Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Lupta cu dependența, pe care refuză la început să o accepte și să o recunoască, nu este deloc ușoară: zile de tremurat, de febră, obișnuința fără alcool, cunoașterea altor pacienți, recidiva și multe astfel de întâmplări sunt redate într-un stil simplu, niciodată exagerat.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 iunie 2023, 00:00 / actualizat: 4 iunie 2023, 8:38

Cristian Fulaș transpune un flux de conștiință într-o furtună de gânduri, evenimente, idei, vorbe care au ca miez decăderea personajului prin reîntoarcerea la alcool și alte substanțe după o vreme în care a fost „curat”.
În câteva idei, subiectul cărții este următorul: personajul-narator, absolvent de Litere, este un alcoolic înrăit, cu prieteni de pahar, cu o relaţie tensionată sau aproape inexistentă cu sora, fără job și o casă mizerabilă. Definiția fericirii pentru el e să nu ai obligaţii şi să poţi să bei o bere în Cişmigiu la amiază sau dimineaţa când oamenii normali sunt la muncă, pentru a-şi plăti ratele la casă sau maşină. Când află că mama sa a făcut un atac cerebral şi este internată într-un spital din străinătate, acceptă propunerea surorii sale de a se interna într-o clinică de dezintoxicare.
Aici începe partea cea mai tristă, dar şi cea mai frumoasă a romanului: singurătatea, lupta cu tentaţia, redefinirea prieteniei şi a vieţii trăite cu noimă.

Titlul, Fâşii de ruşine este unul foarte bine ales: ruşinea este un afect de o importanţă colosală, de cele mai multe ori ignorată, dar care are rolul important de arbitru personal al moralităţii şi de coordonator al vieţii.
„Ruşinea însăşi este o intrare în interiorul sinelui. Este afectul jignirii, al înfrângerii, al abaterii, al inferiorităţii şi al alienării. Nici un alt afect nu este mai aproape de sinele perceput al unui om, sinele pe care el îl percepe ca persoana sa. Nici unul nu este mai central pentru o sursă a identităţii. Ruşinea este resimţită ca o nelinişte interioară, ca o stare de rău a sufletului. Este cea mai amară experimentare a sinelui de către sine, fie că este resimţită în umilinţa laşităţii, fie în simţul eşecului de a gestiona o provocare.”, spune autorul în roman.

Personajul evoluează așadar, de la ignorarea rușinii la şocul experimentării. Trecerea este treptată, dar se identifică foarte bine cu însuşi procesul de dezalcoolizare și cu perioadele de recidivă şi reabilitare.
”Eu de când am devenit om am vrut numai să supraviețuiesc, să văd următoarea dimineață, să nu am nicio obligație față de nimeni și nimic. Aici cred că e diferența uriașă între mine și ceilalți: ei și-au creat o viață cu scop şi le-ar fi ruşine să spună, într-o zi, că au ratat scopul. Eu nu mă tem de asta, totul e atât de aleator încât nici dacă aş sta nemişcat şi m-aş gândi câteva ore bune nu aş găsi un lucru de care să-mi fie cu adevărat ruşine. De asta sunt eu relativ fericit şi la fel de relativ nefericit, pentru că asupra mea nu planează umbra ruşinii.”
Odată intrat în lumea perfidă a alcoolului și a drogului, lucrurile capătă aura unor imposibile concilieri cu viața, ieșirea din această horă fiind practic imposibilă. Având coloana vertebrală a moralității frântă, nici relația cu familia nu l-a mai putut ajuta să se elibereze.
„Beau direct din sticlă și privesc lumea prin lentila alcoolului” este paragraful cel mai sugestiv și definitoriu pentru întregul roman.
Când citești Fâșii de rușine ai impresia că vezi o rană deschisă și, chiar dacă rana aceea nu e a ta, senzațiile pe care le percepi sunt vii și asemănătoare celor pe care le are personajul-narator. Cartea abordează o temă incomodă, punctul din care pleacă nu este unul confortabil – dependent de alcool și alte substanțe care aduc o iluzorie euforie, acest bărbat fără nume își dă seama că nu e de ajuns să învingă dependența. Că problema este mult mai amplă și cuprinde viața sa în ansamblul ei, dar și modul în care aceasta se raportează la normele sociale și la ceilalți indivizi. Nu se regăsește în ceea ce îi face fericiți pe alții, lupta sa e lupta pentru a fi el însuși, chiar dacă asta înseamnă să înainteze contra vântului. Rezultatul e acest roman.

Cartea se poate împrumuta de la Biblioteca Județeană Cluj, de la Secția Împrumut pentru Adulți și Artă.
Vă așteptăm cu drag!

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Gog” Cluj