Ascultă Radio România Cluj Live

“De mic învăț să mă feresc de rele”

Proiectul educațional “De mic învăț să mă feresc de rele” reprezintă un mijloc eficient, atractiv și interactiv de educare civică și de prevenire, cu precădere, a ACCIDENTELOR RUTIERE, A DISPARIȚIILOR DE MINORI, dar și a altor forme de victimizare a preșcolarilor.

“De mic învăț să mă feresc de rele”

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 26 ianuarie 2023, 12:13

În acest an, 2023, s-au înscris pentru participare în proiect 29 de grădinițe de pe raza județului Cluj.

Proiectul “De mic învăț să mă feresc de rele” îmbină mobilitatea și spiritul creativ, dorința de joacă și divertisment a copiilor cu scopul major de pregătire pentru viață, învățare și deprindere a regulilor de prevenire a faptelor antisociale. Prin intermediul activităților propuse în acest proiect polițiștii de prevenire și cei rutieri ajută preșcolarii clujeni să își însușeasca regulile de conduită antivictimală în general și cele rutiere în special. Proiectul se derulează anual pe două componente, explică comisar șef Gina Pop de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității:

A-i instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârâ în cap mulțime de cuvinte, fraze, expresii, opinii, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.

Așa spunea John Amos Comenius și este motto-ul care ne călăuzește în proiectul ”De mic învăț să mă feresc de rele”. Acest proiect se adresează copiilor preșcolari, în general copiilor care sunt în grupa mare și mijlocie din grădinițele din județul Cluj. În ce constă mai exact acest proiect? El își propune educarea preșcolarilor în spiritul respectării principiilor rutiere, a protecției bunurilor personale, a siguranței personale. Și aici vorbim despre prevenirea dispariției minorilor, a plecărilor de lângă părinți, pentru construirea comportamentelor sănătoase. De asemenea, prin exemplul copiilor dorim transmiterea unor modele pozitive de conduită socială tuturor părinților și adulților. Ce face mai exact? Proiectul se compune din 2 tipuri de activități: activitate pe care o realizăm noi, polițiștii de prevenire a criminalității și colegii de la poliția rutieră în grădinițe, la grupă, activitate în care interacționăm față în față cu copiii, punându-i în jocuri de rol. Avem instrumentele necesare pentru a face jocuri cu ei, pentru că la această vârstă achiziția o fac copiii prin joacă. Facem exerciții de traversare corectă, exerciții de asigurare corectă înainte de a traversa, exerciții de a sta în mașină acolo unde le este locul, adică în scaunele speciale pentru copii, de ce este important să stea în scaune pentru copii și bineînțeles, cântăm și ne jucăm și dansăm, toate pe cântecele și materiale care sunt pe principiul educației rutiere. O a doua componentă a proiectului este un concurs care se desfășoară de regulă la finalul lunii mai – început de iunie, iar în acest an bineînțeles, va avea loc și acest concurs, o etapă finală a unui concurs de biciclete și trotinete, pentru că și aceasta este o componentă pe care o abordăm: felul în care circulăm corect pe bicicletă, cum să poată merge în siguranță în linie dreaptă și cum să poate evita obstacole. Este o etapă finală a proiectului în care participă copiii câștigători din etapa locală, cea din grădiniță. (Gina Pop, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității)

Faza finală a proiectului educațional derulat de polițiști în grădinițele clujene este cea mai așteptată. Pe lângă partea de aventură: concursul de biciclete și trotinete, copiii primesc multe premii, am aflat de la Lolica Tătar, inspector pentru învățământul preprimar la Inspectoratul Școlar Județean Cluj:

Succesul activităților desfășurate în edițiile anterioare ne-a determinat să continuăm acest demers, deoarece prin joc și divertisment copiii pot atinge unul din scopurile majore ale educației pregătirea pentru viață, învățare și deprinderea comportamentelor pro-sociale. Prin acest proiect urmărim formarea unui comportament responsabil pe baza cunoașterii și respectării regulilor sociale, pentru scăderea riscului de victimizare în rândul copiilor. Partea cea mai așteptată de către preșcolar, dar și de către părinți este concursul pe biciclete și de trotinete, care se desfășoară în preajma zilei de 1 iunie. Pe lângă cunoștințele pe care preșcolarii și le însușesc pe parcursul proiectului și un set de valori pe care ei le interiorizează, aceștia rămân cu bucuria întâlnirii cu agenții de poliție, de ce să nu o spunem și cu mașinile de poliție, cu bucuria participării la concursurile derulate și cu premiile pe care aceștia le primesc la finalul concursului. Și modalitatea de premiere este o bucurie pentru ei, deoarece la final toți participanții la faza finală a concursului primesc medalii și cupe. (Lolica Tătar, Inspectoratul Școlar Județean Cluj)

Și, dacă, în final, copiii participanți la lecțiile interactive pentru scăderea riscului de victimizare, dar și pentru învățarea unor reguli rutiere primare sunt cei care atrag atenția părinților cu privire la necesitatea echipamentului de protecție pe bicicletă sau asigurarea în scaunul de mașină, scopul este mai mult decât atins:

Ileana Lupșa, educator în Cluj-Napoca:

Nu vreau să lipsesc azi de la grădiniță, spune fetița. De ce?, întreabă mama. Azi e o zi importantă. Avem concursul de biciclete. Mami, să nu uităm echipamentul de protecție. Am nevoie de cască, genunchiere și cotiere pentru a nu ma accidenta.

Au fost de nenumărate ori în parc împreună, copii și părinți exersând deprinderile de îndemânare a conducerii bicicletei și trotinetei. Copiii implicați în proiect au demonstrat că îmbinând dorința de joacă cu spiritul creativ, și-au însușit deprinderile educației rutiere și au petrecut timp de calitate alături de părinți și alți copii în aer liber. (Ileana Lupșa, educator în Cluj-Napoca)

Proiectul “De mic învăț să mă feresc de rele” se desfășoară în 2023 pentru a 11-a oară. De la an la an, numărul partenerilor și participanților a crescut și a ajuns la peste 700 de copii preșcolari de grupă mare și mijlocie.

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj