Ascultă Radio România Cluj Live

MVM Ungaria se retrage din tranzacția pentru preluarea E.ON România

Autoritățile române au respins achiziția din motive de securitate națională și lipsă de transparență.

MVM Ungaria se retrage din tranzacția pentru preluarea E.ON România

Articol editat de cristina.rusu, 18 septembrie 2025, 10:24

Tranzacţia prin care compania de stat MVM din Ungaria intenţiona să preia furnizorul de gaze şi electricitate E.ON România NU va mai avea loc, după ce grupul ungar a anunţat că se retrage.

 

Anunţul vine în contextul în care autoritatea competentă românească dăduse un aviz negativ în cazul acestei tranzacţii.

Reporter: Decizia de retragere confirmată pentru presa românească de compania ungară vine la nici o lună de la avizul negativ privind tranzacția, transmis de Comisia Națională pentru examinarea investițiilor străine directe Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit unui comunicat al instituției transmis atunci de cancelaria prim-ministrului, notificarea privind această achiziție face obiectul unei cercetări detaliate în conformitate cu legislația internă.

Comisia fusese sesizată la începutul anului de Ministerul Energiei, după cum a anunțat la acel moment chiar fostul ministru de resort, Sebastian Burduja.

El a explicat că în urma unei analize riguroase au fost identificate mai multe teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale, între care legăturile companiei ungare cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor companiei către entități din afara Uniunii Europene, riscuri asupra datelor, inclusiv asupra celor cu caracter personal, precum și probleme de transparență a cumpărătorului.

E.ON Energie România, parte a grupului german E.ON, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din țară, cu aproape 3 milioane și jumătate de consumatori.

CITEȘTE ȘI: O companie guvernamentală din Ungaria vrea pachetul majoritar de acțiuni la E.ON Energie România

 

Roman Mușat/ RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
Economic miercuri, 16 septembrie 2026, 11:18

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică

Majoritatea furnizorilor de energie electrică vor veni, cel mai probabil, cu oferte de creştere a preţului faţă de cel care este în prezent,...

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Economic marți, 15 septembrie 2026, 11:18

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR

Coordonatorii de proiecte finanțate prin PNRR trebuie să raporteze până miercuri  16 septembrie, toate informațiile legate de stadiul...

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Economic luni, 14 septembrie 2026, 18:44

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare, în condiţiile în care Guvernul interimar nu poate...

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Rata anuală a inflației a scăzut
Economic sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:55

Rata anuală a inflației a scăzut

Economiștii atrag atenția că prețurile nu s-au redus, ci au crescut mai lent față de anul trecut.   Ei avertizează că evoluțiile pe...

Rata anuală a inflației a scăzut
Economic joi, 10 septembrie 2026, 10:06

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului, de referinţă pe plan global, a depăşit pragul de 100 de dolari din cauza intensificării...

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu