Ascultă Radio România Cluj Live

„Ne tratează ca pe infractori”. Ce reclamă călătorii despre controlorii CTP Cluj

Călătorii acuză abuzuri ale controlorilor, iar CTP susține că reclamațiile sunt în scădere.

„Ne tratează ca pe infractori”. Ce reclamă călătorii despre controlorii CTP Cluj
Foto: Radio Cluj

Articol editat de cristina.rusu, 15 iunie 2026, 15:39

Tot mai multe persoane relatează în spaţiul public experienţe neplăcute avute în timpul controalelor desfăşurate în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Călătorii reclamă abuzuri de putere din partea unor controlori şi susţin că, atunci când încearcă să depună sesizări, au impresia că rămân singuri în faţa sistemului.

 

Printre nemulţumirile exprimate frecvent se numără atitudinea unor controlori faţă de călători care se simt trataţi ca nişte infractori, situaţiile în care persoanele controlate sunt reţinute suplimentar pentru verificări sau sunt invitate să coboare din vehicul chiar şi când acest lucru nu e necesar, precum şi blocarea validatoarelor imediat ce controlorul a urcat, ceea ce nu le permite călătorilor care au urcat în aceeaşi staţie să plătească un bilet prin card bancar. Unele dintre reclamaţii susţin că femeile, persoanele în vârstă sau copiii sunt vizaţi mai des tocmai pentru că sunt consideraţi mai puţin predispuşi să conteste măsurile luate.

Pentru a clarifica situaţia, am transmis prin intermediul Primăriei Cluj-Napoca mai multe întrebări către Compania de Transport Public. Am solicitat informaţii despre modul în care sunt selectaţi, angajaţi şi evaluaţi controlorii, despre instruirea acestora pentru relaţia cu publicul, despre numărul reclamaţiilor primite şi despre procedurile pe care le au la dispoziţie cetăţenii care consideră că au fost trataţi abuziv.

Răspunsul primit de la CTP Cluj nu oferă însă date concrete privind numărul sesizărilor sau criteriile de evaluare a personalului de control.

Compania precizează că întreg personalul cu atribuţii de control trebuie să deţină aviz psihologic valabil şi că este reinstruit periodic cu privire la procedurile de lucru, obligaţiile de serviciu şi normele de conduită profesională.

Potrivit reprezentanţilor CTP, fiecare sesizare confirmată este analizată şi discutată cu personalul implicat. În cadrul verificărilor sunt consultate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din vehicule şi staţii, sunt audiaţi martori şi sunt verificate documentele de bord, datele GPS şi alte informaţii relevante.

Compania mai susţine că, în ultimii trei ani, atât numărul reclamaţiilor privind activitatea controlorilor, cât şi numărul contestaţiilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie au înregistrat o scădere semnificativă. Totodată, CTP afirmă că desfăşoară permanent activităţi de instruire şi reinstruire a personalului pentru îmbunătăţirea relaţiei cu publicul călător.

Pe de altă parte, existenţa unor reguli şi proceduri interne nu exclude posibilitatea apariţiei unor abuzuri, mai ales în situaţii care nu sunt surprinse integral de camerele de supraveghere. Iar identificarea martorilor pare un ac în carul cu fân atunci când cetăţeanul călătoreşte într-un autobuz cu persoane necunoscute, pe care nu le poate contacta ulterior.

„Activitatea transportului local clujean este reglementată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 670 din 2019. Pe lângă drepturile pe care le au controlorii transportului public în comun, aceştia au şi obligaţii. Ei trebuie să acţioneze cu demnitate, să evite situaţiile conflictuale, să nu folosească forţa şi să nu aibă o atitudine abuzivă”, explică avocatul Bogdan Mureşan.

Acesta subliniază că personalul de control nu are atribuţiile unui poliţist, chiar dacă poate solicita actul de identitate şi poate întocmi procese-verbale de contravenţie.

„Dumnealor nu sunt poliţişti, până la urmă, ci controlori. Au dreptul să solicite actul de identitate şi pot încheia procese-verbale de contravenţie, însă nu pot acţiona ca nişte organe de poliţie”, precizează Bogdan Mureşan.

Potrivit avocatului, atunci când comportamentul unui controlor depăşeşte limitele legale, consecinţele pot fi mai serioase decât o simplă sancţiune disciplinară.

„Dacă aceştia săvârşesc abuzuri şi agresiuni fizice, putem ajunge în situaţia în care să se facă vinovaţi de lovire sau alte violenţe”, spune acesta.

Juristul aminteşte şi faptul că orice sancţiune aplicată unui călător ar trebui să fie dispusă cu discreţie, fără umilirea sau expunerea publică a persoanei vizate.

Pentru cetăţenii care se consideră victime ale unui comportament abuziv, primul pas este strângerea de dovezi. Martorii, fotografiile, filmările sau înregistrările pot fi esenţiale în susţinerea unei sesizări.

„Este important să avem cât mai multe probe. Ceea ce se întâmplă are loc în spaţiul public, în mijloacele de transport în comun. Astfel, este important să existe martori, înregistrări sau filmări”, explică avocatul.

