Ascultă Radio România Cluj Live

Taifunul Ragasa amenință sudul Chinei după ce a devastat nordul Filipinelor

Zeci de milioane de oameni în alertă maximă; Hong Kong, Macao și Shenzhen suspendă activitățile, iar sute de zboruri au fost anulate.

Taifunul Ragasa amenință sudul Chinei după ce a devastat nordul Filipinelor
Foto: captură video YouTube

Articol editat de cristina.rusu, 23 septembrie 2025, 11:43

Un taifun extrem de puternic se îndreaptă spre sudul Chinei, după ce a lovit Filipinele cu vânturi devastatoare și ploi torențiale, punând marile metropole din regiune în stare de alertă maximă, cu zboruri anulate și întreruperi ale activității în școli și afaceri.

 

Zeci de milioane de oameni ar putea fi afectați de furtună, care este așteptată să treacă la sud de marile orașe Hong Kong, Macao, Shenzhen și Guangzhou, înainte de a atinge din nou uscatul în provincia Guangdong din China continentală.

Taifunul Ragasa a lovit nordul Filipinelor ca fiind cea mai puternică furtună de pe glob din acest an, generând rafale susținute de peste 267 km/h, echivalentul unui uragan de categoria 5.

Ragasa, cunoscut în Filipine sub numele de Nando, a atins uscatul ca super-taifun pe insula Panuitan, în nordul provinciei Cagayan, luni, 22 septembrie, provocând distrugeri locuințelor, blocând drumuri și declanșând alunecări de teren. Între timp, Ragasa s-a slăbit ușor și nu mai este clasificat ca super-taifun, potrivit Centrului Comun de Avertizare pentru Taifunuri.

Cu toate acestea, furtuna rămâne extrem de puternică, cu vânturi susținute de până la 230 km/h, echivalentul unui uragan de categoria 4.

Autoritățile din China au activat planuri de urgență. Întregi metropole din Guangdong, una dintre cele mai populate regiuni ale lumii, au fost paralizate în așteptarea furtunii: școlile sunt închise, activitatea economică este suspendată, unele afaceri au fost închise, iar transportul public a fost oprit.

Guangzhou, un oraș cu 18,6 milioane de locuitori, ar putea emite marți alerta roșie, cel mai înalt nivel de avertizare. În Shenzhen, care are aproximativ 17,5 milioane de locuitori, autoritățile se pregăteau să evacueze 400.000 de persoane din zonele joase și de coastă.

Observatorul din Hong Kong a avertizat asupra riscului de valuri oceanice „fenomenale” și de furtuni marine cu înălțimi de până la 4 metri în unele zone, miercuri, 23 septembrie.

Rafturile supermarketurilor din Hong Kong au fost golite, locuitorii făcând provizii în așteptarea furtunii, iar imagini similare au fost surprinse în orașele sud-chineze Zhuhai și Shenzhen.

Sute de zboruri au fost afectate în întreaga regiune, cu anulări în Taiwan, Hong Kong și sudul Chinei. Compania aeriană Cathay Pacific, cu sediul în Hong Kong, a anunțat că va suspenda toate zborurile de pasageri programate să decoleze sau să sosească în oraș începând de marți seara până joi dimineață. Hong Kong Airlines, o altă companie regională, a anulat zeci de zboruri pentru întreaga săptămână.

Podul gigantic care leagă Hong Kong de Macao și orașul chinez Zhuhai va fi și el închis începând de marți, 23 septembrie.

 

Alunecări de teren și inundații în Filipine

 

Încă nu este clară amploarea pagubelor din Insulele Babuyan. Agenția meteorologică din Filipine avertizase anterior asupra unor condiții „care pun viața în pericol” pe insule, întrucât vânturile periculoase ale taifunului Ragasa au provocat inundații și alunecări de teren.

Imagini din insula Calayan, grav afectată, aflată în provincia Cagayan, publicate de Agenția de Informare a Filipinelor (PIA), arată acoperișuri smulse de pe case, locuințe avariate, copaci căzuți și bărci eșuate pe țărm.

Echipele de căutare și salvare căutau, marți dimineață, 23 septembrie șase pescari dispăruți după ce un val uriaș le-a răsturnat barca în largul nord-estului insulei Luzon, potrivit PIA. Alți șase membri ai echipajului au fost deja găsiți.

