Ascultă Radio România Cluj Live

Lupta corp la corp cu corpul tău, prin ochii unei campioane mondiale | FOTO/VIDEO

Clujeanca Alisia Perșa este campioană mondială la calisthenics.

Lupta corp la corp cu corpul tău, prin ochii unei campioane mondiale | FOTO/VIDEO
Foto: Alisia Perșa, campioană mondială la calisthenics

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 iunie 2024, 15:43

La doar 18 ani, clujeanca Alisia Perșa este campioană mondială la calisthenics, sportul în care se lucrează cu greutatea corpului.

 

După această performanță, și-a propus să promoveze acest sport mai ales printre tineri, pentru că crede că o asemenea pasiune îi poate feri de adicții.

Ne povestește cât de lung a fost drumul până la podium, cum a început totul pentru ea și ce idei de popularizare a calisthenics-ului are:

Alisia Perșa: Calisthenics este sportul care se poate practica oriunde, oricând și la orice vârstă, deoarece tot ce ai nevoie este propria greutate.

Reporter: Este explicația și reclama pe care o face Alicia Perșa sportului calisthenics, în care ne introduce un pic mai adânc.

Alisia Perșa: Nu există, din păcate, încă, antrenori. Doar atleții care poate sunt mai avansați. Tot ce înveți este de pe internet, de la oameni care te inspiră pe rețelele de socializare și… cam atât. 

Reporter: Nu prea sunt antrenori pentru că e prea tânăr sportul?

Alisia Perșa: Aș spune că da, este destul de tânăr, cel puțin promovat în forma asta, pentru toată lumea. Deci, probabil acesta este motivul, mai ales în România încă nu avem suficiente parcuri. Acum, în cazul nostru, în Cluj, sunt multe parcuri de calisthenics și street workout, doar că nu-ți oferă suficient siguranță și spațiul necesar de care ai nevoie ca să faci performanță. Este suficient cât să faci flotări, tracțiuni, dar cam atât. Ca să faci performanță, partea de free style, care seamănă cu gimnastica, ai nevoie de o bară mai lată, poate chiar saltele, dacă e posibil și niște paralele. Nu-i foarte complicat, dar nu avem, nu dispunem de aceste lucruri în parcuri, momentan. 

Cum a început totul

Reporter: Pentru Alisia, totul a început așa:

Alisia Perșa: Când am început să fac activitate fizică, nu știam că fac calisthenics. Am început cu un set de abdomene acasă, îndrumată de mama mea care m-a văzut că stau foarte mult pe calculator.

Reporter: Și te-a pedepsit sau te-a ademenit să faci mișcare?

Alisia Perșa: Cu siguranță, m-a ademenit da, m-a convins, mi-a plăcut foarte mult din prima. Aveam mici progrese, asta m-a atras în această cursă, iar apoi am învățat să fac flotări până când m-am plictisit și așa am descoperit calisthenics, pe internet.

De la prima flotare, pe podium, la Mondiale

Reporter: Cât de lung a fost drumul până la podium, până la titlul de campioană mondială?

Alisia Perșa: A durat 6 ani. M-am apucat în 2018, atunci am făcut probabil prima flotare, aproximativ, și în 2023 am ajuns campioană mondială. 

Reporter: Felicitări. Calisthenics-ul înseamnă mai mult la bară sau o combinație diversă de bară, flotări?

Alisia Perșa: Partea de bară este doar o parte din calisthenics, deci, orice exercițiu pe care îl faci doar cu propria greutate este calisthenics. Din cauză că tot ce ai nevoie este propria greutate, calisthenicsul este baza tuturor sporturilor, deoarece în orice sport ai nevoie să stăpânești prima dată propria greutate.

Reporter: E greu să faci asta?

Alisia Perșa: Nu pot să spun că este greu. Este activitatea mea preferată din zi, asta aștept cel mai mult să fac, oricine poate să facă. Pe mine mă ajută foarte mult și cu învățatul. Acum mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat, mă ajută foarte mult. Acesta este momentul de respiro, este momentul din zi în care mă reîncarc de energie.

Reporter: Cum s-a simțit Alisia pe podium?

Alisia Perșa: Când am câștigat titlul de campioană mondială fost un sentiment foarte interesant. Inițial, a fost o bucurie foarte, foarte mare atunci în moment când mi-a strigat numele și am urcat pe podiu, eram foarte fericită deoarece acesta era obiectivul meu cel mai mare. Nu mă gândeam că o să ajung așa de repede aici, chiar nu mă așteptam. Am lucrat din greu și am rupt, am sperat, dar nu mă așteptam chiar să se îndeplinească așa repede. Dar după ce am plecat de la locul în care s-a ținut convenția a fost un sentiment foarte ciudat. Simțeam așa un gol, nu mai era bucurie, foarte ciudat, dar nu mai era bucurie. Era cumva mi-am atins cel mai înalt obiectiv și mă întrebam: acum, ce? 

