Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Întoarcea lui Pascal, de Dana Dumitriu

Ce mai citim: Întoarcea lui Pascal, de Dana Dumitriu

Tomanul poate fi împrumutat de la Secția de împrumut pentru adulți și artă, limba si literatura română, etajul III, Sediul central al Bibliotecii județene ”Octavain Goga” Cluj.

Articol editat de cristina.rusu, 14 iunie 2026, 00:00

Dana Dumitriu este o autoare a cărei operă merită revizitată și recitită, chiar dacă aparține unei epoci care se vrea a fi uitată.

Această autoare a avut o contribuție literară și critică semnificativă pentru istoria romanului românesc. Ea a debutat în 1971, cu volumul de nuvele Migrații, au urmat apoi Masa Zarafului (1972), Duminica minorosițelor (1977), Întoarcerea lui Pascal (1979), Sărbătorile răbdării (1980), Prințul Ghica( volumele I,II, III-1982-1984-1986), volumul de eseuri Ambasadorii sau depre realismul psihologic(1976) și monografia Introducere în opera lui C. A. Rosetti (1984). A scris aproape cinci sute de cronici literare la cele mai importante reviste literare din țară.

Dana Dumitriu, continuatoare a modernismului introspectiv interbelic, a ales de mai multe ori romanul realist psihologic ca formă de exprimare literară. Romanul său, Întoarcerea lui Pascal, publicat în 1979 la Editura Junimea poate fi considerat și un roman politic până la un punct, pentru că ilustrează luptele politice și sociale specifice ,, cosmosului” comunist, dar acest roman este în esență un roman psihologic, un roman care ,, sapă galerii în sufletele prea trufașe, asemenea unei cârtițe”. Romanul Danei Dumitriu pune accent pe această nevoie existențială a omului de a fi povestit, de a fi analizat, de a fi oglindit. Personajele sunt în majoritatea lor martori-confesori ai realității și ai ficțiunii deopotrivă, acești martori confesori analizează, supra-analizează și se auto-analizează pentru a aproxima, pentru a contura suflete ascunse și contradictorii, oameni care vorbesc ceea ce nu gândesc, ceea ce nu simt, care acționează în contradicție cu eul lor profund.

Întoarcerea lui Pascal este un roman despre tristețea trădătorilor, despre capacitatea oamenilor de a-și improviza fericiri iluzorii și dureroase, despre exil și autoexil, despre ieșirea dintr-o lume în care pare că omul nu-și mai are locul, o lume căreia nu-i aparține, o lume care poate trăi foarte bine fără ,,burghezia culturală” și fără blândețe și fără milă. Inteligența centrală care oferă în esență punctul de vedere asupra lumii este ,, vizitatorul”, jurnalistul Sergiu Pop, care îl cercetează pe Matei, retras într-o falsă singurătate. Întregul roman se țese pe pânza unui sentiment de vinovăție colectivă, vina unor oamenni care din exces de zel sau din exces de ficțiune, au făcut ca Pascal, cel mai blând și cel mai nobil dintre ei, să ajungă la închisoare, pe nedrept.Vinovatul principal este Matei, un jurnalist care scrie un articol, devenit pamflet, despre Pascal. Matei este vinovatul vizibil, toți ceilalți din familie sunt vinovații invizibili, nimeni nu i-a luat apărarea lui Pascal, pentru că toți erau preocupați de propriile ficțiuni. Această trădare răstoarnă întreaga lume burgheză, o lume pe cale de dispariție oricum.

Excesul de zel a lui Matei, apropiat în trecut al familiei lui Pascal, vine din credința lui în puterea cuvântului și din fascinația lui pentru eroii care își asumă riscuri imense. Matei fuge de ,,burghezia artistică”, de ,,burghezia culturală”, reprezentată de Pascal, ,, o lume solemnă” care nu-i spune nimic. După închiderea lui Pascal, familia se destramă, mama moare iar cele două fiice adoptive, Petra și Ema se înstrăinează, romanul descrie o lume eșuată care îl așteaptă pe Pascal, pentru a fi iertată, pentru a fi salvată.

Binevoitorul cititor va afla dacă această salvare este posibilă citind acest roman, care poate fi împrumutat de la Secția de împrumut pentru adulți și artă, limba si literatura română, etajul III, Sediul central al Bibliotecii județene ,,Octavain Goga” Cluj.