Ascultă Radio România Cluj Live

„Guvernanți mincinoși, noi flămânzi și voi luxoși”! [AUDIO/FOTO]

Participanții la protest au scandat diferite lozinci la adresa guvernanților și le cer acestora demisia. „Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor.

„Guvernanți mincinoși, noi flămânzi și voi luxoși”! [AUDIO/FOTO]

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 26 mai 2023, 16:42

Aceștia cer salarii decente și demnitate.

Protestatarii, adunați în fața Prefecturii Bihor, au purtat pancarte cu mesaje, precum: „Vrem o școală ca afară, dar o vrem la noi în țară”, „La magazin nu poți plăti cu vocație”, „Guvernanți mincinoși, noi flămânzi și voi luxoși”.

Totodată, aceștia au realizat o cruce pe care au scris: „Proiectul «România educată, decedat în 22 mai 2023” sau un catalog în care i-au trecut repetenți pe ministrul Educației Ligia Deca, pe președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu sau pe prim-ministrul țării Nicolae Ciucă.

Dascălii au pornit și într-un marș de protest pe traseul Prefectura Bihor – Parcul Traian – Inspectoratul Școlar Județean Bihor – str. Mihai Eminescu – str. Nicolae Iorga – str. Episcop Roman Ciorogariu – Prefectura Bihor. Apoi s-au oprit în fața Inspectoratului Școlar Județean Bihor și au strigat: „Luptăm și pentru voi”, cerând în continuare demisia guvernanților.

4000 de profesori în grevă

Peste 50% dintre angajații din sistemul de învățământ din județul Bihor au intrat, în 22 mai 2023, în grevă generală, conform datelor prezentate din Sindicatul Liber din Învățământ Bihor. În județul Bihor sunt peste 8.000 de cadre didactice. Dintre acestea, peste 4.000 sunt în grevă.

La nivel național, de luni, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, potrivit sindicatelor.

Ne afăm aici pentru că întotdeauna personalul nedidactic este uitat. Muncim 8 ore pe zi, iar cu banii de hrană, când e lună întreagă avem ușor peste 2.200 de lei salariu. Noi nu suntem asistați social ca să ne dea ajutor. Noi vrem salariul mărit în procente, a spus Florina Hoblea, îngrijitoare la o grădiniță din Oradea.
Demnitatea cadrului didactic se vede pe statul de plată, a spus o învățătoare.
Am ieșit să ne cerem drepturile care ni se cuvin, a completat un alt dascăl.
E un protest legitim. Trebuie să le arătăm că educația este fundamentul oricări societăți și că nu se mai poate să-și bată joc de noi. Ne-au ținut în sărăcie. Rezultatul se vede acum peste tot – și-n societate, și la copii, și peste tot, a spus un profesor.
Suntem aici pentru un trai decent, pentru salarii decente, pentru respect. Respect pentru profesori, a completat o profesoară.
Suntem aici împreună, uniți, pentru a ne câștiga ceea ce ni se cuvine nouă, dascălilor. Este un gest pe care-l facem cu toții, ajunși fiind cu cuțitul la os. Fiecare dintre noi avem familii, avem rate, avem copii, avem părinți de îngrijit și cerem doar ceea ce ni se cuvine. Ceea ce ne mână pe noi în aceste zile este iubirea. Iubirea de țară, iubirea de copii, iubirea de părinți și vocația la care noi am aderat cu atâta drag, a declarat prof. Alina Deliman de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea.

Din păcate, omul educat, astăzi nu este respectat, a spus liderul Sindicatului Liber din Învățământ Bihor, Flaviu Zancu.

Revolta este foarte mare. Pe zi ce trece oamenii ne sunt alături în număr din ce în ce mai mare. Au ieșit și ieri în București, în Cluj și în alte orașe din țară. Împreună dăm dovadă că suntem o forță, dăm dovadă de solidaritate și suntem puternici. Am ajuns să ieșim și-n stradă pentru ca să atragem atenția și mai mult, atât opiniei publice, cât și guvernanților că ne-a ajuns cuțitul la os. Nu mai putem! Avem nevoie de respect, avem nevoie de demnitate. Să ne fie redată demnitatea! Iar această demnitate înseamnă, până una alta, investiție în educație, investiție și în dascăli, și de ce nu, în cele din urmă, și salarii motivante pentru cei care își aleg învățământul, a spus Flaviu Zancu.

Solicitări

Profesorii solicită guvernanților majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Totodată, aceștia solicită instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației, dar și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Alte revendicări se referă la acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ și acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.).

Pe lista de solicitări se mai regăsește și creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii, respectiv: renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

 

Text/audio/foto: Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Cu zâmbetul la târg caritabil și comedie mută
Reportaje joi, 25 aprilie 2024, 14:51

Cu zâmbetul la târg caritabil și comedie mută

De când n-ați mai văzut o comedie bună? Dar o comedie mută? În acest sfârșit de săptămână aveți ocazia să zâmbiți și să dăruiți....

Cu zâmbetul la târg caritabil și comedie mută
Românii au mai multă încredere în ONG-uri decât în sindicate şi partide politice
Reportaje joi, 25 aprilie 2024, 06:00

Românii au mai multă încredere în ONG-uri decât în sindicate şi partide politice

Studiul arată că numărul ONG-urilor înregistrate este în creştere, cele mai multe implicându-se în domeniul social, civic şi educaţional....

Românii au mai multă încredere în ONG-uri decât în sindicate şi partide politice
Parada modei cu haine din produse reciclate [FOTO]
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 16:12

Parada modei cu haine din produse reciclate [FOTO]

Pungi de plastic, saci de gunoi, hârtie creponată, carton, dopuri de plastic sunt doar câteva din produsele reciclate de către elevii Școlii...

Parada modei cu haine din produse reciclate [FOTO]
Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri