Ascultă Radio România Cluj Live

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Persoanele s-au înscris în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud și speră să fie printre cei 25 selectați la final.

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță
Foto: facebook Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud

Articol editat de cristina.rusu, 27 martie 2025, 12:00 / actualizat: 28 martie 2025, 13:38

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.

 

Managerul SAJ, Annabella Muzsi, a declarat că în acest an s-a pus accent pe pregătirea medicală a posibililor voluntari, care au putut să se înscrie în program până la mijlocul acestei luni.

Toți au o formă de pregătire medicală, absolvită sau în curs, respectiv sunt elevi ai școlii postliceale, sunt absolvenți ai școlilor postliceale, sunt studenți ai facultății de asistenți, sunt persoane care au mai făcut voluntariat, sunt persoane care nu au mai făcut voluntariat. 

Mulți dintre actualii angajați ai SAJ Bistrița-Năsăud au fost, la rândul lor, voluntari, iar activitățile derulate împreună cu echipajele medicale i-au convins că aceasta este cariera pe care trebuie să o urmeze.

Cursurile vor debuta în 1 aprilie, într-un spațiu pus la dispoziție de extensia Bistrița a Universității Tehnice Cluj-Napoca, iar viitorii voluntari vor primi informații despre resuscitarea la adult și copil, monitorizarea pacientului critic, managementul pacientului traumatizat, recunoașterea și gestionarea urgențelor medicale și organizarea și legislația în sistemul de urgență.

Vor urma un examen și o primă triere în rândul cursanților, pentru ca apoi programul să continue cu o serie de cursuri avansate și un alt examen, în urma căruia vor fi stabiliți cei 25 de voluntari ai Ambulanței.

Persoanele selectate vor încheia contracte de voluntariat, neremunerate, și va trebui să efectueze minimum două ture pe lună, sub supravegherea unui tutore.

Pe lângă cei 25 care, cel mai probabil, își vor începe activitatea în iunie, în lunile de vară sunt așteptați să activeze ca voluntari, dar pe perioade mai scurte, și studenți de la universitățile de medicină.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Reguli noi pentru cardul de sănătate
Sănătate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:52

Reguli noi pentru cardul de sănătate

Măsura a fost luată în contextul în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate optimizează platforma informatică, iar lipsa semnăturii...

Reguli noi pentru cardul de sănătate
Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 12:48

Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți care au participat la un studiu al Colegiului Medicilor din România spun că au nevoie de mai multă...

Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții
Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 12:30

Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte

Vor fi introduse standarde nutriţionale stricte în spitale.   Calitatea hranei primite de pacienţi va fi reglementată printr-un ordin de...

Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte
Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 08:13

Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel

Cardul de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi utilizate în paralel pentru validarea serviciilor medicale.   Până la...

Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel
Sănătate miercuri, 4 noiembrie 2026, 10:01

Mai mulți bani pentru urgențe medicale și pacienți în stare critică

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare...

Mai mulți bani pentru urgențe medicale și pacienți în stare critică
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 11:43

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”

Vaccinarea antigripală este recomandată de medici în această perioadă, iar copiii, femeile însărcinate, vârstnicii şi pacienţii cu boli...

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 11:22

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei

Suntem în plină campanie de vaccinare antigripală. Serurile se elibereaza pe bază de rețetă compensată 100% pentru copii, gravide, bolnavi...

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei