Ascultă Radio România Cluj Live

Ministerul Educaţiei răspunde criticilor legate de bursele de merit acordate elevilor cu medii mici

Reprezentanţii instituţiei spun că procentul e mic – puţin sub 2% dintre elevi -, iar prin acordarea banilor chiar şi pentru cei cu medii mici s-ar dori ”stimularea învăţării individuale”.
S-a ajuns în această situaţie pentru că noua lege a educaţiei, care a intrat în vigoare în luna septembrie, stabileşte că primesc burse de merit 30% din elevii unei clase.
Astfel, se încadrează, deopotrivă, elevii de la un liceu bun, unde mediile sunt de peste 9, şi cei de la un liceu mai slab, unde mediile sunt mult mai mici.

Ministerul Educaţiei răspunde criticilor legate de bursele de merit acordate elevilor cu medii mici

Articol editat de Andrei Cretoiu, 2 noiembrie 2023, 11:33

Aproape 8500 de elevi care au media sub cinci iau bursa de merit, iar dintre aceștia 158 au media sub doi. Datele sunt de la Ministerul Educației și sunt valabile pentru luna octombrie a acestui an. De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute între 9-50 și 10, precizează ministerul.

Cuantumul burselor de merit a crescut de la 200 lei pe lună la 450 lei pe lună în septembrie, când au intrat în vigoare noile legi ale învățământului, iar odată cu creșterea sumei pentru bursa de merit s-a dublat și numărul celor care o primesc. Pentru că, spune noua lege, bursele de merit se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale sau de admitere, indiferent de notă.

Instituția transmite că prin acordarea banilor în acest fel se dorește stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale.
Nicoleta Turcu (RRA)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 14:29

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde

Mândria unui părinte este firească. La fel și dorința de a arăta lumii bucuriile copilului său. Doar că, în era rețelelor sociale, această...

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde
Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 08:35

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați

Cea mai amplă consultare a elevilor din ultimii cinci ani, la nivel național, a fost realizată în județul Bistrița-Năsăud.   Consiliul...

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați
Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități
Educaţie marți, 24 martie 2026, 19:44

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități

Cel mai nou teren de sport din municipiul Mediaş a fost inaugurat marți, 24 martie, în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă...

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități
Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!
Educaţie marți, 24 martie 2026, 12:03

Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!

Pentru tot mai mulți părinți, telefonul mobil a devenit o soluție rapidă pentru momentele dificile: copilul este liniștit la masă, distras...

Telefonul nu e bonă: cum poate duce „soluția rapidă” la dependență!
Educaţie marți, 24 martie 2026, 08:43

A doua probă la simularea examenului de Bacalaureat

Simularea examenului de Bacalaureat continuă marți, 24 martie, cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

A doua probă la simularea examenului de Bacalaureat
Educaţie luni, 23 martie 2026, 14:05

Când devine telefonul o problemă? Semnele dependenței de ecran, la copii și adolescenți!

Telefonul mobil a devenit, pentru mulți adolescenți, o extensie a propriei persoane. Este prezent la masă, în drum spre școală, înainte de...

Când devine telefonul o problemă? Semnele dependenței de ecran, la copii și adolescenți!
Educaţie luni, 23 martie 2026, 11:23

România, la Summitul Educației Digitale

România participă la summitul coaliţiei globale dedicate educaţiei digitale a copiilor, iniţiat de Melania Trump.   O delegaţie oficială...

România, la Summitul Educației Digitale
Educaţie luni, 23 martie 2026, 11:11

Fără boicot la simularea Bacalaureatului

Simularea examenului de Bacalaureat în toate unitățile școlare cu învățământ liceal din județul Bistrița-Năsăud, 26 cu totul, anunță...

Fără boicot la simularea Bacalaureatului