Ascultă Radio România Cluj Live

Se semnează contractul pentru execuția metroului, Emil Boc anunță când va circula la Cluj

Primarul Emil Boc a făcut public graficul construcției liniei de metrou de la Cluj-Napoca și sursele de finanțare pentru această investiție.

Se semnează contractul pentru execuția metroului, Emil Boc anunță când va circula la Cluj

Articol editat de cristina.rusu, 11 mai 2023, 08:41

În 25 mai va fi semnat contractul cu asocierea de companii din Turcia care a câștigat licitația, iar până la jumătatea lunii iunie, arată Emil Boc, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor:

Cu proiectul metroului suntem în termen, chiar în avans. Aveam 15 iunie ca termen pentru semnarea contractului, îl semnăm în 25 mai. În 15 zile de la semnare se constituie garanția de bună execuție, care e peste 150 de milioane de euro, după care se dă ordinul de începere a lucrărilor. Apoi, urmează șase luni proiectarea, obținerea autorizației de construcție, care implică și toate avizele, ceea ce nu e lucru ușor și apoi execuția lucrărilor. Pentru primele 300 de milioane de euro, care vin din PNRR, avem această obligație, de a realiza primele nouă stații, care nu trebuie să fie funcționale, ci trebuie să fie realizate. Termenul maximal e 31 iulie 2026 pentru cele nouă stații, 2031 pentru finalizarea întregului proiect al metroului. (Emil Boc)

Inițial s-a anunțat că lucrările la metrou vor începe din comuna Florești înspre Cluj-Napoca, dar, spune primarul Emil Boc, soluțiile tehnice au impus o modificare de plan:

Lucrările la metrou vor începe dintr-o zonă care permite o deschidere de șantier mai mare. Începem din Sopor, pentru că acolo este spațiu viran, este spațiu mare și acolo poate fi adus utilajul acela impresionant, numit generic șoarece, acel utilaj care intră în subteran și realizează tunelul, după care se face stație cu stație. Va exista un grafic de realizare pe zile și pe săptămâni, cât poate să avanseze acest utilaj și se realizează stație cu stație. (Emil Boc)

Cel mai probabil, până la jumătatea anului viitor proiectarea va fi realizată, va fi obținută autorizația de construire și vor putea începe lucrările efective. Emil Boc recunoaște că în zonele de șantier se vor crea mari disfuncționalități în trafic și vor fi impuse restricții de circulație:

Cert este că vom avea un plan de reorganizare a traficului, pentru a putea permite ca aceste lucrări să se efectueze. E de așteptat ca aceste lucrări, în zonele unde se fac stațiile, să determine restructurarea traficului, astfel încât ele să se facă conform normativelor în vigoare, așa cum s-au făcut liniile de metrou în toate orașele europene. Oriunde au existat astfel de șantiere, au fost și probleme de trafic, restricții, zone cu acces restricționat. (Emil Boc)

Până în iulie 2026 lucrările la prima linie de metrou care se realizează în afara Bucureștiului urmează să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Primarul Emil Boc asigura că după 2026 administrația locală și Guvernul vor găsi alte linii europene de finanțare cu care investiția va fi terminată:

Statul român a încheiat un contract ferm și acest contract stipulează foarte clar că, până în 2026 inclusiv, cei 300 de milioane de euro sunt asigurați din PNRR. În 2026 se încheie act adițional, obligație prevăzută în contract, pentru continuarea finanțării din resurse europene, bugetare naționale și avem și noi o mică contribuție locală. Este un contract încheiat atât între statul român și autoritatea locală, cât și între statul român și Uniunea Europeană. Pentru că Uniunea Europeană nu ar fi acceptat să dea cei 300 de milioane de euro dacă proiectul nu avea asigurată continuitatea. Crede cineva că Uniunea Europeană îți dă să arunci 300 de milioane de euro ca să nu se întâmple nimic? Nu ar face așa ceva. Vrea să vadă angajamentul statului român și, evident, atunci și Uniunea Europeană vine și pune banii din PNRR. (Emil Boc)

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 13:15

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero

Echipa de Formula Student a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ART TU Cluj-Napoca, a încheiat cel mai de succes sezon competițional din...

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero
Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 12:50

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie

Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câştigat de formaţia ‘Creature’, o trupă din Marea Britanie.  ...

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie
Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail
De prin Cluj sâmbătă, 19 septembrie 2026, 00:00

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail

Peste vară ne-am propus să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și...

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail
Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo
De prin Cluj vineri, 18 septembrie 2026, 17:58

Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo

În perioada 25–27 septembrie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca se va desfășura Mineral Expo.   Timp de trei zile, între orele 10:00 și...

Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo
De prin Cluj vineri, 18 septembrie 2026, 09:33

Gustul autentic al produselor locale, în campusul USAMV

USAMV Cluj-Napoca va organiza, în perioada 22 – 26 septembrie, Agri-Food Week 2026, un eveniment dedicat agriculturii, alimentației,...

Gustul autentic al produselor locale, în campusul USAMV
De prin Cluj joi, 17 septembrie 2026, 11:32

Ce se întâmplă cu cele două proiecte majore ale Clujului: metroul și centura metropolitană

Centura Metropolitană a Clujului a stârnit interes din partea firmelor de drumuri, după ce, la trei licitații precedente, constructorii nu s-au...

Ce se întâmplă cu cele două proiecte majore ale Clujului: metroul și centura metropolitană
De prin Cluj joi, 17 septembrie 2026, 11:05

„Tu ce lași în urma ta?” Suntem invitați la o zi de curățenie în oraș

Voluntarii din județul Cluj sunt invitați să participe, în 19 septembrie, la Ziua de Curățenie Națională, o amplă acțiune de ecologizare...

„Tu ce lași în urma ta?” Suntem invitați la o zi de curățenie în oraș
De prin Cluj miercuri, 16 septembrie 2026, 17:16

„Sport fără bariere”, o nouă ediție încheiată la Cluj

Sute de beneficiari în șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca, unde s-a încheiat cea de-a șasea ediție a proiectului...

„Sport fără bariere”, o nouă ediție încheiată la Cluj