Ascultă Radio România Cluj Live

Trenul va circula din nou între Cluj-Napoca și Oradea. Cât mai avem de așteptat?

Vom face drumul dintre cele două orașe în maxim două ore.

Trenul va circula din nou între Cluj-Napoca și Oradea. Cât mai avem de așteptat?
Foto: Radio Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 aprilie 2026, 11:30

Mai avem de așteptat până când glasul roților de tren se va auzi din nou între Cluj-Napoca și Oradea. Proiectul de modernizare și electrificare a căii ferate nu a atins nici măcar 50 la sută din totalul lucrărilor, în condițiile în care ar fi trebuit finalizat la sfârșitul acestei veri.

Pe cel mai greu sector, aflat între Poieni și Vadu Crișului, unde calea ferată traversează munții, investiția e la sub 10 la sută.

Pe acești 53 de kilometri, singură realizare în cei trei ani de lucrări este emiterea autorizației de construcție, după ce SNCFR, constructorul și Compania Apele Române au căzut de acord să păstreze actualul nivel de înălțime a căii ferate, raportat la albia Crișului Repede.

Lucrarea e finanțată din PNRR și până în august ar trebui realizată măcar jumătate din investiție, ca să poată fi respectat jalonul negociat la Bruxelles.

Tronsonul de cale ferată dintre Episcopia Bihor, Oradea și Cluj-Napoca a fost împărțit în patru loturi. Sectoarele dintre Cluj-Napoca, Aghireșu și Poieni trebuie să atingă un procent de 90 la sută, în condițiile în care abia se montează linia pe unul dintre cele două sensuri. Proiectul include și construcția unui pasaj rutier în zona Tăietura Turcului din Cluj-Napoca, la care lucrările nici măcar nu au început.

Între Poieni și Aleșd, pragul impus este de 50 la sută, iar restul traseului din Bihor are un obiectiv de 70 la sută.

Modernizarea căii ferate ar permite ca de la Cluj la Oradea trenurile să facă maxim două ore, circulând cu viteze de până la 160 de kilometri pe ora.

 

CITEȘTE ȘI: Cât mai așteptăm trenul spre Oradea?

CITEȘTE ȘI: Așteptând trenul spre Oradea

 

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Nori de praf de steril, purtați de vânt
Transilvania luni, 27 aprilie 2026, 10:55

Nori de praf de steril, purtați de vânt

Intensificările de vânt înregistrate duminică, 26 aprilie au antrenat particule de praf de steril din zona iazului de decantare Tăuții de Sus...

Nori de praf de steril, purtați de vânt
Ultimul strat de asfalt la pasajul de la Metro. Lucrarea promite trafic mai liber spre Cluj
Transilvania vineri, 24 aprilie 2026, 17:15

Ultimul strat de asfalt la pasajul de la Metro. Lucrarea promite trafic mai liber spre Cluj

Pe 24 aprilie au început lucrările pentru turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură, la pasajul suprateran din zona Metro, pe Centura...

Ultimul strat de asfalt la pasajul de la Metro. Lucrarea promite trafic mai liber spre Cluj
Premieră rară: primul pui de „veveriță zburătoare”, născut în captivitate în România
Transilvania joi, 23 aprilie 2026, 17:10

Premieră rară: primul pui de „veveriță zburătoare”, născut în captivitate în România

Premieră națională la Oradea. La Vivariul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal s-a născut primul pui de veveriță marsupială...

Premieră rară: primul pui de „veveriță zburătoare”, născut în captivitate în România
Depozit ilegal de mașini dezmembrate descoperit de comisarii de mediu
Transilvania joi, 23 aprilie 2026, 14:35

Depozit ilegal de mașini dezmembrate descoperit de comisarii de mediu

Comisarii de mediu din judeţul Bistriţa-Năsăud au descoperit, în timpul unui control efectuat în Năsăud, 135 de vehicule scoase din uz sau...

Depozit ilegal de mașini dezmembrate descoperit de comisarii de mediu
Transilvania joi, 23 aprilie 2026, 12:21

Vânt puternic în mare parte din țară

Meteorologii anunţă o zi rece joi, 23 aprilie, marcată de vânt în mare parte din ţară.   Sunt în vigoare mai multe avertizări în acest...

Vânt puternic în mare parte din țară
Transilvania miercuri, 22 aprilie 2026, 12:01

Domeniul Regal de la Săvârșin se redeschide pentru vizitatori

Domeniul Regal de la Săvârșin se redeschide pentru vizitatori duminică, 26 aprilie, zi în care va putea fi vizitat și parcul în mijlocul...

Domeniul Regal de la Săvârșin se redeschide pentru vizitatori
Transilvania miercuri, 22 aprilie 2026, 09:54

Mai multe zboruri Sibiu – Viena, din luna mai

Lufthansa Group anunță creșterea capacității de transport pe ruta Sibiu – Viena, începând cu luna mai, ca măsură de compensare a...

Mai multe zboruri Sibiu – Viena, din luna mai
Transilvania marți, 21 aprilie 2026, 14:46

Brândușele colorează muntele

Primăvara își face simțită prezența și în Parcul Național Munții Rodnei, unde pajiștile alpine au fost acoperite de un ”covor mov” de...

Brândușele colorează muntele