”Eu Mi-am Lucrat Aici”. Atelier gratuit pentru meșterit prin casă
Cursuri gratuite pentru clujenii care vor să devină independenți.
Articol editat de cristina.rusu, 26 februarie 2026, 11:11
Dacă dorești să înveți să te ajuți, în diverse ocazii casnice care consideri că țin de capacitățile unui “meșter”, dar nu mai vrei să depinzi de o astfel de persoană, e bine să știi că la Cluj-Napoca, se organizează săptămânal ateliere gratuite în care poți învăța să-ți lucrezi, la propriu, în casă sau gospodărie. Inițiativa aparține Beard Brothers Cluj!
Se prea poate să fii în situația în care te-ai săturat să aștepți zile întregi un meșter, pentru o reparație minoră sau să plătești sume nejustificate pentru o intervenție de 10 minute.
Dacă da, cei de la Beard Brothers din Cluj-Napoca au creat conceptul ”Eu Mi-am Lucrat Aici” și organizează săptămânal un atelier 100% gratuit, conceput special pentru persoanele care doresc să fie mai practice, mai îndemânatice și oarecum independente.
Timp de 4 ore, în aproape fiecare duminică, pe strada Horea, într-un cadru restrâns și prietenos, în baza unui loc rezervat poți învăța secretele întreținerii casei tale.
Pentru cei care nu știu încă, în acest curs se poate învăța tot ce însemnă meșteritul, în general, cum sa schimbi o priză, un robinet, cum să pui tabloul preferat pe orice fel de perete și nu numai, am aflat de la Lucian Șteț, coordonatorul Asociației Beard Brothers.
La cursurile atelierului ”Eu Mi-am Lucrat Aici”, organizat la Cluj-Napoca participă lectori specialiști în domeniile despre care se predau lecțiile practice.
Printre beneficiile pe care ți le aduce participarea la acest atelier se numără economia de timp și bani, deprinderea de abilități necesare pentru rezolvarea problemelor uzuale din casă, eliminarea fricii de a interveni la instalațiile de bază din casă, evitând accidentele sau stricăciunile și o organizare mai eficientă a micilor șantiere.
Rezervările pentru atelier se pot face pe paginile de social media ale Asociației Beard Brothers.
Alina Nechita
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.