Fenomene astronomice de urmărit în această primăvară
Fără promisiuni exagerate, dar cu spectacole reale, universul își urmează cursul.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 aprilie 2026, 00:00
Primăvara aceasta vine cu o serie de fenomene astronomice care merită să fie urmărite, chiar dacă nu au nimic de-a face cu horoscopul sau cu promisiunile de bani și dragoste. Spectacolul de pe cer este însă unul real și accesibil celor dispuși să depună puţin efort.
Cercetătorul Liviu Mircea, de la Observatorul Astronomic al UBB, explică faptul că unul dintre cele mai interesante momente va avea loc în 19 aprilie, când Luna va acoperi, pe rând, stelele din roiul Pleiadelor.
“Cunoscut în cultura populară drept „Cloșca cu pui”, acest roi stelar deschis din constelația Taurului este vizibil cu ochiul liber și chiar mai spectaculos cu ajutorul unui binoclu. Fenomenul poate dura până la șapte ore, tocmai pentru că nu este vorba despre o singură stea, ci despre un grup extins de stele”, Liviu Mircea.

Cercetătorul Liviu Mircea și telescopul său/Foto: Radio Cluj
La doar câteva zile distanță, în 22 aprilie, își fac apariția Liridele – una dintre cele mai vechi ploi de meteori cunoscute. De această dată, însă, așteptările trebuie temperate: intensitatea este relativ redusă, iar condițiile de observare în oraş nu sunt ideale pentru a ne putea bucura de spectacolul Liridelor.
Pentru cei care vor totuși să încerce, o zonă potrivită în apropiere de Cluj este Platoul Feleacului, unde poluarea luminoasă este mai redusă, mai ales în partea opusă zonelor intens construite. Acolo, cerul își dezvăluie mult mai bine detaliile, iar stelele căzătoare pot fi observate în condiții mai bune.
În luna mai, planetele Mercur și Uranus vor deveni tot mai greu de observat, în timp ce Venus – adesea confundată cu o stea strălucitoare – va domina cerul de seară. În 29 mai, „Luceafărul” va atinge un punct de vizibilitate maximă, atrăgând inevitabil privirile celor care observă cerul spre apus.
De altfel, explică Liviu Mircea, toate planetele vizibile cu ochiul liber pot fi ușor confundate cu stele, deoarece apar ca puncte luminoase. Diferența devine vizibilă abia cu ajutorul unui instrument optic, precum binoclul sau telescopul, care poate dezvălui forma lor de disc.
Fără promisiuni exagerate, dar cu spectacole reale, universul își urmează cursul – iar noi avem ocazia să-l observăm.
Andrea Nagy
Foto: arhivă Radio Cluj/Pexels
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.