Ascultă Radio România Cluj Live

Interacțiunea prin muzică – metodă unică în România

La Asociația Autism Transilvania acest tip de terapie are o concepție unică în România și este utilizată cu mare succes pentru comunicare și dezvoltarea tinerilor și copiilor cu autism.

Interacțiunea prin muzică – metodă unică în România
Foto: facebook Autism Transilvania

Articol editat de cristina.rusu, 21 iunie 2024, 15:14

Terapia prin muzică a fost acceptată drept intervenție utilă pentru persoanele cu autism de când a apărut în Anglia în anul 1950, iar în momentul de față, terapia prin muzică este reconoscută drept profesie în peste 50 de țări. 

 

Dincolo de studii științifice și programe, în Asociația Autism Transilvania (AAT), muzica înseamnă, în primul rând prieteni, emoție, timp împreună, expunere, incluziune socială, conștientizare, concerte în comunitate, toate menite să-i faca pe copiii și tinerii cu autism să se deschidă, să arate întregii comunități abilitățile, dincolo de dizabilitate; să arate că se poate, că sunt valoroși și că merită o șansă.

Metoda de terapie prin muzică a fost preluată, ca formă și adaptată continuu, mai ales pentru că persoanele cu autism nu se manifestă identic, fiecare au niveluri diferite de afectare și mai ales percepție a lumii din jur.

Fiecare copil care vine în terapie este o carte și, astfel, fiecare experiență mă ajută mult să învăț, povestește Renata Laszlo muzico-terapeut la Asociația Autism Transilvania:

Am avut o prietenă bună care a venită din Spania a făcut acolo muzicoterapie și semănau unele metode pe care le foloseam, dar sincer, sincer, cel mai mult am învățat de la copii.

În acești 7 ani am avut contact cu foarte mulți copii, în prezent lucrez cu 25 de copii de la vârsta de 3 ani până la 22 și așa ca metodă e destul de greu să zici într-o propoziție, pentru că fiecare copil este diferit.

Fiecare copil are altă nevoie, fiecare copil are alt nivel cognitiv. La fiecare încerc să îi ofer o șansă să descopere instrumentele de suflat, fluier, muzicuță, de percuție, pian, chitară, set de tobe.

Deci fiecare dintre ei are o șansă să încerce instrumentele respective și aproape toți reușesc să dea cu bețele în tobe sau să apese clapele, nu neapărat ajung pe scenă, nu neapărat ajung la un eveniment.

Nu e adevărat că toți copiii cu autism au talent muzical. Cumva trebuie să avem grijă să nu facem generalizări.

În primul și în primul rând când vin copiii încerc să fac o evaluare dacă au auz muzical, dacă au interes, de multe ori au interes și se străduiesc și reușesc să facă mult mai bine decât cineva care are talent, dar poate nu reușește să structureze.

Combinăm și cu arta, mai ascultăm muzică, pictăm, citim desenăm, dansăm. Adică îi foarte variat și concret, dacă are talent vocal, atunci încercăm să le dezvoltăm vocea, îi învăț diferite cântece. De 2 aprilie de ziua autismului sau la diferite festivaluri unde ne cheamă, îi pun pe scenă și cântă un cântec la voce.

Setul de tobe este foarte îndrăgit la noi, aproape toți copiii învață să cânte, e destul de ușor pentru că dacă un pic simți ritmul, punem o melodie cânți pe ea și pentru ei este o satisfacție, dar și pentru public e plăcut să asculte.

Pianul este instrumentul principal pe care îl folosim.

Am dezvoltat metoda noastră care la început de tot era bazată pe imitație. Deci venea la mine vroia să cânte ceva, hai să încercăm să cânt eu și repeți după mine.

Am cântat la clape câte o bucată, el a repetat după mine și după auz, văzut, toate simțurile combinate a reușit să învețe.

Prima și prima dată am dezvoltat asta pentru că ei vroiau să cânte. În momentul ăla voia să cânte și mai ales la copiii cu autism e foarte important să ai legătură aia și să prinzi momentul în care e deschis e pregătit. Și așa am început să cântăm și muzică clasică prin imitație.

