Cereri mai multe decât bilete de tratament balnear, disponibile
Pensionarii și asigurații au avut acces la stațiuni din întreaga țară.
Articol editat de cristina.rusu, 24 martie 2026, 12:23
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a acordat, în anul 2025, un număr total de 2.203 bilete de tratament balnear, potrivit raportului anual de activitate al instituției.
”Biletele au fost acordate, ca și în anii anteriori, atât cu suportarea unei contribuții individuale, cât și gratuit, fiind destinate pensionarilor, asiguraților din sistemul public de pensii și beneficiarilor unor legi speciale”, a declarat marți, 24 martie, în ședința Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, Sanda Vișan, directorul instituției.
Pe parcursul anului, au fost depuse 3.698 de cereri, însă numărul biletelor disponibile a fost mai redus, de 2.203.
Din totalul de 2.203 bilete repartizate, 522 de bilete au fost distribuite gratuit către beneficiari.
Veniturile obținute din contribuțiile beneficiarilor pentru biletele de tratament s-au ridicat la 2.002.967 lei.
Biletele au fost disponibile în stațiuni balneare precum: Amara, Buziaș, Călimănești-Căciulata, Covasna, Geoagiu-Băi, Olănești, Sovata, Tușnad, Vatra Dornei. Stațiunile au avut profiluri variate, adresate afecțiunilor cardiovasculare, digestive, respiratorii, reumatice și nevrotice.
Criteriile de acordare a biletelor au fost făcute publice de Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, atât la sediul instituției, cât și pe site-ul oficial, acestea fiind stabilite conform sistemului administrat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Alin Cordoș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.