Dennis Stratton a adus energia Iron Maiden în România

Acesta a urcat pe scenă alături de Children of the damned, una din cele mai apreciate trupe tribut Iron Maiden, cu peste 500 de spectacole în toată Europa.

Articol editat de cristina.rusu, 11 noiembrie 2024, 13:12

Chitaristul Dennis Stratton, fost membru al trupei Iron Maiden, a susţinut în weekendul trecut primul său concert din România.

Acesta a urcat pe scenă alături de Children of the damned, una din cele mai apreciate trupe tribut Iron Maiden, cu peste 500 de spectacole în toată Europa.

Stratton şi-a început vizita la Cluj cu o întâlnire cu fanii, unde l-am prins şi noi la microfon.

Andrea Nagy: Eşti pentru prima oară în România, dar nu prea ai timp să vezi mare lucru. Cum e asta pentru tine, să vezi doar hotelul şi aeroportul dintr-o ţară?

Dennis Stratton: Ai descris exact cum e viaţa în turneu. Nu apuci să vezi nimic, iar fiecare zi e cam la fel: ziua călătoreşti, apoi faci check in la hotel; mergi şi faci probe de sunet, iei cina, revii şi ţii concertul, apoi te întorci la hotel. În dimineaţa următoare iei micul dejun, te duci la aeroport  şi o iei de la capăt.

Andrea Nagy: După un turneu de genul acesta cât de greu e să te adaptezi la o viaţă mai aşezată?

Dennis Stratton: Când mă întorc acasă după un turneu, sincer mi se pare deprimant, pentru că trebuie să mă întorc cumva în realitatea normală, la viaţa obişnuită.

Nu că ar fi ceva rău cu viaţa de acasă, dar după ce atâtea seri la rând ai menţinut ritmul acela plin de adrenalină, cu publicul care te încurajează, cu călătoria dintr-o locaţie într-alta, îţi intră în sânge programul respectiv. Pe urmă când ajungi acasă, toate acestea se taie dintr-odată.

Tu ar trebui să te linişteşti, să-ţi laşi chitara deoparte; dar nu te poţi gândi decât că la ora asta ai avea probe de sunet, ca mai târziu să începi un spectacol live.

Iar acum ce faci? Te uiţi la ştiri, care majoritatea oricum sunt deprimante.

La mine durează vreo 3 zile până când pot să trec peste melancolia aceasta de a reveni la viaţa de acasă.

Apoi ştii cum e, viaţa uneori nu e uşoară, iar când urci pe scenă uiţi de toate problemele, de toate melancoliile.

Iar când te întorci acasă dispare acest bandaj de protecţie, cred că şi de asta durează până te adaptezi.

Andrea Nagy: Păi atunci, ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să fii acasă în permanenţă?

Dennis Stratton: Uneori suntem acasă câteva luni la rând, cu evenimente doar prin Marea Britanie. Şi atunci fac cumpărături, pun haine la spălat, practic revin la rolul de soţ de casă.

Andrea Nagy: Ce te-a inspirat să cânţi la chitară? Ai fost printre copiii aceia care sunt trimişi la lecţii de muzică la doar 5 ani?

Dennis Stratton: Nu, eu mergeam să joc fotbal. Pe la 12-13 ani am participat la casting pentru câteva spectacole, dar nu am fost suficient de bun.

Mi-am dat seama atunci că mă interesează muzica, obişnuiam să mă strecor pe ascuns în pubul din apropiere ca să ascult formaţiile care cântau live.

Aveam 16 ani când mi-am cumpărat prima chitară, la mâna a doua de la un prieten.

Noi am fost foarte săraci, locuiam într-o casă prăpădită, fără apă curentă; aşa că am renunţat repede la şcoală, iar la 14 ani lucram deja pe docurile din estul Londrei.

Din puţinii bani pe care-i aveam am cumpărat o chitară, am început să mă ţin după o trupă pe care o auzisem în Carnege Hall şi să le învăţ melodiile.

Îi ascultam pe Black Sabbath, Uriah Heep şi Led Zeppelin, încercând să zdrăngăn la chitară în stilul lor, cam aşa a crescut iubirea mea pentru chitară.

Andrea Nagy: Ca artist, imposibil să nu te fi dezvoltat, să nu-ţi fi schimbat stilul de când ai cântat cu Iron Maiden în 1980. Nu e greu pentru tine să te întorci acum la melodiile acelea?

Dennis Stratton: Nu, pentru că gusturile mele muzicale au fost variate chiar şi înainte de Iron Maiden.

În 1974 eram deja în turneu cu o trupă prin toată Europa şi unul din motivele pentru care am fost invitat să fac parte din Iron Maiden a fost faptul că aveam experienţa necesară: am colaborat la primele două albume, iar treaba mea era să aduc un stil de chitară armonică, cu care eram deja obişnuit.

Gusturile mele muzicale au fost mereu foarte diverse, ascultam de toate, de la jazz la The Eagles, Journey şi Foreigner; aşa că deşi a trecut timp, melodiile Iron Maiden din perioada aceea încă le resimt ca fiind parte din mine.

Andrea Nagy: Mi se pare uneori că nu mai apar melodii rock noi. Mai avem astăzi o scenă muzicală heavy metal?

Dennis Stratton: Mai avem Metallika, Iron Maiden, Judas Priests şi multe alte trupe. Dar când spun heavy metal, eu nu includ aici trupe precum Bad Company sau artişti precum Paul Rogers; ei sunt heavy rock, nu heavy metal. Sunt trupele acestea vechi, care încă mai cântă; pe lângă asta însă e foarte mult heavy rock, sau rock american, în orice caz ceva mai uşurel.

Până la urmă nu contează atât de mult clasificarea: toate sunt rock şi există loc pentru toată lumea.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.