Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: Hedda Gabler i-a împărțit pe spectatori în două experiențe senzoriale paralele | AUDIO

Incluziv: Hedda Gabler i-a împărțit pe spectatori în două experiențe senzoriale paralele | AUDIO

Regizorul Alex Teodorescu a transformat piesa lui Ibsen într-un experiment teatral dedicat incluziunii.

Articol editat de cristina.rusu, 11 noiembrie 2025, 00:00

Clujenii au avut ocazia, la finalul săptămânii trecute, să trăiască Hedda Gabler de Henrik Ibsen într-o formă scenică inedită, care i-a împărţit literalmente în două.

Montarea regizorului Alex Teodorescu a propus o experienţă duală pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi de auz: derulată simultan în aceeaşi sală, dar percepută complet diferit de fiecare jumătate a publicului. Regizorul nu este la primul experiment în domeniul teatrului regândit pentru persoanele cu dizabilităţi: una din piesele pe care le-a pus în scenă anul trecut s-a intitulat Cenuşăreasa din pădurea adormită şi cei trei purceluşi, care a implicat actori cu şi fără deficienţe de vedere.

O parte dintre spectatori au fost invitaţi să intre „în poveste” legaţi la ochi, ghidaţi exclusiv de sunetul live, în sistem full-surround, şi de o machetă tactilă 3D care reda spaţiul acţiunii şi dinamica interioară a lumii Heddei. Ceilalţi au purtat căşti antifonice şi au asistat la o versiune vizuală reinterpretată prin videomapping, teatru-dans, limbaj mimico-gestual şi supratitrare animată integrată scenografic. Experimentul nu a fost un simplu artificiu artistic, ci o abordare ce a dorit să deschidă textul lui Ibsen către un public cu moduri de percepţie diferite.

Piesa lui Ibsen aduce în prim-plan drama unei femei inteligente, orgolioase şi profund nefericite, captivă într-o viaţă care nu îi aparţine. Reîntoarsă din luna de miere, Hedda îşi trăieşte frustrarea în mijlocul unei burghezii sufocante, iar reapariţia fostului iubit — talentatul, dar instabilul Ejlert Løvborg, reaprinde tentaţia unei vieţi trăite intens, pe marginea prăpastiei.

Încercările Heddei de a controla destinele celor din jur şi de a forţa limitele societăţii duc inevitabil spre un final tragic. Nu e genul de personaj pe care ţi l-ai dori în grupul de prieteni. Egocentrică până la capăt şi obsedată să-şi poarte propria poveste ca pe o mantie, Hedda devine, în cele din urmă, dezamăgită iar şi iar când realitatea nu corespunde. Iar întrebarea planează firesc: distructivitatea ei vine din natura ei sau din strâmtoarea socială care îi taie toate căile de exprimare? Această închistare o redă în diverse forme macheta tactilă pe care o primesc la începutul reprezentaţiei spectatorii cu deficienţe de vedere, ce ne-o desluşeşte regizorul Alex Teodorescu:

„Anul acesta avem o machetă mai 3D decât anul trecut, pe care am încercuit-o cu un perete de cauciuc, pentru că ne-am gândit cum putem modela experienţa tactilă şi să obligăm spectatorul să fie mai activ în raport cu macheta. De la început am vrut ca lumea Heddei să se resimtă ca o scenă cu pereţi din pânză care se sucesc şi se distorsionează, o lume care se mişcă, se îndoaie, e inaccesibilă, e închisă”, Alex Teodorescu.

Macheta intersectează două decoruri, o sufragerie şi un cimitir, unde scaunele devin cruci şi crucile scaune, covorul se transformă în gazon şi invers. Într-o parte, o cuşcă-seră din grilaj metalic; în cealaltă, o suprafaţă rece, goală, care a provocat neliniştea unora. Din spate vin vocile trecutului: tatăl Heddei şi amintirile care o bântuie, ascunse într-un labirint elastic. Faţa decorului rămâne recognoscibilă, aproape realistă; spatele — senzorial, visceral, construit din emoţii.

„Pentru mine, Hedda Gabler e despre întâlnirea dintre prezenţa absentă a generalului şi Hedda, a cărei lume se construieşte în jurul ei, fără ca ea să aibă un cuvânt de spus. Cred că e o temă foarte actuală: cu cât trăim într-o societate mai divizată, cu atât alegerile noastre par mai puţine. Avem impresia că nu contează cine câştigă alegerile, că oricum nu putem schimba nimic. E un gând care a măcinat România în ultima perioadă, deci premisa Heddei Gabler nu e neapărat o obsesie personală, cât mai degrabă o obsesie naţională”, spune regizorul.

Hedda Gabler a călătorit în mai multe oraşe din ţară, iar cele trei reprezentaţii de la Cluj încheie această etapă a proiectului. De acum, ocazia de a asista la piesă s-au terminat şi, chiar dacă mi-aş fi dorit, nu am putut să vă aduc câteva fragmente având în vedere acustica nefericită a sălii de la Cinema Dacia. Aşteptăm însă următorul experiment teatral al lui Alex Teodorescu, care a promis că mai are în tolbă idei de încercat în privinţa teatrului accesibilizat.