Ascultă Radio România Cluj Live

„Iona”, reinterpretat prin dans și muzică live la Cluj | AUDIO

Treisprezece ipostaze ale lui Iona: o reinterpretare multidisciplinară semnată de studentele Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.

Articol editat de cristina.rusu, 18 iunie 2026, 14:01

Marți, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” va găzdui un spectacol care își propune să redeschidă dialogul cu una dintre cele mai profunde creații ale dramaturgiei românești.

 

Inspirat de „Iona” de Marin Sorescu, proiectul realizat de Miruna Sandea, Antonia Bostan și Ioana Varodi, studente în anul al II-lea la specializarea Coregrafie, explorează marile teme existențiale ale textului prin intermediul dansului, muzicii live și al expresiei corporale.

Într-o perioadă în care artele performative caută tot mai des zone de interferență și dialog, spectacolul propune o abordare multidisciplinară în care granițele dintre coregrafie, regie și universul sonor se întrepătrund. Nu este vorba despre o adaptare clasică a textului lui Sorescu, ci despre o traducere scenică a întrebărilor pe care acesta le formulează: singurătatea, libertatea, condiția umană și nevoia permanentă de sens.

„Iona este una dintre acele opere care nu își pierd actualitatea. Dincolo de contextul în care a fost scrisă, ea vorbește despre omul confruntat cu propriile limite și cu întrebările care continuă să rămână fără răspuns”, afirmă Miruna Sandea, pentru care întâlnirea cu textul lui Marin Sorescu datează încă din anii de liceu.

Originalitatea proiectului rezidă și în modul în care este construit personajul central. În locul unei singure prezențe scenice, spectacolul propune un personaj fragmentat în treisprezece identități.

„Suntem 13 Iona”, explică Miruna. Fiecare interpret reprezintă o fațetă a acestui personaj arhetipal, iar împreună alcătuiesc o imagine complexă a omului aflat în căutarea propriei înțelegeri.

Pentru cele trei creatoare, multidisciplinaritatea nu reprezintă doar asocierea mai multor arte, ci un proces de construire a sensului prin dialog.

„Încercăm să creăm un univers în care corpul, spațiul și sunetul lucrează împreună. Emoția nu vine dintr-un singur limbaj artistic, ci din întâlnirea lor”, spune Ioana Varodi.

Muzica live devine astfel un partener de scenă al dansului, iar mișcarea răspunde permanent impulsurilor sonore, într-un schimb continuu de energie și semnificații.

Procesul de creație a fost, la rândul său, unul bazat pe colaborare și explorare. Cele trei studente au construit spectacolul pornind de la perspective diferite, transformând diversitatea de viziuni într-o resursă artistică. În același timp, proiectul reflectă importanța spațiilor de experiment pe care instituțiile de învățământ artistic le pot oferi tinerilor creatori aflați la început de drum.

Distribuția reunește interpreți proveniți din mai multe zone artistice. Componenta vocală este susținută de Alexandra Oprea, Sárolta Vass și Paul Mititelu, în timp ce muzica live este realizată de Antohi-Lupu Marius, Gheorghe Carchilan, Daniel Lazar și Gheorghe Drapac. Universul coregrafic este construit de Răchita Andreea, Bostan Antonia, Sandea Miruna, Ioana Varodi, Lungu Alexia și Ilco Nino Alexis.

Această reinterpretare a lui „Iona” propune publicului un exercițiu rar: acela de a rămâne, măcar pentru o oră, în compania propriilor căutări.

 

Rodica Tulbure

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

BT Arena pregătește un an spectaculos: concerte cu artiști internaționali în 2027
De prin Cluj vineri, 30 octombrie 2026, 10:41

BT Arena pregătește un an spectaculos: concerte cu artiști internaționali în 2027

Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca se pregătește de cel mai important eveniment sportiv al anului 2026: Campionatul European de Handbal...

BT Arena pregătește un an spectaculos: concerte cu artiști internaționali în 2027
Der Flohmarkt ajunge în cartiere! Peste 60 de vendori și activități pentru toate vârstele
De prin Cluj joi, 29 octombrie 2026, 15:09

Der Flohmarkt ajunge în cartiere! Peste 60 de vendori și activități pentru toate vârstele

Der Flohmarkt schimbă centrul Clujului pe cartiere și ajunge în Grigorescu pe 31 octombrie, respectiv în Mănăștur pe 7 noiembrie.   Cu...

Der Flohmarkt ajunge în cartiere! Peste 60 de vendori și activități pentru toate vârstele
UPDATE | Avarie majoră la rețeaua de apă
De prin Cluj joi, 29 octombrie 2026, 10:24

UPDATE | Avarie majoră la rețeaua de apă

UPDATE: ora 11.00   Compania de Apă Someș S.A. intervine la această oră pentru remedierea unei avarii majore la conducta de transport al...

UPDATE | Avarie majoră la rețeaua de apă
Mai puține companii și locuri de muncă la Târgul de Cariere din Cluj | AUDIO
De prin Cluj miercuri, 28 octombrie 2026, 16:10

Mai puține companii și locuri de muncă la Târgul de Cariere din Cluj | AUDIO

Târgul de Cariere a revenit la Cluj-Napoca, în 28 și 29 octombrie, la BT Arena, cu peste 20 de companii participante și câteva sute de...

Mai puține companii și locuri de muncă la Târgul de Cariere din Cluj | AUDIO
De prin Cluj marți, 27 octombrie 2026, 15:06

Muzică clasică printre motociclete: concert inedit la Cluj

Turneul național de muzică clasică în locuri speciale Classic Unlimited revine duminică, 1 noiembrie, la Cluj-Napoca, unde va avea loc un...

Muzică clasică printre motociclete: concert inedit la Cluj
De prin Cluj marți, 27 octombrie 2026, 14:00

Investiții majore la Aeroport: Porți Automate de Frontieră și Sistem Modern de Aterizare

La Aeroportul Ințernațional din Cluj, au fost prezentate marți, 27 octombrie, în premieră, două investiții majore: Sistemul Automat de Control...

Investiții majore la Aeroport: Porți Automate de Frontieră și Sistem Modern de Aterizare
De prin Cluj marți, 27 octombrie 2026, 13:20

Cea mai lungă linie de autobuz din Cluj-Napoca leagă cinci cartiere

Cea mai lungă linie de transport public pusă în funcțiune în municipiului Cluj-Napoca, linia 49, conectează cinci cartiere: Grigorescu,...

Cea mai lungă linie de autobuz din Cluj-Napoca leagă cinci cartiere
De prin Cluj marți, 27 octombrie 2026, 12:29

Muzică și speranță pentru copiii bolnavi: concert caritabil cu Dima Belinski și Bob Rădulescu

Dima Belinski și Bob Rădulescu aduc jazz-ul românesc pe scenă la Cluj pentru o cauză de suflet: Muzică și alinare pentru copiii bolnavi de la...

Muzică și speranță pentru copiii bolnavi: concert caritabil cu Dima Belinski și Bob Rădulescu