Ascultă Radio România Cluj Live

Taxă nouă pentru turiștii care debarcă în insulele grecești

Croaziere mai scumpe în Grecia: taxă nouă de debarcare.

Taxă nouă pentru turiștii care debarcă în insulele grecești
Foto: Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 22 iulie 2025, 14:29

Turiștii care plănuiesc o croazieră în insulele grecești trebuie să ia în calcul o nouă taxă aplicabilă de luni, 21 iulie, care vizează toți pasagerii care debarcă în porturile din Grecia de pe nave comerciale de agrement implicate în voiaje turistice.

 

Potrivit noilor reglementări, taxa percepută variază în funcție de sezon și de destinația aleasă.

În plin sezon estival (1 iunie – 30 septembrie), pasagerii care debarcă în Mykonos și Santorini vor plăti 20 de euro per oprire, iar pentru celelalte porturi, taxa este de 5 euro.

 

În extrasezon, valoarea taxei scade progresiv:

 

1 – 31 octombrie: 12 euro pentru Mykonos și Santorini / 3 euro pentru celelalte porturi;

1 noiembrie – 31 martie: 4 euro pentru Mykonos și Santorini / 1 euro pentru celelalte porturi;

Taxa este percepută pentru fiecare pasager și pentru fiecare port în care are loc debarcarea, fiind colectată în numele statului grec, cu scopul declarat de a reduce aglomerația din lunile de vârf și de a încuraja turismul în restul anului.

Responsabilitatea achitării taxei revine companiilor de croazieră, prin intermediul agenților maritimi sau al operatorilor locali. În ziua plecării navei din port, aceștia trebuie să înregistreze datele pasagerilor debarcați într-o platformă electronică specială, prin care se efectuează și plata taxei, exclusiv, în regim trimestrial.

Controalele efectuate de autoritățile portuare pot duce la sancțiuni în cazul în care se constată neplata sau plata incorectă a taxei. În astfel de cazuri, după un avertisment inițial, se va imputa suma datorată, iar în situații grave, ministrul Marinei poate interzice debarcarea pasagerilor în porturile următoare ale croazierei.

 

Restricții pentru transportul vehiculelor electrice și hibride pe feriboturi

 

Totodată, autoritățile elene reamintesc existența unor reguli stricte privind transportul vehiculelor electrice și hibride pe feriboturi, aplicabile din aprilie anul trecut.

Măsurile vizează creșterea siguranței maritime și impun mai multe condiții:

-Nivelul de încărcare al bateriei nu trebuie să depășească 40% din capacitatea totală

-Încărcarea bateriei de la prizele navei este strict interzisă

-Vehiculul trebuie să fie în stare tehnică bună, fără deteriorări la baterie

-Transportul este permis doar în prezența proprietarului

Aceste reguli trebuie avute în vedere de turiștii care își planifică traseul cu mașina electrică în Grecia. Responsabilitatea respectării reglementărilor revine exclusiv proprietarului vehiculului.

 

Radio România

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Afganistan: Milioane de fete, împiedicate să meargă la școală
Internaţional joi, 5 noiembrie 2026, 10:43

Afganistan: Milioane de fete, împiedicate să meargă la școală

Un raport al Organizației Națiunilor Unite arată că peste jumătate dintre copiii de vârstă școlară primară din Afganistan nu mai sunt...

Afganistan: Milioane de fete, împiedicate să meargă la școală
Tragedie: zeci de balene-pilot au eșuat pe o plajă
Internaţional joi, 5 noiembrie 2026, 10:32

Tragedie: zeci de balene-pilot au eșuat pe o plajă

Zeci de balene-pilot au fost găsite eșuate pe o plajă din Insula de Nord a Noii Zeelande, iar echipele de salvare încearcă să readucă în larg...

Tragedie: zeci de balene-pilot au eșuat pe o plajă
Elveția va plăti tratamentele italienilor răniți în incendiul de la Crans-Montana
Internaţional joi, 5 noiembrie 2026, 09:55

Elveția va plăti tratamentele italienilor răniți în incendiul de la Crans-Montana

Elveţia a anunţat miercuri, 4 noiembrie, că va achita costurile tratamentelor cetăţenilor italieni spitalizaţi în urma tragicului incendiu de...

Elveția va plăti tratamentele italienilor răniți în incendiul de la Crans-Montana
Atac cibernetic asupra băncilor de sânge din Franța
Internaţional joi, 5 noiembrie 2026, 09:00

Atac cibernetic asupra băncilor de sânge din Franța

Trei bănci de sânge franceze au fost luni, 2 noiembrie, ținta unui atac cibernetic care a crescut puternic temperatura frigiderelor în care erau...

Atac cibernetic asupra băncilor de sânge din Franța
Internaţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:09

Democrații câștigă Camera Reprezentanților și obțin controlul Senatului, potrivit presei americane

În scrutinul legislativ din Statele Unite proiecţiile tuturor instituţiilor de presă americane arată că democraţii au câştigat o majoritate...

Democrații câștigă Camera Reprezentanților și obțin controlul Senatului, potrivit presei americane
Internaţional marți, 3 noiembrie 2026, 18:17

Patru avioane, vizate de amenințări cu bombă și obligate să aterizeze de urgență

Patru curse aeriene ale unor companii europene de linie sau low cost au fost vizate marți, 3 noiembrie, de ameninţări cu bombă şi au fost...

Patru avioane, vizate de amenințări cu bombă și obligate să aterizeze de urgență
Internaţional marți, 3 noiembrie 2026, 11:28

Alegeri decisive în SUA. Americanii votează pentru controlul Congresului

În Statele Unite au loc marți, 3 noiembrie, aşa-numitele alegeri de mijlocul mandatului, care au ca miză controlul celor două camere ale...

Alegeri decisive în SUA. Americanii votează pentru controlul Congresului
Internaţional marți, 3 noiembrie 2026, 08:54

Andrea Kimi Antonelli – Povestea unui campion!

Felicitările lui Lapo Elkann și cuvintele lui Luca Cordero di Montezemolo poartă o urmă de regret pentru ceea ce s-ar fi putut, însă nu s-a...

Andrea Kimi Antonelli – Povestea unui campion!