Ascultă Radio România Cluj Live

Lucrări de reabilitare fără precedent în Parcul Etnografic

Sunt deschise opt șantiere pentru realizarea unor lucrări de reparații și reabilitări.

Lucrări de reabilitare fără precedent în Parcul Etnografic

Articol editat de cristina.rusu, 16 decembrie 2025, 12:02

Pentru prima oară, în ultimii 15 ani, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca sunt deschise opt șantiere pentru realizarea unor lucrări de reparații și reabilitări, în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă.

 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de peste 2 milioane de lei (2.051.459 de lei), pentru un proiect de restaurare a 12 obiective muzeale, care a început anul acesta și se derulează până la finalul lui 2027, în cadrul programului de finanţare: „Timbrul Monumentelor Istorice”, al Institutului Național al Patrimoniului.

În prezent se lucrează la opt obiective, deodată. Este vorba despre acoperișuri cu șindrilă, draniță la Joagărul de la Botiza, Piua din Gladna, Rotăria de la Ieud, Fierăria din Rimetea, la Șura și Piua de ulei din Herepia, la o anexă a Gospodăriei din Telciu și la anexe ale Gospodăriei din Mărișel; dar se montează și acoperiș cu stuf pentru cotețul, găbănașul,Gospodăriei din Geaca.

Din întregul proiect cu finanțare nerambursabilă, au rămas, pentru anul viitor doar două gospodării, care au nevoie de acoperiș din paie, explică Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Cinci echipe de meșteri acreditați pentru montarea de șindrilă (draniță) și stuf, pe obiective de patrimoniu lucrează, în aceste ultime zile din 2025, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Gavrilă Cocean este din Mamarmureș, coordonator al lucrărilor și meșter acreditat pentru restaurarea de monumente acoperite cu șindrilă.

Achiziția acestor lucrări de restaurare, în valoare totală de 608.692 de lei cu TVA inclusă, a fost făcută în cadrul proiectului Reabilitarea monumentelor etnografice din Parcul Etnografic Național Romulus Vuia, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, depus în cadrul subprogramului „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculara”/Restaurare.

Proiectul de reabilitare a monumentelor etnografice din Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” este o inițiativă culturală și de patrimoniu care își propune să protejeze și să conserve patrimoniul cultural al României.

Scopul proiectului este conservarea monumentelor de arhitectură populară, care oferă o perspectivă asupra tradițiilor și obiceiurilor din trecut şi contribuie la educarea publicului, în privința valorilor culturale și istorice.

 

Obiectivele reabilitate în decembrie 2025:

 

Șindrilă:

-Joagărul Botiza (Jud. Maramureș) – Această instalație tehnică reprezintă o etapă importantă în evoluția tehnologiilor de prelucrare a lemnului în mediul rural.

-Piua Gladna (Jud. Timiș) – Datând din secolul al XIX-lea, piua este o piesă remarcabilă care exemplifică ingeniozitatea tehnică a țăranilor în prelucrarea lânii.

-Rotăria Ieud (Jud. Maramureș) -Atelierul de rotărie de la Ieud reflectă măiestria artizanală din Maramureșul Istoric.

-Fierăria Rimetea (Jud. Alba) – Fierăria din Rimetea este un exemplu de tehnologie semi-industrială rurală din secolul al XIX-lea.

-Șura și Piua de ulei din Herepia (Jud. Hunedoara) – Restaurarea șurii și a instalațiilor tehnice adăpostite în ea este esențială pentru conservarea tehnologiilor tradiționale de obținere a uleiului.

-Gospodărie Telciu (Jud. Bistrița-Năsăud) Anexe – Șura complexă din Telciu, reprezentativă pentru arhitectura rurală din zona Năsăudului, necesită restaurare pentru a preveni degradarea.

-Gospodărie Mărișel (Jud. Cluj) – Anexele incluzând șoprul și batoza manuală, oferă o perspectivă asupra specificului ocupațional și arhitectural al Munților Apuseni.

Stuf: -Gospodăria din Geaca, județul Cluj, este reprezentativă pentru o subzonă etnografică renumită prin utilizarea stufului din resursele locale pentru realizarea învelitorilor caselor și anexelor gospodărești.

…………………………………….

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, este un ansamblu deosebit de patrimoniu cultural, reprezentativ pentru diversitatea arhitecturală și ocupațională a regiunilor etnografice din Transilvania.

Este primul muzeu în aer liber din România şi include o varietate de gospodării, biserici, ateliere și instalații tehnice din diverse regiuni etnografice ale Transilvaniei, fiecare cu specificul său unic. Fondat în anul 1929, acesta funcționează ca o secție a Muzeului Etnografic al Transilvaniei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 16 hectare, oferind o incursiune unică în viața rurală tradițională din diverse regiuni ale Transilvaniei.

Parcul expune peste 90 de monumente de arhitectură populară, structuri selectate riguros pentru a reflecta diversitatea culturală și tehnologică a regiunii.

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Clujul marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112
De prin Cluj marți, 10 februarie 2026, 14:13

Clujul marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

Consiliul Județean Cluj marchează, și în acest an, Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Miercuri, 11 februarie, sediul forului...

Clujul marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112
Sting va concerta la Cluj
De prin Cluj marți, 10 februarie 2026, 12:12

Sting va concerta la Cluj

Legenda muzicii internaționale Sting va concerta la ediția din acest an a Festivalului UNTOLD, care va avea loc între 6 și 9 august.  ...

Sting va concerta la Cluj
Memorial dedicat istoriei comunităților evreiești din Transilvania
De prin Cluj marți, 10 februarie 2026, 11:16

Memorial dedicat istoriei comunităților evreiești din Transilvania

O casă evreiască de la începutul secolului trecut, din localitatea Cămârzana, județul Satu Mare, a fost adusă în Parcul Etnografic „Romulus...

Memorial dedicat istoriei comunităților evreiești din Transilvania
Centura Metropolitană a Clujului în centrul unui scandal
De prin Cluj marți, 10 februarie 2026, 10:23

Centura Metropolitană a Clujului în centrul unui scandal

Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului este în centrul unui scandal, după ce una dintre firmele declarate câștigătoare susține că...

Centura Metropolitană a Clujului în centrul unui scandal
De prin Cluj luni, 9 februarie 2026, 10:48

Clujul pe primul loc la apelarea responsabilă a 112

Clujul este județul care a utilizat cel mai corect Serviciul 112, arată o analiză efectuață la nivel național, în 2025. La polul opus, în...

Clujul pe primul loc la apelarea responsabilă a 112
De prin Cluj vineri, 6 februarie 2026, 17:59

Primarul Emil Boc dă un ultimatum în cazul Centurii Metropolitane

Problemele de la Centura Metropolitană a Clujului au ajuns la Parchetul European.   Disensiunile au loc între doi dintre asociații care au...

Primarul Emil Boc dă un ultimatum în cazul Centurii Metropolitane
De prin Cluj vineri, 6 februarie 2026, 11:58

Cartierul Gheorgheni rămâne fără centru de permanenţă

Centrul de Permanență Băița 9 din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca, a fost desființat oficial după expirarea perioadei legale de 90 de zile de...

Cartierul Gheorgheni rămâne fără centru de permanenţă
De prin Cluj miercuri, 4 februarie 2026, 17:06

Din garnizoană în centru cultural: un nou spațiu pentru clujeni

Un nou spațiu cultural prinde contur în inima municipiului Cluj-Napoca. Pavilionul B al fostei garnizoane militare, situat pe Bulevardul 21...

Din garnizoană în centru cultural: un nou spațiu pentru clujeni