Ascultă Radio România Cluj Live

Proteste în educație

Daniel David: Protestele profesorilor sunt justificate, dar legea trebuie respectată

Proteste în educație
Foto: Agerpres

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 9 decembrie 2025, 17:38

Ministrul educaţiei, Daniel David, consideră că protestele sindicatelor sunt îndreptăţite, pe fondul nemulţumirilor faţă de noile măsuri fiscal-bugetare.

 

El atrage însă atenţia asupra responsabilităţii funcţiei pe care o deţine.

Daniel David: Sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, își apără drepturile. Pe de altă parte, eu fac ceea ce trebuie să facă un ministru. Am o lege aprobată de Parlament și o implementez prin ordinul de ministru. Sunt atent la ce spun sindicatele, dar trebuie să fac ce spune legea, astfel încât îl consider un fapt absolut normal, dar fiecare trebuie să ne îndeplinim rolurile pe care le avem.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au anunțat un protest, miercuri, 10 decembrie, în Piața Victoriei, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în toamnă de guvern.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități
Educaţie marți, 24 martie 2026, 19:44

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități

Cel mai nou teren de sport din municipiul Mediaş a fost inaugurat marți, 24 martie, în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă...

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități
Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!
Educaţie marți, 24 martie 2026, 12:03

Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!

Pentru tot mai mulți părinți, telefonul mobil a devenit o soluție rapidă pentru momentele dificile: copilul este liniștit la masă, distras...

Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!
A doua probă la simularea examenului de Bacalaureat
Educaţie marți, 24 martie 2026, 08:43

A doua probă la simularea examenului de Bacalaureat

Simularea examenului de Bacalaureat continuă marți, 24 martie, cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

A doua probă la simularea examenului de Bacalaureat
Când devine telefonul o problemă? Semnele dependenței de ecran, la copii și adolescenți!
Educaţie luni, 23 martie 2026, 14:05

Când devine telefonul o problemă? Semnele dependenței de ecran, la copii și adolescenți!

Telefonul mobil a devenit, pentru mulți adolescenți, o extensie a propriei persoane. Este prezent la masă, în drum spre școală, înainte de...

Când devine telefonul o problemă? Semnele dependenței de ecran, la copii și adolescenți!
Educaţie luni, 23 martie 2026, 11:23

România, la Summitul Educației Digitale

România participă la summitul coaliţiei globale dedicate educaţiei digitale a copiilor, iniţiat de Melania Trump.   O delegaţie oficială...

România, la Summitul Educației Digitale
Educaţie luni, 23 martie 2026, 11:11

Fără boicot la simularea Bacalaureatului

Simularea examenului de Bacalaureat în toate unitățile școlare cu învățământ liceal din județul Bistrița-Năsăud, 26 cu totul, anunță...

Fără boicot la simularea Bacalaureatului
Educaţie sâmbătă, 21 martie 2026, 16:16

5.000 de elevi din județul Cluj vor da simularea examenului de Bacalaureat

Aproape 5.000 de elevi din județul Cluj susțin, săptămâna viitoare, simularea examenului de Bacalaureat. Cei mai mulți dintre ei, aproximativ...

5.000 de elevi din județul Cluj vor da simularea examenului de Bacalaureat
Educaţie vineri, 20 martie 2026, 14:48

Săptămâna viitoare începe simularea examenului de Bacalaureat

Toate liceele din Bistriţa-Năsăud vor organiza săptămâna viitoare simularea examenului de Bacalaureat, a anunţat, vineri, 20 martie, şeful...

Săptămâna viitoare începe simularea examenului de Bacalaureat