât de aproape de cântecul morții.
Se-aud roțile țâșnind pe șine,
E ultimul tren cu iubire
Şi vine …
Înălţat ca un vis, pe o singură şoaptă,
Şerpuind şi-aştepând printre gene
Paşii tăi, pașii tăi pe o treaptă.
Ana Herța
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.