În funcţie de gravitatea situaţiei, călătorii pot depune reclamaţii administrative la CTP Cluj-Napoca, dar şi plângeri la Poliţie sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Dacă în urma cercetărilor se constată existenţa unor fapte de natură penală, cazul poate ajunge în instanţă.

Pentru contestarea unei amenzi, plângerea nu se face la CTP (ei nu o pot anula odată scrisă), ci se depune la Judecătoria Cluj-Napoca în termen de 15 zile de la comunicare.

 

Ce drepturi au controlorii CTP

 

1.Pot verifica titlul de călătorie.

2.Pot solicita actul de identitate, doar dacă identifică un călător fără bilet.

3.Pot întocmi proces-verbal de contravenție.

4.Pot solicita sprijinul Poliției Locale, Poliției sau Jandarmeriei dacă persoana refuză să se legitimeze.

 

Ce NU au voie să facă

 

1.Nu sunt polițiști

Controlorii nu au atribuții de cercetare, reținere sau constrângere specifice poliției. Ei sunt doar agenți constatatori ai operatorului de transport.

 

2.Nu au dreptul să folosească forța fizică

Nici regulamentul CTP și nici legislația privind transportul public nu le conferă atribuții de imobilizare sau folosire a forței. Dacă apare un conflict, trebuie să solicite intervenția poliției. Mai mult, propriile reguli ale CTP prevăd că trebuie să evite situațiile conflictuale și să respecte călătorii.

 

3.Nu au dreptul să agreseze verbal călătorii

Regulamentul intern publicat de CTP prevede că trebuie să acționeze „cu profesionalism, demnitate și respect” și să manifeste „respect și bunăvoință” față de călători. Ceea ce exclude comportamente precum jignirea, intimidarea sau expunerea inutilă a persoanei controlate.

 

Pot obliga un călător să coboare din autobuz?

 

Regulamentul CTP specifică faptul că persoanele care nu dețin un titlu de călătorie valabil (bilet sau abonament) nu au dreptul de a folosi mijlocul de transport în comun.

De asemenea, controlorii au obligația legală de a cere anumitor categorii (cum ar fi persoanele care cerșesc sau au un comportament agresiv) să părăsească vehiculul.

Ei nu au dreptul legal de a exercita forță fizică, de a te sechestra în autobuz, de a bloca ușile cu scopul de a te ține captiv sau de a te prinde de haine/mână ca să nu fugi.

Orice agresiune fizică sau blocare intenționată a libertății de mișcare din partea lor intră sub incidența Codului Penal.

Dincolo de statisticile prezentate de companie şi de procedurile existente pe hârtie, frecvenţa experienţelor relatate de călători arată că atitudinea personalului de control ar mai avea nevoie de îmbunătăţiri.

Tocmai de aceea, transparenţa privind reclamaţiile, modul în care acestea sunt soluţionate şi rezultatele măsurilor disciplinare ar fi putut contribui la creşterea încrederii cetăţenilor în sistemul de transport public. Aceste aspecte rămân însă deocamdată departe de ochii publicului larg.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 29 iulie 2026, 17:14

Șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca devine din nou, în această vară, un centru al sportului accesibil pentru persoanele cu dizabilități și pentru tinerii din medii...

Șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca
Muzica lumii revine la șura din Mera, la un pas de Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 29 iulie 2026, 14:45

Muzica lumii revine la șura din Mera, la un pas de Cluj-Napoca

Muzica lumii revine la șura din Mera, la 13 km de Cluj! De joi, 30 iulie, și până în 2 august are loc o nouă ediție a Mera World Music...

Muzica lumii revine la șura din Mera, la un pas de Cluj-Napoca
Adăpostul Andreea & Benji happy dogs la un pas de a fi închis
De prin Cluj marți, 28 iulie 2026, 13:55

Adăpostul Andreea & Benji happy dogs la un pas de a fi închis

200 de lei! Atât s-a strâns în ultimele două zile în conturile asociației „Andreea & Benji”. Nu este un reproș aruncat comunității,...

Adăpostul Andreea & Benji happy dogs la un pas de a fi închis
Licitație pentru mașini abandonate pe domeniul public
De prin Cluj marți, 28 iulie 2026, 11:52

Licitație pentru mașini abandonate pe domeniul public

În luna august se va organiza, la Cluj, o nouă licitație pentru preluarea de mașini abandonate pe domeniul public. Invitat marți, 28 iulie, la...

Licitație pentru mașini abandonate pe domeniul public
De prin Cluj duminică, 26 iulie 2026, 00:00

Cabinetul de curiozități clujene: Leul de la Calvaria

Peste vară ne propunem să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și...

Cabinetul de curiozități clujene: Leul de la Calvaria
De prin Cluj vineri, 24 iulie 2026, 15:42

Un Consulat Onorific al Ucrainei a fost deschis la Cluj

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Cluj. Acesta va fi condus de antreprenorul și activistul Vasile Serioja...

Un Consulat Onorific al Ucrainei a fost deschis la Cluj
De prin Cluj miercuri, 22 iulie 2026, 17:43

Pasagerul cu numărul 2.000.000 a sosit pe aeroportul din Cluj-Napoca

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a marcat miercuri, 22 iulie, atingerea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistrați de la...

Pasagerul cu numărul 2.000.000 a sosit pe aeroportul din Cluj-Napoca