Prima pagină » Diverse » Cum erau speriate femeile să nu se dea pe bicicletă
Cum erau speriate femeile să nu se dea pe bicicletă
La sfârşitul secolului 19 a apărut bicicleta cu două roţi egale, care era în sfârşit mai sigură decât velocipedul care i-a precedat. Noua metodă de deplasare a devenit foarte populară atât din motive practice, cât şi pentru că era un mod de exprimare a libertăţii personale. De asta s-a transformat în curând într-un simbol al feminismului, pentru că le conferea femeilor un sentiment de independenţă, le încuraja să iasă din casă şi să circule în voie.
Foto: Foto: captură video YouTube
Articol editat de cristina.rusu,
25 iunie 2023, 06:00 / actualizat: 25 iunie 2023, 8:42
Călăria era considerată o activitate potrivită pentru femei în epoca victoriană, desigur cu o şa specială. Imaginea femeii pe bicicletă a fost însă chiar de la început un motiv de nemulţumire.
La sfârşitul secolului 19 a apărut bicicleta cu două roţi egale, care era în sfârşit mai sigură decât velocipedul care i-a precedat. Noua metodă de deplasare a devenit foarte populară atât din motive practice, cât şi pentru că era un mod de exprimare a libertăţii personale. De asta s-a transformat în curând într-un simbol al feminismului, pentru că le conferea femeilor un sentiment de independenţă, le încuraja să iasă din casă şi să circule în voie.
Bicicleta a afectat şi moda vestimentară, care a început să producă haine mai puţin restrictive, mai potrivite pentru activităţile în aer liber. Redefinirea feminităţii a avut însă şi opozanţi, iar câţiva medici pretindeau că pedalatul afectează sănătatea femeilor:
Concentrarea, efortul excesiv, poziţia verticală pe bicicletă şi menţinerea echilibrului cauzează oboseala şi congestionarea feţei, producând ceea ce numim faţă de biciclistă, îşi avertiza cititoarele revista Literary Digest în 1885. Adică femeile erau sfătuite să nu se dea pe bicicletă, pentru că se vor urâţi. Experţii nu au reuşit să cadă de acord asupra duratei efectelor negative: unii susţineau că sunt persistente, alţii erau de părere că femeile îşi vor reveni dacă nu se mai apropie de bicicletă.
Alte publicaţii de specialitate asociau mersul pe bicicletă cu durerile de cap, apendicita, dizenteria şi depresia, practic se spuneau verzi şi uscate ca femeile să fie ţinute departe de pedalat. Deloc surprinzător, unele publicaţii avertizau împotriva libertăţii sexuale: adică mersul pe bicicletă le dă idei femeilor şi fetelor, dar acesta este oricum un subiect în privinţa căruia în secolul 19 existau foarte multe temeri.
Femeile, de afurisite ce erau, ignorau desigur avertizările binevoitoare, societatea patriarhală nu a avut aşadar de ales decât să inventeze reguli special pentru ele. Regulile publicate în New York World în 1895 arătau cam aşa:
– Dacă pedalezi la deal, niciodată să nu refuzi ajutorul care ţi se oferă;
– Nu te lăuda cu distanţele parcurse;
– Nu folosi un jargon specific bicicliştilor, lasă-i pe băieţi să facă asta.
Ce e drept, au fost şi medici care au pus la îndoială ideea feţei de biciclistă:
Atunci când bărbaţii conduc un automobil, se concentrează şi au faţa congestionată la fel ca femeile pe bicicletă. Poate că nu suferă totuşi efecte de durată? s-a pus importanta întrebare.
În mod ironic, dar mitul feţei de biciclistă a fost demolat complet într-o revistă de frenologie, care este o pseudoştiinţă:
Bicicleta nu este dăunătoare niciunei părţi a corpului uman. Ba din contră, pedalatul îmbunătăţeşte starea generală de sănătate, iar expresia contorsionată a feţei se observă doar la începători, scria medicul Sarah Hackett Stevenson în 1897, în Phrenological Journal.
Aşa că femeile nu au abandonat bicicleta, din fericire. Iar pentru expresia dureroasă a feţei trebuie să ne facem griji doar dacă am uitat să ne luăm cască de protecţie.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