Acum, ce

Reporter: Chiar așa: acum, ce?

Alisia Perșa: Am stat mult să mă gândesc după Campionatul Mondial, ce pot să fac mai mult decât să câștig Campionatul Mondial și am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea în primul rând să audă cât mai multă lume de acest sport și de ce nu, poate să antrenez o persoană sau mai multe persoane să ajut să ajungă la nivelul meu sau chiar și mai sus.

Reporter: Am rugat-o pe tânăra campioană să ne împărtășească idei de a populariza acest sport pe care îl iubește atât de mult.

Alisia Perșa: Mi s-ar părea foarte interesant și poate chiar puțin nebunesc ca toate barele de covoare care au fost dărâmate din Cluj să se transforme în bare de freestyle, deoarece avem nevoie de o bară de aproximativ 2 metri lățime, de care să te poți prinde. Ar fi foarte interesant să se înlocuiască, la fiecare colț de bloc să fie câte o bară de tracțiuni. Câți oameni s-ar apuca, așa, doar venind de la serviciu și să vezi o bară? Încă o chestie, cum îmi place să promovez sportul acesta calisthenics: poate înlocui multe vicii, mai ales la care sunt expuși tinerii și copiii din ziua de azi, deoarece îți ocupă timpul, dar mai mult, te disciplinează și evident îți dă satisfacție, cu siguranță, mult mai mare.

Reporter: Pe Alicia Perșa, campioană mondială la calisthenics, o găsiți pe social media, pe youtube, pe facebook, instagram, tiktok pentru sfaturi, răspunsuri la întrebări pe care poate le aveți, discuții. Curaj! 

Aici o poți vedea pe campioana mondială la calisthenics, Alisia Perșa, în timpul exercițiu său de la Campionatele Europene:

 

 

 

Audio/foto: Anca Brășfălean

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Teatrul merge și pe la sat
Reportaje marți, 9 iulie 2024, 14:13

Teatrul merge și pe la sat

Teatrul merge pe la sat. Are două misiuni, prin două proiecte: să-i apropie pe copii și tineri de știință, prin spectacolul Profesorul...

Teatrul merge și pe la sat
Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo
Reportaje luni, 8 iulie 2024, 12:43

Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo

La sfârșitul lunii iunie, exact în ziua când se împlineau 40 de ani de la începerea lucrărilor de construcție la actuala Casă a Poporului...

Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo
Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO
Reportaje sâmbătă, 6 iulie 2024, 14:30

Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, continuă extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu...

Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO
Clubul lecturii de vacanță | FOTO
Reportaje sâmbătă, 6 iulie 2024, 06:00

Clubul lecturii de vacanță | FOTO

Ca-n fiecare an Biblioteca Județeană “O Goga” a pregătit o serie de activități pentru perioada vacanței.   Participanții la Clubul de...

Clubul lecturii de vacanță | FOTO
Reportaje vineri, 5 iulie 2024, 12:39

Selecția Jazz in the Parc Competition jurizată de Radio Cluj

Parcul Central din Cluj-Napoca se transformă în acest weekend într-un hub efervescent pentru jazz-ul contemporan. Jazz in the Parc Competition...

Selecția Jazz in the Parc Competition jurizată de Radio Cluj
Reportaje vineri, 28 iunie 2024, 13:28

Sunt din nou probleme pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu”

Mai multe zboruri ale unor companii aviatice sunt întârziate cu ore bune sau au fost chiar anulate, iar, de cele mai multe ori, pasagerii află...

Sunt din nou probleme pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu”
Reportaje joi, 27 iunie 2024, 12:23

Servicii stomatologice gratuite pentru copii

Pentru copiii care locuiesc în Cluj-Napoca, o vizită la dentist nu necesită un efort prea mare. Situația e cu totul alta în mediul rural, unde,...

Servicii stomatologice gratuite pentru copii
Reportaje joi, 27 iunie 2024, 11:16

Admiterea de vară la Universitatea Babeș-Bolyai

Pentru admiterea din această vară, UBB scoate la concurs peste 27.800 de locuri, pentru anul universitar 2024-2025, dintre care aproximativ 5.300...

Admiterea de vară la Universitatea Babeș-Bolyai