Prima pagină » Cultural » Sf. Gheorghe – lucruri știute și mai puțin știute despre această sărbătoare

Sf. Gheorghe – lucruri știute și mai puțin știute despre această sărbătoare

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință este unul dintre cei mai venerați sfinți.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 aprilie 2026, 00:00

E ziua când Sf. Gheorghe „bate cu nuiaua de foc pădurea s-o înfrunzească-n verde crud, adună norii și-i scutură” să dea umezeală pământului și fluieră-n fluier de aur să pornească la cântat păsările cerului.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință este unul dintre cei mai venerați sfinți, sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie.
E una dintre cele mai mari și mai frumoase sărbători ale românilor.

O sărbătoare care păstrează elemente străvechi, încă dinaintea creștinismului, din care ne-a rămas imaginea unui sfânt războinic omorând balaurul ce amenință lumea.

Cu toate acestea, istoria vieții Sfântului Gheorghe este foarte puțin cunoscută și, astfel, multe legende, avându-l ca erou, au apărut de-a lungul timpului.

Este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Romano-Catolică, Sfântul Gheorghe fiind totodată patronul Angliei, iar imaginea sa este întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credința până la sacrificiul suprem.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a fost patronul militar al Moldovei medievale. Căpetenie în oastea romană, el a salvat-o pe fata conducătorului din Lida din ghearele dragonului, fiind astfel venerat în toată lumea creștină.

În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sângiorz și este considerat a fi un fel de zeu al vegetației, protector al naturii proaspăt înverzite, al vitelor și al oilor.

În spiritualitatea populară, între Sf. Gheorghe și Sâmedru (Sfântul Dumitru) pare-se că ar exista o înțelegere. Se spune că, atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață, urmând ca Sâmedru să încuie iar natura pe 26 octombrie, de Sf. Dumitru.

Astfel, sărbătoarea Sfântului Gheorghe este considerată ca fiind și momentul ce anunță începutul verii pastorale, tot așa după cum cea a Sfântului Dumitru marchează încheierea ei.

Iată și alte câteva tradiții, obiceiuri, superstiții sau povești ce curg încă din izvorul amintirilor copilăriei bătrânilor noștri. Povești sau spuse în care, chiar dacă azi nu mai credem, suntem datori să le lăsăm mai departe, să vadă și cei de după noi cât de frumoasă și bogată era înțelepciunea celor de dinainte.

Astfel:

• Noaptea dintre 22 și 23 aprilie este noaptea surorii Sfântului Gheorghe și este considerată ca o noapte de temut.

• Se spune că este bine să stai în casă în această noapte, deoarece acum ies sufletele strigoilor vii! Le ies noaptea sufletele și bântuie prin sate, călăresc pe cozi de mătură și pricinuiesc necazuri.

• Superstiția spune că este bine să se pună ghimpe, mărăcine sau crengi de măceș la ușa grajdului, să se înțepe strigoii când vin să ia mana vitelor.

• Holdele răsărite erau înconjurate de o femeie „cu rânduieli”, adică o femeie aflată în acea anume perioadă a lunii, pentru a speria strigoii veniți să ia mana grâului.

• În unele regiuni, fetele sunt stropite cu apă proaspătă, de fântână, la fel ca și în obiceiul de Paște, când fetele sunt stropite cu parfum, stropitul având de această dată o semnificație dublă: de substanță purificatoare și element favorabil fecundării.

• Se mai spune că, de Sf. Gheorghe, ard comorile ascunse în păduri sau pe dealuri, iar cine le vede noaptea luminând, ziua le poate găsi.

• Această zi se spune că este una prielnică pentru a se face farmece de dragoste. De aceea, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp.

• În zori de zi, înainte de a se scutura roua, babele – cele care știau a face vrăji – mergeau pe furiș în pădure, în locuri de ele știute, și culegeau mătrăgună. Mătrăguna culeasă acum era păstrată peste an pentru a fi folosită la vindecarea unor boli sau la practicarea vrăjilor de măritiș pentru fetele urâte sau bătrâne. Iar descântecele se făceau cu mare băgare de seamă, pentru că mătrăguna putea să provoace și nenorocire, sărăcie, urâțenie, nebunie sau moarte, dacă nu era folosită cum trebuie și de cine are puteri asupra ei.
Iar fetele care vor să fie iubite seamănă busuioc în zorii zilei de Sf. Gheorghe, apoi udă semințele cu apă adusă într-un vas nou, de la izvor. Când busuiocul este înflorit, fetele se duc la horă purtând acest simbol al iubirii în păr.

Dar, dintre toate, cea mai interesantă practică, cel mai interesant obicei, pare a fi cel al focului viu. Acesta se obținea într-un loc ferit, din pădure, în urma unui ritual aparte. Doi veri primari, din doi tați frați, feciori neîncepuți, frecau două lemne uscate până când se înfierbântau și începeau să ardă. Acest foc se păstra să nu se stingă tot anul și avea o mare putere vindecătoare, mai ales dacă se făcea lângă doi brazi gemeni, într-un moment în care și cucul, și mierla cântau deodată.

Aproape un milion de români își sărbătoresc azi ziua onomastică.

Majoritatea sărbătoriților sunt bărbați, aproape 800.000. Pe cei mai mulți îi cheamă Gheorghe, George, Gheorghiță sau Ghiță.

Pe cele mai multe femei sărbătorite le cheamă Georgiana, Georgeta, Geta sau Gheorghița.