Ascultă Radio România Cluj Live

Ştiinţa spusă simplu: tinerii cercetători, antrenaţi să comunice clar la Games of Science

Prezentări fără slide-uri, training de comunicare și o finală națională la București.

Ştiinţa spusă simplu: tinerii cercetători, antrenaţi să comunice clar la Games of Science

Articol editat de cristina.rusu, 25 februarie 2026, 10:29

Au început înscrierile pentru Games of Science, training şi competiţie unde tinerii cercetători învaţă să-şi explice munca pe înţelesul publicului larg, în prezentări de până la două minute.

 

Evenimentul a ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 5 şi îşi propune să ofere în acest format un antidot la dezinformare și la „invizibilitatea” cercetării românești în spațiul public. Programul include opt etape locale și o finală națională, iar la Cluj-Napoca competiția are loc pe 26–27 martie, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai.

Ediția locală este coordonată de Andrada Balmez, trainer și câștigătoare a primei competiţii Games of Science.

 

Două minute fără PowerPoint

 

Formatul este simplu și, tocmai de aceea, dificil: participanții urmează un training de comunicare, apoi intră într-o competiție de tip turnir, unde își prezintă cercetarea fără prezentări PowerPoint sau alte instrumente ajutătoare: sunt doar ei și discursul pregătit.

„Provocarea cea mai mare este că trebuie să vorbească liber”, explică Andrada Balmez. Mulți dintre participanți vin dintr-un mediu foarte academic, sunt obișnuiţi cu conferințe și jargon de specialitate, iar adaptarea mesajului pentru un public nespecialist nu este întotdeauna ușoară. Tocmai aici intervine rolul trainingului: să le arate că pot explica știința fără ecuații și termeni complicați.

Andrada Balmez știe din proprie experiență cât de greu este acest exercițiu. Ca participant, a trebuit să transforme un subiect extrem de tehnic – testarea unei metodologii pe anumite tipuri de celule – într-o poveste relevantă pentru publicul larg.

„În laborator făceam aceleași lucruri în fiecare zi. Pentru mine era interesant, dar cum explici asta cuiva din afara domeniului, fără să pară plictisitor?”

Un obstacol suplimentar este așteptarea rezultatelor rapide, accentuată după pandemie.

„Publicul tinde să creadă că, dacă un vaccin a fost dezvoltat într-un timp record, toate marile probleme medicale pot fi rezolvate la fel de repede. E greu de explicat că, în realitate, cercetarea avansează de cele mai multe ori în pași mici”, Andrada Balmez.

 

Greșeala clasică: prea mult jargon, prea puține explicații

 

Una dintre cele mai frecvente erori ale tinerilor cercetători este, spune coordonatoarea ediției de la Cluj, supraestimarea vocabularului publicului și subestimarea capacității acestuia de a înțelege.

„Folosim termeni foarte specializați și presupunem că lumea știe ce înseamnă (cum era în pandemie „ARN mesager”). Mult mai eficient este să explici conceptele prin analogii sau metafore.”

În competiție nu este evaluat conținutul științific propriu-zis, ci modul în care acesta este prezentat. Juriul punctează discursurile care stârnesc curiozitatea – acele prezentări care te fac să vrei să afli mai mult, nu pe cele care încearcă să „vândă totul” în primele secunde.

 

Cercetare din toate domeniile, nu doar STEM

 

Deși numele competiției poate sugera o orientare exclusivă spre științele exacte, Games of Science adună participanți dintr-o gamă largă de domenii: de la biotehnologie și informatică, până la media, filozofie sau litere.

În edițiile trecute au existat prezentări despre imagistica posterelor de film sau teme din științele umaniste – dovadă că „știința” nu se limitează la laboratoare, ci include orice domeniu în care se face cercetare.

 

Cine poate participa și ce presupune trainingul

 

Recomandarea este ca participanții să aibă sub 35 de ani, însă există și excepții. Majoritatea sunt masteranzi sau doctoranzi, dar pot aplica și studenți la licență care au deja o direcție clară de cercetare.

Trainingul se bazează mult pe exerciții de improvizație și structurarea mesajului. Accentul cade pe discursuri scurte – paradoxal, mai greu de construit decât unele foarte lungi – și pe conectarea autentică cu publicul.

 

De ce vin tinerii la Games of Science?

 

Unii ajung la competiție din proprie inițiativă, recomandați de colegi sau prieteni, alții pentru networking sau pentru că vor o ocazie să vorbească despre cercetarea lor. Există și participanți care vin la sugestia profesorilor coordonatori, mai ales înainte de susținerea lucrărilor de masterat sau doctorat.

Pentru Andrada Balmez, prima participare a fost mai degrabă o curiozitate din perioada pandemiei. „Suna interesant și diferit. M-a prins atât de tare, încât sunt încă implicată patru ani mai târziu.”

Înscrierile se fac online, prin completarea unui formular pe site-ul Games of Science, urmat de scurte interviuri telefonice. Termenul-limită este cu o săptămână înaintea fiecărei ediții locale. La Cluj-Napoca, competiția are loc pe 26–27 martie, iar pentru cei care nu pot participa fizic există și o ediție online.

Câștigătorii locurilor I și II din etapele locale se califică la finala națională, programată în luna mai, la București. Anul trecut, marele premiu a fost câștigat de o tânără cercetătoare româncă din domeniul biotehnologiei, stabilită în Marea Britanie, iar locul al doilea a revenit unei doctorande din Cluj, din domeniul literelor.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru
De prin Cluj marți, 20 octombrie 2026, 11:16

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru

Lucrările la podul peste râul Someșul Mic, de pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca, sunt în desfășurare.   Viceprimarul Dan Tarcea...

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru
Noi capacități de producere a energiei verzi
De prin Cluj marți, 20 octombrie 2026, 11:02

Noi capacități de producere a energiei verzi

Consiliul Local Cluj-Napoca are pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de marți, 20 octombrie, un proiect de hotărâre privind dezvoltarea...

Noi capacități de producere a energiei verzi
Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj
De prin Cluj vineri, 16 octombrie 2026, 16:20

Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj

„N-am creat noi distopia„, se scuză Dan Amariei, solistul fomației Omul cu Șobolani, care aduce la Cluj cel mai recent album,...

Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj
Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor
De prin Cluj joi, 15 octombrie 2026, 16:06

Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a cerut o soluție urbanistică diferită de cea existentă pentru amenajarea zonei Biblioteca Academiei...

Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor
De prin Cluj miercuri, 14 octombrie 2026, 16:33

300 de persoane vor forma o panglică umană în Piața Unirii

Aproximativ 300 de participanți se vor reuni vineri, 16 octombrie, de la ora 12:00, în Piața Unirii din Cluj, în cadrul Lunii de Conștientizare...

300 de persoane vor forma o panglică umană în Piața Unirii
De prin Cluj marți, 13 octombrie 2026, 11:07

„Horile din tată-n fiu” – spectacol folcloric inedit la Sala Radio Cluj!

„Horile din tată-n fiu” –  la Sala Radio Cluj! Evenimentul are loc miercuri, 14 octombrie, de la ora 18:00, este dedicat cântecului...

„Horile din tată-n fiu” – spectacol folcloric inedit la Sala Radio Cluj!
De prin Cluj marți, 13 octombrie 2026, 11:05

Situație neobișnuită la Cluj: doar 6 cereri pentru o creșă cu 110 de locuri!

O nouă creșă cu 50 de locuri a fost finalizată în municipiul Cluj-Napoca, în cartierul Iris, dar locurile în unitatea care va începe să...

Situație neobișnuită la Cluj: doar 6 cereri pentru o creșă cu 110 de locuri!