Peste 24.000 de persoane au fost evacuate din nordul și centrul insulei Luzon înainte de sosirea furtunii, a anunțat marți Consiliul Național pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre.

Un videoclip de pe insula Camiguin, publicat de Departamentul de Interne și Administrație Locală din Filipine, arată vânturi violente și apă oceanică care se revarsă peste case și ajunge pe o stradă rezidențială. Mai la nord, în provincia Batanes, o filmare realizată de un localnic a surprins rafale puternice de vânt care loveau cu forță copacii înalți.

Alertele de ploi abundente rămân în vigoare pentru o mare parte din nordul Filipinelor, în condițiile în care benzile exterioare ale taifunului Ragasa continuă să lovească țara, cu riscuri suplimentare de inundații și alunecări de teren, în special în Luzon.

Potrivit Centrului Comun de Avertizare pentru Taifunuri, Ragasa este așteptat să continue să slăbească treptat pe măsură ce se apropie de Hong Kong și sudul Chinei, marți și miercuri, devenind probabil echivalentul unui uragan de categoria 3, cu vânturi de aproximativ 185 km/h (115 mph).

Furtuna va continua să se deplaseze spre vest-nord-vest și este prognozată să atingă uscatul în vestul provinciei Guangdong, miercuri seara, ora locală.

 

TVR INFO

Foto: captură video YouTube

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Bombardamente și negocieri de pace între SUA și Iran
Internaţional miercuri, 10 iunie 2026, 09:59

Bombardamente și negocieri de pace între SUA și Iran

Statele Unite au bombardat circa 20 de obiective aflate în sudul Iranului şi pe insule iraniene din Golful Persic, ca răspuns la doborârea unui...

Bombardamente și negocieri de pace între SUA și Iran
Gaudí, de la neînțeles la legendă
Internaţional miercuri, 10 iunie 2026, 00:00

Gaudí, de la neînțeles la legendă

Când arhitectul catalan Antoni Gaudí a fost lovit mortal de un tramvai în Barcelona în 1926 nu a primit imediat îngrijiri medicale întrucât...

Gaudí, de la neînțeles la legendă
Al 21-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia, pe masa UE
Internaţional marți, 9 iunie 2026, 18:56

Al 21-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia, pe masa UE

Bruxelles-ul a prezentat marți, 9 iunie, propunerea pentru al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei – unul dintre cele mai dure de...

Al 21-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia, pe masa UE
Șase zile în „Zona morții” și totuși a supraviețuit
Internaţional marți, 9 iunie 2026, 13:31

Șase zile în „Zona morții” și totuși a supraviețuit

Un alpinist nepalez în vârstă de 57 de ani, Dawa Sherpa, a supraviețuit singur timp de șase zile pe Everest și a fost găsit în viață, din...

Șase zile în „Zona morții” și totuși a supraviețuit
Internaţional luni, 8 iunie 2026, 19:14

Cazul care a șocat Franța

În Franţa sunt anunţate în această seară, luni, 8 iunie, peste 150 de manifestaţii de protest, după ce o fetiţă de 11 ani a fost găsită...

Cazul care a șocat Franța
Internaţional luni, 8 iunie 2026, 18:53

Sezonul turistic de vară începe fără temeri legate de kerosen

Comisarul european pentru transport, Apostolos Tzitzikostas, spune că nu prevede nicio problemă în alimentarea cu combustibil pentru cursele...

Sezonul turistic de vară începe fără temeri legate de kerosen
Internaţional luni, 8 iunie 2026, 17:55

Captură uriașă de heroină

Polonia a confiscat aproximativ o tonă de heroină, care, dacă ar fi ajuns pe piață, ar fi valorat aproape 60 de milioane de dolari.  ...

Captură uriașă de heroină
Internaţional luni, 8 iunie 2026, 17:26

Anchetă în Görlitz după moartea a două turiste românce

Doi indivizi suspectați de furt de metale au fost arestați după prăbușirea unui imobil la Görlitz, în estul Germaniei, în urma căreia au...

Anchetă în Görlitz după moartea a două turiste românce