Ascultă Radio România Cluj Live

Sâmbăta Mare: ultima zi din Postul Paștelui

La Ierusalim are loc Slujba Sfintei Lumini, un ritual ortodox unic în an!

Sâmbăta Mare: ultima zi din Postul Paștelui

Articol editat de Carmen Sas, 11 aprilie 2026, 00:00

Ultima zi din Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi și catolici prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea Lui în iad.

În această zi credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru slujba de Înviere.

În Sâmbăta Mare, la Ierusalim are loc slujba Sfintei Lumini, un ritual ortodox unic în an, în cadrul căruia Patriarhului grec al Ierusalimului va ieși din mormântul Domnului cu lumânările aprinse și va împărți lumină.

La miezul nopții, în fața bisericilor va fi oficiată slujba Învierii, care începe cu acest ritual al împărţirii luminii, simbol al luminii spirituale pe care Iisus Hristos a adus-o lumii prin Învierea Sa.

Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale şi definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât, atunci când se deschid cerurile, Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini.

 

Veniți să luați Lumină!

 

Seara, în toate bisericile ortodoxe, se oficiază slujba de Înviere. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit mai departe lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

Există, în tradiţia străveche, un obicei conform căruia după ce au luat lumină credincioşii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuţi în nefiinţă, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.

Totodată, tradiţia ne mai spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă până acasă, unde, de asemena, creştinii obişnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău. Resturile de lumânări de la Înviere sunt păstrate cu credinţă de oameni, deoarece, în vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor şi prin rugăciune.

 

Hristos a Înviat! / Adevărat a Înviat!

 

Urarea tradiţională de Paşte a creştin-ortodocşilor este “Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu, “Adevărat a Înviat”.

 

40 de zile după Paște se pot rosti aceste urări, până la sărbătoarea Înălţării Domnului. Urările sunt valabile şi atunci când se ciocnesc ouăle roşii.

 

sursa foto: Arhiva

 

CITIȚI ȘI ARTICOLUL: Înălțarea Domnului – tradiții și semnificații

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

TIFF.25 – Un sfert de veac de comunitate
Recomandari joi, 21 mai 2026, 15:47

TIFF.25 – Un sfert de veac de comunitate

A ajuns la 25 de ediții Festivalul Internațional de Film Transilvania, iar această ediție jubiliară le este dedicată spectatorilor, a declarat...

TIFF.25 – Un sfert de veac de comunitate
Înălțarea Domnului – tradiții și semnificații
Recomandari joi, 21 mai 2026, 09:00

Înălțarea Domnului – tradiții și semnificații

Sărbătoarea Înălţarea Domnului poartă și denumirea de Ispas, după numele personajului mitic care a asistat la Înălțarea Domnului și la...

Înălțarea Domnului – tradiții și semnificații
Specialist: Urșii au început să apară în zone unde nu au fost văzuți de zeci de ani
Recomandari marți, 19 mai 2026, 14:43

Specialist: Urșii au început să apară în zone unde nu au fost văzuți de zeci de ani

Întâlnirile cu urșii nu mai sunt de mult doar simple povești vânătorești. Populaţia se intersectează parcă tot mai des cu ei, fie că ne...

Specialist: Urșii au început să apară în zone unde nu au fost văzuți de zeci de ani
Radio România rămâne lider de audiență!
Recomandari marți, 19 mai 2026, 09:01

Radio România rămâne lider de audiență!

Potrivit studiului publicat luni, 18 mai, de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA), prin posturile sale, Radio România își păstrează o cotă...

Radio România rămâne lider de audiență!