Ascultă Radio România Cluj Live

Guvernul introduce noi impozite pentru sere, solarii şi silozuri

Pentru legumicultori, fiecare sezon e o luptă cu vremea, piața și costurile.

Guvernul introduce noi impozite pentru sere, solarii şi silozuri

Articol editat de Andreea Leonid, 27 noiembrie 2025, 09:45

Începând din 2026, guvernul va introduce noi impozite pentru sere, solarii şi silozuri, o măsură care loveşte direct mii de mici fermieri.

În Satu Mare, oamenii se tem că preţurile legumelor vor creşte din nou, iar micii producători spun că aceste costuri suplimentare îi vor forţa să-şi închidă afacerile, fapt ce va duce la o scădere consistentă a recoltei.

În serele și solarile din nord-vestul țării, vestea noilor impozite anunțate pentru 2026 cade greu peste un sector deja slăbit. Investițiile sunt mari, piața e instabilă, iar profitul, de multe ori, abia acoperă cheltuielile. Alin Vraja, tânăr fermier, lucrează 15 solarii, aproape o jumătate de hectar. Pentru el, orice taxă în plus nu este o formalitate, ci un risc calculat la fiecare răsad:

Alin Vraja: Foarte mulți vor fi descurajați. Când vezi că și așa, pe lângă cheltuielile foarte mari pe care le ai și profitul foarte mic pe care îl ai la finalul sezonului, dacă mai iei în calcul și treaba aceasta, cu atât mai mult e mai puțin motivant.

Negrea Dan, legumicultor cu 10 solarii, privește situația cu realismul unei vieți petrecute în agricultură:

Negrea Dan: Noi producătorii, adică țăranii, vom plăti, dar mulți vor închide porțile. Deci, la anul viitor, cantitatea de legume produse de noi se va înjumătăți.

Pentru legumicultori, fiecare sezon e o luptă cu vremea, piața și costurile, iar o taxă în plus poate face diferența dintre a continua și a renunța. În timp ce deciziile se iau la birou, în solarii se simte adevăratul preț al agriculturii românești. Prețul pe care îl plătesc, până la urmă, oamenii care muncesc pământul.

 

 

Sergiu Podină (Radio România)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
Economic miercuri, 16 septembrie 2026, 11:18

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică

Majoritatea furnizorilor de energie electrică vor veni, cel mai probabil, cu oferte de creştere a preţului faţă de cel care este în prezent,...

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Economic marți, 15 septembrie 2026, 11:18

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR

Coordonatorii de proiecte finanțate prin PNRR trebuie să raporteze până miercuri  16 septembrie, toate informațiile legate de stadiul...

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Economic luni, 14 septembrie 2026, 18:44

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare, în condiţiile în care Guvernul interimar nu poate...

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Rata anuală a inflației a scăzut
Economic sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:55

Rata anuală a inflației a scăzut

Economiștii atrag atenția că prețurile nu s-au redus, ci au crescut mai lent față de anul trecut.   Ei avertizează că evoluțiile pe...

Rata anuală a inflației a scăzut
Economic joi, 10 septembrie 2026, 10:06

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului, de referinţă pe plan global, a depăşit pragul de 100 de dolari din cauza intensificării...

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu