O rețea de răufăcători români a fost anihilată la Viena
Poliția din Viena a reușit să neutralizeze o bandă de răufăcători, majoritatea români, care a fraudat peste 300 de companii austriece
Articol editat de Cristian Zoicaș, 11 aprilie 2026, 11:42
Gruparea era formată din 10 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani.
Cu excepția unei persoane care avea cetățenia austriacă, restul sunt români.
Potrivit presei austriece, aceștia închiriau apartamente de vacanță, iar la acele adrese comandau diverse produse pe care ulterior nu le mai plăteau.
Bunurile erau apoi vândute pe o piață neagră din București.
Răufăcătorii foloseau cartele preplătite de telefonie, cu ajutorul cărora creau adrese de e-mail fictive. Produsele erau comandate prin acele adrese.
În principiu, bunurile achiziționate constau în băuturi alcoolice, alimente, cosmetice, îmbrăcăminte și produse energizante.