Tradiţiile ceaiului la călugării tibetani
Cei care doresc să descopere un gust nou, ar trebui să încerce această băutură.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 martie 2026, 12:00
Ceaiul este una dintre cele mai populare băuturi din lume, cu variante deja cunoscute precum ceai negru, ceai cu lămâie sau ceai cu lapte.
Există însă şi o variantă mai puţin întâlnită, dar la fel de interesantă – ceaiul cu unt şi sare. Această băutură este consumată în mod tradiţional de călugării tibetani şi are multiple beneficii.
Adăugarea untului oferă ceaiului o textură catifelată, îl face mai săţios, ajutând la reducerea senzaţiei de foame şi la diminuarea consumului de dulciuri, iar combinaţia cu sare îi adaugă un plus de proprietăţi nutritive.
Prepararea este simplă: ceaiul se fierbe ca de obicei, se adaugă o lingură de unt şi puţină sare, se amestecă bine până se topeşte complet untul şi se savurează băutura.
Ceaiul cu unt este extrem de hrănitor, tonic şi energizant, fiind consumat de călugării tibetani cu lapte de iac, unt topit de iac şi sare.
Această băutură este populară şi în alte ţări din Orient, uneori cu lapte sau smântână, şi este apreciată mai ales în regiuni cu climă dură, unde oferă energie suplimentară.
Totuşi, nu se recomandă persoanelor cu hipertensiune, probleme renale sau tendinţă de retenţie de apă, deoarece sarea poate crea un efort suplimentar pentru organism. Cei care doresc să îşi diversifice obiceiurile legate de ceai şi să descopere un gust nou, merită să încerce această băutură cel puţin o dată, deoarece există şanse să devină favorită.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Foto: Pexels
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.