Ascultă Radio România Cluj Live

„Felicitări, ai reușit!” – povestea ultimului hit lansat de trupa Vunk [AUDIO/VIDEO]

Cornel Ilie

Trupa Vunk a lansat în urmă cu doar câteva zile o piesă sinceră, cu un titlu care poate induce ușor în eroare: „Felicitări, ai reușit!”. Melodia trupei Vunk e inspirată de refuzul multor persoane de a recunoaște sau a accepta că iubesc, din teama de a nu suferi, de a nu se simți vulnerabili. Radio Cluj a aflat mai multe despre acest cântec dar și despre viitoarele concerte ale trupei, de la solistul formației, Cornel Ilie: 

„Felicitări, ai reușit!” – povestea ultimului hit lansat de trupa Vunk [AUDIO/VIDEO]
Foto: Cornel Ilie

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 26 septembrie 2022, 15:09

Trupa Vunk a lansat în urmă cu doar câteva zile o piesă sinceră, cu un titlu care poate induce ușor în eroare: „Felicitări, ai reușit!”. Melodia trupei Vunk e inspirată de refuzul multor persoane de a recunoaște sau a accepta că iubesc, din teama de a nu suferi, de a nu se simți vulnerabili. Radio Cluj a aflat mai multe despre acest cântec dar și despre viitoarele concerte ale trupei, de la solistul formației, Cornel Ilie: 

Doina Borgovan: Cine a reușit și cine primește felicitări?

Cornel Ilie (Vunk): Cine a reușit să ce? Să încurce niște oameni, să ajute niște oameni? Că fiecare reușește ceva sau crede că reușește și de fapt cântecul este pentru poveștile acelea în care există o parte de relație, o parte de cuplu care refuză să-și întâlnească emoțiile, refuză să-și accepte sentimentele și la un moment dat, ori de teamă că simte prea mult sau prea intens, ori că nu are curaj să recunoaste ceea ce simte pentru cineva a,nume fuge sau dă un pas în spate sau se retrage; oricum nu este el insuși sau ea însăși. Cântecul este exact pentru acești oameni este o felicitare cronică legată de faptul că au reușit să se lase de iubit. Și cu toții am întâlnit și noi am fost probabil fiecare la rândul lui în acest punct în care a crezut că să-și recunoască sentimentele poate fi o o slăbiciune sau un semn de vulnerabilitate. Și pe rând, fiecare a primit solicitările astea sau pe rând, cu toții le vom oferi cândva.

D.B: Cu alte cuvinte, voi pledați pentru autenticitate, pentru vulnerabilitatea afișată, pentru că până la urmă și la urmă n-ar trebui să ne fie rușine de ce simțim.

C.I: În niciun caz, în niciun caz! Ar trebui să ne mândrim cu tot ce simțim. Ar trebui să fim mândri de fiecare lacrimă pe care o desfacem din ochi, fie că este de bucurie, fie că este de tristețe. Asta este tot ce avem mai important și mai personal și mai particular și mai individual. În, de fapt, emoțiile și sentimentele noastre și în felul cum le exprimăm, constă unicitatea fiecărui om și poate farmecul fiecărei persoane. Și poate de asta unii se îndrăgostesc atât de puternic de alți oameni, pentru că simt autenticitatea asta într-o formă pe care nu am simțit-o la altcineva până atunci.

D.B: Voi ați colaborat pentru videoclipul piesei cu actrița Olimpia Melinte. Vorbește-mi un pic despre colaborarea asta.

