„Doar prostului nu-i este frică” – mărturia unui medic ucrainean aflat aproape de front
Lesya Markovetska descrie realitatea intervențiilor medicale în condiții de război.
Articol editat de cristina.rusu, 9 iunie 2026, 15:57
În Ucraina, războiul a schimbat viețile tuturor. Fiecare familie, fiecare comunitate și fiecare profesie au fost afectate într-un fel sau altul. Printre cei aflați permanent la limita dintre viață și moarte se numără medicii militari, oameni care trebuie să își păstreze concentrarea în situații extreme și să intervină rapid, chiar și atunci când presiunea psihologică este uriașă.
Lesya Markovetska este medic ucrainean. A absolvit Medicina Generală, într-o perioadă în care țara ei încă trăia în pace. Nu s-a pregătit inițial pentru o carieră militară, însă anul 2014 i-a schimbat drumul profesional. Atunci, în regiunea Ivano-Frankivsk, s-a format un batalion, iar ea a devenit medicul acestuia.
„Eu nu am terminat ca medic militar, am terminat Medicina Generală. Era pe vreme de pace. În 2014, în regiunea Ivano-Frankivsk s-a format batalionul Ivano-Frankivsk, iar eu am fost medicul acestui batalion”, povestește Lesya Markovetska.
La început, spune ea, nici medicii, nici voluntarii nu știau exact cum trebuie folosite trusele tactice de prim-ajutor care soseau ca sprijin umanitar. A fost nevoie de instruire, adaptare și de o schimbare radicală de perspectivă.
„Au început să vină la noi, ca ajutor umanitar, seturi de prim-ajutor. Nu știam ce să facem cu ele. Nu înțelegeam pentru ce sunt”, își amintește medicul.
Așa a început să înțeleagă diferența dintre medicina civilă și medicina tactică. În timp ce medicina obișnuită urmărește recuperarea și păstrarea sănătății pacientului, medicina practicată în apropierea frontului are o miză imediată.
„În medicina generală vorbim despre salvarea sănătății omului. În medicina tactică vorbim despre salvarea vieții omului”, spune Lesya Markovetska.
Prima întâlnire cu frontul a avut loc în timpul unei misiuni de evacuare în Zaporijjia. Acolo, realitatea războiului nu mai putea fi redusă la cifre sau rapoarte. Era vorba despre oameni cunoscuți, despre colegi, prieteni, familii.
„Erau și răniți, erau și morți și noi trebuia să îi evacuăm de acolo. Când mergi acolo pentru oameni pe care îi cunoști, nu mai vorbim despre statistici în care sunt menționați atâția răniți și atâția morți. Te duci știind personal acei oameni”, mărturisește ea.
Mai greu, spune medicul, este faptul că în spatele fiecărui militar rănit sau ucis se află o familie. „Le cunoști părinții, le cunoști soțiile, le cunoști copiii. Și asta este cel mai greu lucru.”
Unul dintre episoadele care au marcat-o cel mai profund s-a petrecut vara trecută, într-un spital din Harkiv. Un tânăr rănit grav, care suferise o amputație majoră, se afla într-o stare fizică și psihologică foarte dificilă. În salon, medicii lucrau deja la cazul lui, iar Lesya Markovetska a intrat și i-a vorbit în ucraineană.
„L-am întrebat: «Cu ce pot să fiu de ajutor?» El a deschis ochii și, surprins, a întrebat: «Cine vorbește?»”
Tânărul a fost impresionat să audă limba maternă. În acel moment, spune medicul, a înțeles din nou că îngrijirea nu înseamnă doar intervenție medicală, ci și apropiere umană.
„Mi-am dat seama că avea o suferință fizică foarte mare și o suferință psihologică foarte mare, dar că în astfel de momente oamenii au nevoie pur și simplu să simtă limba maternă, căldură, compasiune și să nu fie tratați doar ca niște bolnavi.”
Lesya Markovetska lucrează în prezent la un spital din Ivano-Frankivsk, dar este trimisă periodic în misiuni în estul Ucrainei, inclusiv în zona Harkivului.
Aceste detașări sunt necesare pentru ca medicii din regiunile cele mai afectate de război să poată avea, la rândul lor, perioade scurte de odihnă.
„Oamenii de acolo au nevoie de odihnă și de o perioadă de recuperare. Ei lucrează în condiții extrem de grele”, explică medicul.
Nimeni nu este obligat să plece în astfel de misiuni, spune ea. Când este nevoie de personal, se cere sprijinul celor care se pot oferi voluntar. Lesya Markovetska a urmat, după 2014, numeroase cursuri de medicină tactică, pentru a putea interveni cât mai eficient în condiții de război.
Frica există, recunoaște ea. Dar experiența și pregătirea o ajută să acționeze.
„Sigur că îmi este frică. Există un proverb care spune că doar prostului nu-i este frică. Dar am observat că la început îți este frică, iar apoi, când vezi că știi ce trebuie să faci și faci exact acel lucru, frica dispare.”
Lesya Markovetska nu se consideră o eroină. Spune că își face meseria și că va continua să meargă acolo unde va fi nevoie de ea.
„Nu vreau să fiu considerată o eroină doar pentru că am fost aproape de front. Dar dacă experiența și competențele mele vor fi necesare și voi putea fi de folos, voi merge.”
Lesya Markovetska spune că, în vreme de pace, oamenii au mulți prieteni. Dar războiul arată cine rămâne aproape cu adevărat.
„Prietenii adevărați se cunosc la nevoie”, spune medicul ucrainean.
Liviu Şiman / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
