Ascultă Radio România Cluj Live

32 de centre de permanență funcționează în județul Bihor

Acces gratuit la servicii medicale, inclusiv pentru neasigurați.

32 de centre de permanență funcționează în județul Bihor
Foto: Pexels

Articol editat de cristina.rusu, 1 august 2025, 08:14

La nivelul județului Bihor sunt active 32 de centre de permanență, unde medicii de familie și asistenții medicali oferă gratuit servicii medicale tuturor persoanelor – indiferent dacă sunt sau nu asigurate.

 

Aceste centre funcționează în afara programului cabinetelor de medicină de familie și acoperă nevoile medicale de urgență primară ale populației.

Programul este următorul:

În zilele lucrătoare: între orele 15:00 – 08:00 (a doua zi dimineața);

În weekend și sărbători legale: non-stop, din momentul închiderii cabinetelor până luni dimineața la ora 08:00 (sau prima zi lucrătoare după o sărbătoare legală).

Printre serviciile medicale gratuite acordate în centrele de permanență se numără:

consultații pentru afecțiuni acute, subacute, agravări ale bolilor cronice sau urgențe medico-chirurgicale, în limita competenței medicului de familie;

administrarea tratamentelor de urgență din trusa medicală a centrului;

trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie;

eliberarea unei scrisori medicale pentru medicul de familie;

eliberarea de rețete simple (necompensate).

În plus, se mai acordă și alte servicii gratuite, cu condiția ca pacientul sau aparținătorul să asigure medicamentele și materialele necesare:

administrarea medicației injectabile sau perfuzabile prescrise de alți medici;

pansamente, schimbarea acestora și suprimarea firelor de sutură, conform recomandărilor medicului specialist.

„În afara serviciilor gratuite menționate – indicate în baza consultației efectuate de medicul din cadrul centrului de permanență – mai sunt acordate și următoarele servicii, tot în mod gratuit, cu condiția asigurării de către pacienți sau aparținătorii acestora a medicamentelor și materialelor sanitare necesare: administrarea medicației injectabile/perfuzabile necesare tratamentului recomandat de alt medic de familie sau medicul specialist, respectiv îngrijiri post intervenții chirurgicale de tipul suprimării firelor de sutură conform recomandărilor medicului specialist, efectuarea de pansamente și schimbarea pansamentelor chirurgicale”, a explicat dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Dintre cele 32 de centre active, șapte sunt situate în Oradea: Cantemir, Măslinului, Nufărul, Olimpiadei, Piața Creangă, Rovine și Vlădeasa. Celelalte se regăsesc în diferite localități (Biharia, Bratca, Brusturi, Cefa, Holod, Săcueni, Valea lui Mihai, etc.)

Aceste centre sunt o alternativă accesibilă pentru probleme medicale care nu necesită intervenții de urgență majoră, evitând astfel aglomerarea Unităților de Primiri Urgențe.

 

Crina Dobocan

Foto: bihon

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 11:43

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”

Vaccinarea antigripală este recomandată de medici în această perioadă, iar copiii, femeile însărcinate, vârstnicii şi pacienţii cu boli...

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”
Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 11:22

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei

Suntem în plină campanie de vaccinare antigripală. Serurile se elibereaza pe bază de rețetă compensată 100% pentru copii, gravide, bolnavi...

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei
Gripa revine în atenție. Medicii insistă asupra vaccinării
Sănătate vineri, 30 octombrie 2026, 14:52

Gripa revine în atenție. Medicii insistă asupra vaccinării

Astăzi este Ziua Mondială de Prevenire a Gripei, un moment ales de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a avertiza din nou asupra...

Gripa revine în atenție. Medicii insistă asupra vaccinării
Profesoara înjunghiată la Bistrița a fost externată
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 13:02

Profesoara înjunghiată la Bistrița a fost externată

Tânăra în vârstă de 28 de ani, rănită grav în urma atacului violent petrecut în incinta unei unități de învățământ din municipiul...

Profesoara înjunghiată la Bistrița a fost externată
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 12:03

Mamografii și ecografii mamare gratuite. Ce drepturi au pacientele

Femeile din județul Bihor pot beneficia de mamografii și ecografii mamare decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.   Instituția a...

Mamografii și ecografii mamare gratuite. Ce drepturi au pacientele