C.I: În clip este o poveste foarte scurtă despre un terapeut și pacienta lui și ce se întâmplă în mintea ei în timpul unei astfel de terapie. Și cântecul este ca o confesiune în fața unei persoane care e dispus să te asculte cu toate belelele pe care le faci. Dar aveam nevoie în această postură a pacientului de un personaj care să arate și putere și vulnerabilitate, să aibă totuși o față de jucător de poker, să nu arate nimic, să transmită ceva emoție, să se simtă ceva intens în privire. Și mi se pare că Olimpia este senzațională din punctul ăsta de vedere, să poată să transmită fără să vorbească tot ceea ce simte și de fapt,, aici este o mare valoare a unui actor atunci când poate să spună chiar și când este cu spatele sau când nu spune nimic, să-ți arate tot ce simte. Olimpie a fost prima noastră alegere și dacă nu accepta sau nu avea timp, nu știu, cred că schimbam povestea pentru că ne-o doream foarte mult acolo. Noi am lucrat foarte puțin cu ea la celălalt clip, la ”Dorul are multe forme”, unde am avut-o și pe ea invitată pe lângă ceilalți 40 de oameni din România care au apărut în acest clip. Eu o știam din teatru, o știam din film și îmi doream foarte mult să fie acolo. Ne-a surprins și mai tare să aflăm că este primul ei videoclip, primul videoclip în care joacă, faptul că își dorea foarte mult să joace într-un videoclip și încă nu avusese ocazia asta, și ne-a spus și o poveste personală legată de trupa noastră de acum vreo 20 de ani, de când a început ea actoria, că s-a întâmplat pe un cântec de-al nostru, pe piesa ”Lângă inima mea vine inima ta”, așa că era clar că trebuie să se întâmple lucrul ăsta.

D.B: Într-un fel sau altul vă căutați: voi pe ea și ea pe voi.

C.I: Dacă ea a avut un început în lumea actoriei pe un cântec de-al nostru, acum a avut un început și în a juca în videoclipuri tot pe un cântec de-al nostru. Câteodata, universul face așa niște surprize fantastice, care ne fac zilele mult mai frumoase dacă suntem atenți la toate semnele pe care ni le dă.

D.B: Cornel, spune-mi cum s-a născut piesa, cine semnează versurile, cine semnează muzica?

C.I: Ca la orice alt cântec Vunk, eu sunt și cu versurile și cu muzica. Sunt momente pe care le-am adunat din timpul unor foste relații. Le-am găsit o particularitate comună și le-am tradus într-un cântec pe care simțeam nevoia să îl scot din mine, să spun lucrurile astea, poate pentru că n-am avut curajul sau timpul sau momentul în care să le spun atunci acelor persoane în față. Și atunci am gâsit un cântec care să vorbească pentru mine.

D.B: Și ți-ai pus inima pe mânecă, nu? Cum spune o expresie englezească, pe care am tradus-o așa, un pic forțat, în românește.

C.I: Tot timpul fac asta și aș putea să pledez pentru sinceritate și vulnerabilitate, dacă nu aș face asta în toate cântecele.

 

 

D.B: Hai să vorbim și despre planurile voastre pentru toamnă: unde vă vedem, unde vă ascultăm?

C.I: Pe 30 septembrie venim în Cluj pe 1 octombrie suntem în Florești, tot pe aproape, după care urmează o serie de concerte undeva și prin București și în 2-3 zile anunțăm un eveniment foarte important pentru noi, așa că dacă există oameni curioși să afle ce facem noi și ce se întâmplă cu noi, mai ales în următoarele 2-3 luni, dar în general înregistrăm cântece noi, înregistrăm material nou și pentru finalul acestui an dar mai ales pentru anul care vine, și acolo pentru anul care vine și eu la rândul meu pregătesc ceva în materie de scris.

D.B: Mulțumesc foarte mult pentru discuția asta sinceră, deschisă și veselă. Cornel Ilie dela Vunk! Vă spun felicitări, ați reușit cu siguranță să ne convingeți să vă urmăm și putem asculta această piesă care se numește ”Felicitări ai reușit” și pe pagina noastră de facebook Radio Cluj, dar și pe frecvențele noastre 95,4 sau 95,6 FM.

 

Doina Borgovan

Transcriere: vatis tech

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Apreciază:

Etichete:
Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj