Prima pagină » Diverse » Cartea care pretindea că povestea lui Hänsel și Gretel a fost adevărată

Cartea care pretindea că povestea lui Hänsel și Gretel a fost adevărată

Adevărul despre basme - dovada unei povești întunecate.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 ianuarie 2026, 00:00

La începutul anilor ’60 a apărut o carte care a stârnit curiozitate și controverse deopotrivă: Hänsel și Gretel – Adevărul despre basme, semnată de istoricul german Hans Traxler.

Lucrarea, prezentată inițial ca un studiu științific riguros, susținea că povestea fraților pierduți în pădure ar avea la bază un caz real petrecut în secolul al XVII-lea. Multă vreme, publicul a luat demersul în serios — până când adevărul despre intenția autorului a devenit limpede.

Dovada unei povești întunecate

Cartea descria în detaliu descoperirea unor presupuse documente istorice găsite în zona Spessart din Germania: hărți vechi, schițe ale unei căsuțe din pădure și chiar procese-verbale ale unei vrăjitoare acuzate că ar fi vrut să-i gătească pe cei doi copii. Construită ca o adevărată anchetă arheologică și criminologică, lucrarea prezenta:

– identificarea potenţialului traseu al copiilor;

– analiza ruinelor unei colibe atribuite vrăjitoarei;

– presupuse acte notariale despre dispariţia a doi copii în anul 1647;

„probe care sugerau existența unor cuptoare masive.

Tonul serios, aproape academic, a făcut ca numeroși cititori să creadă că autorul chiar dezvăluise temeiurile reale ale unuia dintre cele mai cunoscute basme culese de Frații Grimm.

O farsă savantă

Abia câțiva ani mai târziu Hans Traxler a declarat explicit ceea ce unii critici bănuiau: cartea fusese concepută drept satiră, o ironie la adresa tendinței academice de a „demonstra” origini istorice pentru orice mit sau poveste populară. Era un comentariu fin — și foarte amuzant pentru cei care i-au intuit intenția — la moda „demascării adevărului din spatele basmelor”, extrem de populară în cercurile intelectuale ale epocii.

Traxler, cofondator al celebrului Neue Frankfurter Schule, era cunoscut pentru spiritul său ludic și pentru modul în care îmbina desenul, umorul și critica socială. În această carte, el a creat prima „pseudo-arheologie” aplicată unui basm, un experiment literar care anticipa trendul actual al teoriilor conspiraționiste culturale — cu diferența că Traxler a făcut-o cu intenție comică, nu manipulatoare.

De ce a prins atât de bine?

Cartea a devenit o mică senzație pentru că a atins câteva puncte sensibile:

– Fascinația pentru istoria ascunsă – publicului i-a plăcut ideea că un basm familiar ar putea avea un sâmbure real.

– Ambiguitatea intenționată – tonul sobru și structura „științifică” au făcut satira credibilă.

– Contextul cultural – anii ’60 au fost marcați de dorința de a regândi tradițiile și miturile europene.

Unii cititori au perceput-o ca pe o investigație arheologică veritabilă, alții ca pe o demonstrație a cât de ușor pot părea convingătoare teoriile fabricate.

Moștenirea cărții

Deși astăzi este privită ca o lucrare umoristică, cartea lui Hans Traxler rămâne un exemplu important al modului în care formele academice pot fi imitate pentru a construi narațiuni false, dar plauzibile. Ea anticipează tehnicile moderne ale pseudoștiinței și ale documentarelor care amestecă adevărul cu ficțiunea.