Am avut recitaluri de pian unde copiii au urcat pe scene.

Copiii cu autism au așa de bună memoria vizuală și eu mă bucur mult pentru că, cumva am reușit să-i dau dorința asta, de bucuria asta de a cânta și asta apreciez foarte mult. Am fost la festivaluri la Simfonia Prieteniei, 10 copii au cântat câte o piesă la tobe sau la voce. Același copil poate să cânte și la pian și la voce și la tobe, adică nu aleg un instrument pentru unul dintre ei, așa suntem foarte liberi să învățăm toate și să schimbăm.

Sunt perioade. Unul dintre băieți zicea că acuma nu mai vrea să cânte la tobe, hai să învățăm să cântăm la pian și am zis bine.

Mi se pare că metoda e specială pentru că e exact adaptată pentru fiecare copil.

Despre asta nu poți scrie o carte, trebuie să vezi copilul, copilul este cartea. Și dacă iei în considerare abilitățile lui și dorințele lui atunci o să găsești metoda potrivită pentru el.

La Beyond Disability la fel am avut la Auditorium Maximum sala aproape plină, ei au avut curajul să urce, să cânte să-și arate talentul și au talent dar trebuie și muncă.

Alina Nechita: Și în ceea ce privește pregătirea ta și dezvoltarea ta ai luat în considerare și cursuri cu specialiști din afara țării?

 

Singura mea cum să zic, problemă, cu asta a fost că ar fi trebuit 3 ani să plec. Eu în anul doi de la facultate m-am angajat aici și m-am atașat foarte mult de copii, eu de ei, ei de mine și pentru că muzicoterapia este foarte practică, când faci un curs, mai ales de 2-3 ani, trebuie să fi acolo fizic să faci practică cu ei și pentru că asta ar fi însemnat să plec și să pierd munca cu ei, am preferat să învăț altfel.

Citesc foarte mult, particip la multe cursuri online și încerc să găsesc variante să mă dezvolt în timp ce sunt cu ei aicea.

Interacțiunea prin muzică în abordarea copiilor cu autism este o metodă relativ nouă pentru România, ce presupune utilizarea muzicii și a instumentelor muzicale pentru comunicare și dezvoltarea abilităților sociale și emoționale.

Originalitatea metodei constă în tehnicile specific aplicate și dezvoltate în funcție de nevoile fiecărui pacient.

Așadar, pentru cei de la Asociația Autism Transilvania, muzica înseamnă o legătură strânsă în care, împreună, pacient și terapeut cântă, simt ritmul comun și se concentrează la prezentul trăit, într-o formă armonioasă de comunicare.

 

 

Alina Nechita

Foto: facebook Autism Transilvania

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Reportaje vineri, 26 iunie 2026, 00:05

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării

Organismul unui om bolnav nu poate face față cu succes pierderii căldurii prin transpirația excesivă, în special în zilele cu temperaturi...

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Reportaje joi, 25 iunie 2026, 13:10

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design

La 100 de ani de existență, Universitatea de Artă și Design sărbătorește printr-o serie de evenimente diverse. Cel mai recent a avut loc...

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje miercuri, 24 iunie 2026, 10:59

Despre artă și cinema pe franțuzește

Unul dintre proiectele cu tradiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania este juriul tinerilor francofoni, derulat în parteneriat cu...

Despre artă și cinema pe franțuzește
Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje sâmbătă, 20 iunie 2026, 00:00

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban

Au între 13 și 17 ani, se antrenează de două ori pe săptămână și au demonstrat că pasiunea, disciplina și munca în echipă pot transforma...

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje vineri, 19 iunie 2026, 13:41

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”

Bucurie, emoție și numeroase motive de mândrie au definit festivitatea de încheiere a anului școlar de la Colegiul Național „George...

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”
Reportaje joi, 18 iunie 2026, 11:07

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030

Locuitorii de la Pata Rât vor fi mutați în locuințe decente până în anul 2030, în baza programelor sociale pe care Primăria le derulează...

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030