Prima pagină » Știri » Social » Transilvania » 2020, o tragicomedie, în regia lui Bobby Bărbăcioru

2020, o tragicomedie, în regia lui Bobby Bărbăcioru

Al doilea film românesc despre pandemie este acum în cinematografe.

Articol editat de cristina.rusu, 22 martie 2024, 14:20

Regizorul spune că e un film obraznic, o tragicomedie (cu accente burlești), în care tratează anul 2020 așa cum simte că l-a tratat anul pe el.

Bobby Bărbăcioru a colaborat la mai multe producții internaționale, a lucrat cu Amazon Movies, și este câștigătorul mai multor premii în festivalurile internaționale pentru scurtmetrajele Remisivir (din care se inspira 2020) și Matilda. Dar filmul 2020 este debutul său în cinema-ul românesc.

Bobby Bărbăcioru: Pe mine anul 2020 nu m-a tratat bine, iar la rândul meu n-am putut trata bine filmul. Clar, când fac un film despre 2020, l-am tratat și eu la fel. M-am simțit oarecum obligat.

Anca Brășfălean: Te-ai răzbunat pe 2020?

B.B: Da, mă simt bine acum!

Și după ce ne-am lămurit de unde a pornit totul, adică filmul 2020, l-am rugat pe regizorul Bobi Bărbăcioru, care, deși a colaborat la mai multe producții internaționale, abia aici își face debutul românesc, l-am rugat, deci, să ne spună povestea, sinopsisul dacă așa sunteți obișnuiți.

B.B: Max și Gelu, doi frați se întorc din Italia la începutul pandemiei, când în Italia totul mergea din rău în mai rău, se întorc în satul natal, în Ghelari, Hunedoara, pentru a se pune la adăpost. Aici se reconectează cu vecini, prieteni vechi și practic începe o nebunie, încercând lel și fel de lacuri de opțiuni ce aveau la îndemână pentru a nu se îmbolnăvi.

Anca Brășfălean: De ce tocmai acest mediu, acest loc și aceste personaje?

B.B: Nu dau niciun fel de detaliu despre ce fac ei adică nu am niciun background story al personajelor, nu știm absolut nimic de ei. Este o construcție altfel, am ales locul ăla, nu știu exact de ce, adică mi-a plăcut ce am găsit acolo și am zis aici îl fac, chiar nu am un motiv anume pur și simplu așa am simțit că trebuie să fac și așa am făcut.

Anca Brășfălean: Cum explică registrul Bobi Bărbăcioriu alegerea unui co-scenarist britanic Gareth Brookes?

B.B: Pentru că lucrez cu el de multă vreme. Am lucrat cu el de de mai multe ori, la mai multe proiecte și este singurul sau printre puținii care mă tolerează. Pentru că eu schimb foarte mult, iar când schimb mult pentru un scriitor e foarte dureros. E bine pentru Garteh nu este atât de dureros, mă tolerează, ne împăcăm bine și întotdeauna are o surpriză cu mine că-mi trimite scenariu eu mă duc, îl filmez și când îi trimit filmul e altceva.

Anca Brășfălean: De ce tocmai COVID-ul ca temă? Anul 2020?

B.B: Am plecat de la scurtmetrajul Remisivir. Făcusem un scurt metraj Remisivir se numește, care a avut succes în festival, dar și la public și Ruxandra Șerban, discutînd cu ea, am decis să transformăm acel scurmetaj într-un lung metraj.

Anca BRășfălean: Și alegerea temei pentru scurtmetraj cum ai făcut-o?

B.B: Aia nu știu cum a venit la mine, habar n-am. A venit și pur și simplu l-am filmat într-o zi, în 2020, s-a întâmplat asta. Când l-am montat, am văzut ce a ieșit și a ieșit ceva foarte bun și, în fine, a avut succes în festival.

Anca Brășfălean: Și din scurtmetraj s-a făcut lungmetraj

B.B: Da, și Ruxanda Șerban, producătorul, adică noi discutând fel și fel de obțiuni, fel și fel de proiecte pe care le-am putea face, întotdeauna se întorcea la acest Remisivir, Bobby, hai să facem lungmetrajul. Am ezitat o vreme probabil și presiunea succesului scurtmetrajului când faci un proiect, un scurt metraj bun, îți e frică să faci lungmetraj, că poate nu-ți mai iese.

L-am întrebat pe Bobi Bărbăcioru, care ar spune că e amprenta sa regizorală, pentru că spune că filmul acesta e altfel decât celelalte filme românești?

B.B: E un alt ritm, cu totul este un proiect viu, cu muzică…

Anca Brășfălean: Muzică scrisă tot de prieteni americani?

B.B: Da, trei, compozitorii din Los Angeles, este altfel, dar se vede că e altfel din treiler. Adică este și are alt ritm și montajul nu-l face un proiect simplu, adică se întâmplă totul cu viteză. La un moment dat, pe unii îi poate obosi, de asta vreau să spun că e altfel adică nu este filmul cu care ne-am obișnuit până acum.

Anca Brășfălean: Unele situații par chiar inventate. Mie mi s-au părut unele, personajul feminin, doctorița care aduce un tratament cu magneți pare o invenție absurdă.

B.B: Da, și mai devreme, acum un sfert de oră am avut în public pe cineva care mi-a spus, care o mătușă exact ca doctorița Elena și cunoaște acel personaj foarte bine.

Anca Brășfălean: Și despre toate situațiile pe care le prezinți în film poți să spui că toate au fost reale?

B.B: Da, da, da, toate s-au întâmplat. Spre exemplu cea cu barba, cu bărbieritul și că virusul stă în barbă, am spus-o și o repet unul din actorii din film s-a bărbierit în pandemie și mi-a trimis și poză și mi-a zis să mă bărbieresc și eu pentru că virusul stă în barbă și mi-a trimis și un studiu.

Anca Brășfălean: Hai să vedem dacă ai vrut să fii optimist sau pesimist sau cinic sau cum ai vrut să fii încheind filmul cu faptul că așa ca să nu divulgăm ce nu trebuie două dintre personajele principale sunt lovite de o mare problemă în finalul filmului și tot în finalul filmului reușesc să spună totuși ceea ce au spus de-a lungul filmului, și anume că vor scăpa. Ei bine, ce înseamnă asta pentru tine? Optimism, pesimism, ironie?

B.B: Optimism clar, scapă scapă și da e un suprarealism acolo la finalul filmului, dar da, scapă. Eu sunt un tip optimist și optimist și în sensul în care, dacă vom mai fi loviți vreodată de o criză sanitară, poate vom ști să tratăm mai bine acea criză.

O concluzie i-am cerut regizorul Bobby Bărbăcioru, după ce a trecut prin tot ceea ce implică realizarea unui film despre supraviețuirea în pandemie.