Expoziție Mândrie și Beton – după 10 ani
În continuarea proiectului desfășurat între anii 2010 și 2012, Petruț Călinescu revine cu o nouă serie de fotografii ce atestă transformarea satelor din nordul României, în special din Țara Oașului.
Imaginile din seria Mândrie și Beton pot fi văzute pe perioada TIFF-ului la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 iunie 2023, 16:01 / actualizat: 15 iunie 2023, 17:07
În continuarea proiectului desfășurat între anii 2010 și 2012, Petruț Călinescu revine cu o nouă serie de fotografii ce atestă transformarea satelor din nordul României, în special din Țara Oașului.
Imaginile din seria Mândrie și Beton pot fi văzute pe perioada TIFF-ului la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
De ce s-a intors în Țara Oașului și in ce fel s-au schimbat lucrurile în ultimul deceniu acolo aflați din interviul de mai jos:
Petruț Călinescu: Câteodată te chinui să închei un proiect, câteodată te chinui să te lasă în pace, ori ăsta nu m-a lăsat în pace! E o curiozitate personală permanentă în ceea ce-l privește. Mi se par super fascinante poveștile oamenilor și evident că poate pe primul loc îl fac dintr-o curiozitate personală, că-s eu foarte dornic să văd ce se mai întâmplă și încă în ce direcție o ia. Diferențele foarte mari în decada asta sunt că în anii 2010 se construia foarte mult, atunci satul era realmente acoperit de un zgomot de betoniere, era un zumzet permanent și stăteai la intersecții ca în oraș, rama, betonieră sau mașini de construcții. 10 ori mai târziu poate că vezi o casă sau două în construcție într-un sat, dar nu jumătate așa cum era acum 10 ani. Asta înseamnă că s-a terminat cu ridicarea caselor de la zero. Migranții-s la etapa finisajelor. Ei și-au terminat casele și acuma se focusează pe detaliile interioare, pe modă, pe design, au apărut firme care refac fațadele caselor, cumva cei care au fost primii și au făcut prin anii 2000, acuma nu prea mai sunt la modă pentru că ok, au fost primii, dar peste 20 de ani modelele pe care le-au construit ei nu se mai regăsesc în trenduri și atunci apelează la redesign-ul casei. Se poartă foarte mult în Oaș moda, acuma în ce am văzut este tip chateau, se face o fațadă impunătoare care să semene, așa, a castel franțuzesc, dar evident depinde și de zonă. Se construiește foarte mult pe modelul englezesc, mai clasic, chiar victorian, în oraș, pentru că toți sunt plecați în orașe. Depinde foarte mult de unde vin oamenii, e o explozie de stiluri.
Tiberiu Crișan: Cum simți că s-au schimbat locuitorii în 10-15 ani, fiind și în relație bună cu o parte din ei, apropiată chiar?
Petruț Călinescu: Schimbările sunt radicale între generații. Dacă prima generație a adulților, de să zic 50-60 de ani a plecat din anii 90 cu fuga și aici se spunea, atunci au plecat mulți dintre ei pe jos, au trecut granițele pe jos, ajungând ușor ușor către Europa de Vest, trecând prima dată prin Ungaria, prin Austria. Ei au fost ani de zile unii 7-8-9-10 ani despărțiți de familiile lor, pentru că odată ce ajungeau acolo nu se puteau întoarce pentru că ar fi trebuit să-i reia de la zero, ca într-un joc pe computer, absolut tot traseul ăsta al trecerilor ilegale. Și atuncea foarte mulți copii care azi sunt tineri adulți, s-au reunit cu familiile lor după ani de zile buni, a fost crescuți de bunici. Mie mi se pare că asta a fost o traumă generațională care s-a reglat azi. Cei mici, care acuma sunt școliți prin străinătate, vorbesc limbile de afară, dar în același timp sunt legați de satele natale într-un fel în care nu știu dacă și-l doresc, pentru că marea majoritate primește cadou de la părinți o casă, de obicei neterminată. E un fel de moștenire de familie: uite, fiule, ți-am făcut o casă pe care tu o să o duci la capăt și să ai un loc al tău, în caz de ceva. Mulți dintre ei recunosc că nu se vor mai întoarce în România decât în concedii. Până una, alta, rămâne un loc exotic unde se pot întoarce cu prietenii lor din străinătate, să le arate niște obiceiuri care nu se regăsesc în Europa.
Tiberiu Crișan: O parte din noi când vedem imaginile respective, găsim ridicolă situația asta. Să ridici o casă impunătoare pe care nici nu o termini și nici nu vei locui în ea. Te întorci eventual, cum spuneai tu, în concediu. Și ridicolul ăsta răzbate și din câteva imagini. Cel puțin pentru un orășean.
Petruț Călinescu: Pare că nu are sens treaba asta văzută din exterior. Tot timpul, judecând, lucrurile din exterior, pare nu știu cumva exotic. Odată ce mergi acolo, văzându-i cum se desfășoară o vară întreagă, e bucuria unei comunități care cred că a suferit social la Paris sau unde sunt ei pentru că nu sunt integrați. Cea mai mare bucurie a lor e reunirea pe timp de vară, când fiecare își etalează câștigurile de peste ani. Și na, evident, cei tineri o fac prin mașini, fetele o fac prin haine și cei mai în vârstă o fac prin case. E un lucru care m-a ținut destul de multă vreme prins în proiect, pentru că nici eu nu înțelegeam logica faptelor ăstora. Dar până la urmă totul se traduce în hărnicia și mândria lor. Dacă îi întrebi cum se definesc ei ca și comunitate, o să zică că sunt mândri și harnici. De aici a venit și titlu de Mândrie și beton. Muncesc foarte, foarte mult, munceau de vremea Ceaușescu și reușeau de atunci să aibă un surplus de bani. Și pe lângă faptul că muncesc, evident, am zis că ăstea două-s definitorii, se mândresc cu lucrul ăsta. Atuncea materializarea hărniciei lor a găsit formă prin case și filozofia locală este: cu cât mai mult muncești, cu atât mai mult câștigi. Și dacă câștigi, trebuie să arăți asta, pentru că de fapt este dovada faptului că tu ești un om harnic. La un moment dat la Paris, unul dintre ei m-a întrebat cât câștig prin fotografie și când a aflat, ne-a propus să mă ia pe șantier, să mă învețe să pun gresie.
Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
