Prima pagină » Știri » Social » Transilvania » Meşteşuguri uitate şi tradiţii vii: Noaptea Muzeelor la Bucea

Meşteşuguri uitate şi tradiţii vii: Noaptea Muzeelor la Bucea

A doua ediţie a Nopţii Muzeelor la Sate a avut loc sâmbătă, 31 august, cu participarea a nenumărate muzee frumoase din mediul rural transilvănean.

Articol editat de cristina.rusu, 1 septembrie 2024, 14:29

Am vizitat Muzeul Satului din Bucea, jud. Cluj: locul meșteșugurilor uitate, precum confecționatul colţilor de greblă din lemn, dar unde tinerii de 20 de ani încă învaţă să țeasă la război.

Andrea Nagy: În afară de muzeul de la Bucea, ce se mai poate vizita aici?

În vârful dealului, aici aproape de noi, este o biserică monument istoric, construită în 1791. Este o biserică din lemn foarte frumoasă în interior, iar pictura se păstrează încă foarte bine. Peste drum de muzeu avem şi biserica de zid, finalizată în 1980. Iar din aprilie, dacă nu mă înşel, s-a sfinţit şi „crucea de pe culme”; şi dacă mergeţi până acolo, aveţi o privelişte uimitoare cu satul nostru.

Satul Bucea din comuna Negreni este înconjurat de dealuri şi păduri, de unde provine lemnul de frasin pentru meşteşugurile locale.

Relieful este variat, cu văi adânci şi pajişti întinse, ceea ce face zona atractivă pentru cei care iubesc natura şi drumeţiile.

Muzeul s-a înfiinţat acum 4 ani, cu exponatele adunate din cotloanele uitate ale satului, spune Teodora Onisie:

Tinerii au scotocit şuri, poduri şi curţi şi au adunat, au spălat, au îngrijit.

Această prezentare necesită JavaScript.

Andrea Nagy: Familia dumneavoastră ce a donat?

Familia mea a donat o maşină de tăiat tutun (sau dohan, cum îi zice la Bucea); şi o balanţă, care ştim că a fost într-o crâşmă şi are peste 100 de ani. Avem 3 camere aici la muzeu: camera ţărănească, camera cu unelte şi camera religioasă; şi am zis ca astăzi pentru fiecare să fie câte un atelier.

Bucea nu este un sat mare, s-a situat la fiecare recensământ între 600-800 de locuitori. Poate tocmai de aceea aici s-au păstrat mai bine ocupaţiile tradiţionale, în a căror prezentare sunt implicaţi surprinzător de mulţi tineri, precum Larisa Rus, care a învăţat de la bunica ei meşteşugul ţesutului la război:

Părintele Mircea avea de foarte mult timp în plan să facă un muzeu, iar de prin 2010 a început să adune exponatele. Am apelat la oamenii din sat să vedem de ce avem nevoie, că erau obiecte din care aveam 2-3 exemplare, sau pe care nu le aveam deloc.

Andrea Nagy: Cu ce fel de exponate ţi-a plăcut să lucrezi?

Cel mai mult cu războiul de ţesut. Bunica mea încă ţese la război şi m-a învăţat şi pe mine, de la urzit şi până la produsul finit.

Andrea Nagy: Pe când v-aţi măritat dumneavoastră, ce zestre trebuia să aibă o fată?

Trebuia să ai lipideauă şi să ai ce pune deasupra; să ai pernă şi dună, să ai ţol. Să ai prosoape de bucătărie şi prosoape de şters pe faţă.

Andrea Nagy: Pe acestea toate trebuia să le fi făcut fata?

Dacă fata se mărita mai tânără, îi făcea mama, până când învăţa să le ţeasă singură.

Andrea Nagy: Nu obosiţi?

Mai fac pauză, mă mai duc la grădină, pe la animale. Când viu mai obosită de la câmp, e o relaxare cu războiul de ţesut.

Andrea Nagy: Dacă vi se strică ceva, unde mai găsiţi acum piese?

E foarte greu. Am mai chemat un tâmplar care mi-a făcut nişte întărituri, am mai dat cu motorină să nu-l mănânce cariile. 50 de ani are războiul meu de ţesut.

Un meşteşug care necesită multă migală este confecţionatul colţilor din lemn pentru greblă.

Este o ocupaţie prinsă cumva într-un paradox: există interes pentru ceea ce produce, dar nu şi pentru deprinderea meşteşugului în sine, care probabil că se află la ultima generaţie.

Am trecut pe la atelierul unde era demonstrat, iar apoi ne-am oprit la punctul de pictură al lui Sergiu Man, care-i atrăgea pe cei mici cu rândunele şi pigmenţi făcuţi în casă:

Ştiţi ce-i învăţ? Să facă colţi la greble.

Andrea Nagy: Dar se mai folosesc greblele cu colţi din lemn?

Absolut!

Andrea Nagy: Cât ţine o greblă din lemn?

Eu am făcut în urmă cu 40 de ani una pe care şi acuma o are persoana respectivă. Şi a lucrat cu ea.

Andrea Nagy: Doar pentru cei din sat faceţi?

Nu, din zona Oradiei or venit la mine şi după greblă şi după toporişcă de coasă.

Andrea Nagy: E bun lemnul din zona aceasta?

Lemnul e bun, dar meseria… De 45 de ani de când lucrez, nici într-o generaţie, nici măcar o persoană n-a venit la mine să-mi spună: „Bade Ioane, te rog frumos arată-mi şi mie cum se face un colţ la greblă”.

Andrea Nagy: Ce veţi face la atelierul de pictură?

Ne vom ocupa de artă laică, dar cu o profundă însemnătate simbolică. Vom picta modele ale bisericuţei de lemn de la Bucea, respectiv rândunele, care sunt păsări arhiprezente în folclorul românesc. Vom picta pe hârtie de acuarelă, cu vopsele de casă.

Andrea Nagy: Ce ingrediente aţi folosit pentru culori?

Sevă de copac (îi mai spune şi gumă arabică), apă distilată, glicerină vegetală (se poate folosi şi miere) şi uleiuri naturale pe post de conservanţi.

Muzeul Satului din Bucea se poate vizita oricând, sunând la unul din numerele de telefon afişate la intrarea în clădire; sau, dacă la anul veţi fi vigilenţi, la următoarea ediţie a Nopţii muzeelor la sate faceţi-vă drum şi prin comuna Negreni.