Ascultă Radio România Cluj Live

Hai cu noi în drumeție la Pietrele Albe![FOTO]

Concret, ca să ajungeți aici, prima dată trebuie să ajungeți la Huedin, după care , din centrul orașului vă încadrați pe drumul spre Beliș-Fântânele. După aproximativ 10-15 km veți vedea indicatorul spre localitatea Răchițele și urmați drumul asfaltat care duce în sat. Ajunși în centrul comunei Răchițele, virați la dreapta peste un podeț către cascada Vălul Miresei pe un drum forestier, aproximativ 5 km. Până la cascadă drumul se poate parcurge cam cu orice mașină, dar dacă vreți să admirați Pietrele Albe și nu aveți o mașină de teren, ar fi bine să o lăsați în parcarea de lângă cascadă.

Hai cu noi în drumeție la Pietrele Albe![FOTO]
Foto: Foto: Dan Izvoreanu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 mai 2022, 00:00

De multe ori am vrea sa evadăm din oraș chiar și pentru câteva ore să scăpăm de stres și să facem și puțină mișcare, dar nu prea știm unde. Și de cele mai multe ori, răspunsul se afla sub nasul nostru doar că nu cunoaștem zona sau traseul. Așa că m-am gândit să vă dau o idee de excursie lejeră pentru care aveți nevoie cam de o jumătate de zi. Vă invit să faceți o drumeție la Pietrele Albe din Masivul Vlădeasa. Zona nu este foarte cunoscută pentru că este eclipsată de mult mai cunoscuta cascadă Vălul Miresei de la Răchițele, aflată în apropiere. De altfel, ca să ajungeți la Pietrele Albe, traseul cel mai facil trece chiar pe lângă frumoasa cascadă, deci cu un drum vedeți ambele atracții turistice.

Concret, ca să ajungeți aici, prima dată trebuie să ajungeți la Huedin, după care , din centrul orașului vă încadrați pe drumul spre Beliș-Fântânele. După aproximativ 10-15 km veți vedea indicatorul spre localitatea Răchițele și urmați drumul asfaltat care duce în sat. Ajunși în centrul comunei Răchițele, virați la dreapta peste un podeț către cascada Vălul Miresei pe un drum forestier, aproximativ 5 km. Până la cascadă drumul se poate parcurge cam cu orice mașină, dar dacă vreți să admirați Pietrele Albe și nu aveți o mașină de teren, ar fi bine să o lăsați în parcarea de lângă cascadă.

După ce am făcut un popas admirând spectaculoasa cădere de apă, pornim mai departe în drumeție, continuând pe drumul forestier care urcă șerpuit. Urmăm drumul și firul apei admirând râul de munte și stâncile spectaculoase care formeaza niște chei. După aproximativ o oră de plimbare lejeră , ajungem la o bifurcație unde dăm de un indicator și de un marcaj turistic. Părăsim drumul și urcăm ușor in partea dreaptă pe lângă o gură de mină părăsită. Poteca intra în pădure și urcă șerpuit până ajungem într-o poiană de unde, in partea dreaptă se zăresc deja spectaculoasele Pietre Albe. E ușor de ghicit de ce se numesc așa, pentru că , constituie o formațiune de calcar, de fapt un abrupt, care în zilele însorite strălucește în lumina soarelui. În plus, dacă privim drept in față, putem admira spectaculoasa culme sudică a Vârfului Vlădeasa.

Odată ajunși în acest loc, avem două opțiuni. Fie ne oprim și facem un picnic binemeritat admirând frumusețea Pietrelor Albe, fie, dacă suntem suficient de antrenați și ne place mișcarea și muntele, după o scurtă pauză, continuăm traseul care urcă pinâ chiar pe acest abrupt calcaros. Urcăm susținut și cu atenție pe culmea înierbată admirând priveliștea masivului Vlădeasa care ni se dezvăluie de jur-împrejur. Odată ajunși în partea superioară a sâncilor, panorama care ni se deschide este spectaculoasă, dar trebuie să privim și mai ales să pășim cu atenție pentru că zona este totuși periculoasă.
Ne umplem privirile și sufletele de frumos, facem fotografii și apoi facem cale întoarsă pe acelasi traseu, până la cascadă, unde am lăsat mașina.

Această prezentare necesită JavaScript.

E un traseu de dificultate ușoară până la baza Pietrelor Albe și de dificultate medie până sus, depinde de pregătirea noastă fizică și de echipament până unde îl parcurgem. E important ca la plecare să fim pregătiți pentru drumeție, cu haine de munte, ghete comode și pelerine de ploaie, în rucsac e bine să avem suficientă mâncare pentru jumătate de zi și măcar 1 litru de apă de persoană.
Sper că v-am făcut poftă de mișcare, mai ales că vremea s-a încălzit, astfel că nu-mi rămâne decât să vă urez drumeție plăcută!

 

Text și fotografii Dan Izvoreanu

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Reportaje vineri, 26 iunie 2026, 00:05

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării

Organismul unui om bolnav nu poate face față cu succes pierderii căldurii prin transpirația excesivă, în special în zilele cu temperaturi...

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Reportaje joi, 25 iunie 2026, 13:10

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design

La 100 de ani de existență, Universitatea de Artă și Design sărbătorește printr-o serie de evenimente diverse. Cel mai recent a avut loc...

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje miercuri, 24 iunie 2026, 10:59

Despre artă și cinema pe franțuzește

Unul dintre proiectele cu tradiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania este juriul tinerilor francofoni, derulat în parteneriat cu...

Despre artă și cinema pe franțuzește
Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje sâmbătă, 20 iunie 2026, 00:00

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban

Au între 13 și 17 ani, se antrenează de două ori pe săptămână și au demonstrat că pasiunea, disciplina și munca în echipă pot transforma...

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje vineri, 19 iunie 2026, 13:41

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”

Bucurie, emoție și numeroase motive de mândrie au definit festivitatea de încheiere a anului școlar de la Colegiul Național „George...

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”
Reportaje joi, 18 iunie 2026, 11:07

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030

Locuitorii de la Pata Rât vor fi mutați în locuințe decente până în anul 2030, în baza programelor sociale pe care Primăria le derulează...

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030