Mai aproape de stele, la Dobrin
Lasă-te purtat, omule, pe cărări de munte. Te duc astăzi pe culmi şi îți arăt o lume cu totul diferită de a mea şi a ta. O lume fără telefon, fără electricitate şi fără apă curentă. O lume în care fluturi, oameni simpli şi brazi înalţi trăiesc în armonie, o lume în care zilele nu diferă foarte mult unele de altele, o lume în care timpul nu se măsoară în ore, ci soarele este cel care dictează mersul lucrurilor.
Articol editat de Camelia Velțan, 17 septembrie 2020, 14:14 / actualizat: 17 septembrie 2020, 16:03
Lasă-te purtat, omule, pe cărări de munte. Te duc astăzi pe culmi şi îți arăt o lume cu totul diferită de a mea şi a ta. O lume fără telefon, fără electricitate şi fără apă curentă. O lume în care fluturi, oameni simpli şi brazi înalţi trăiesc în armonie, o lume în care zilele nu diferă foarte mult unele de altele, o lume în care timpul nu se măsoară în ore, ci soarele este cel care dictează mersul lucrurilor.
Bun venit în lumea, care astăzi, timp de câteva ore, este şi a mea şi a ta. Să pornim la drum, ne aşteaptă cărări de urcat, ape de trecut şi privelişti de admirat.
Să găsim muntelele, care timp de câteva luni pe an este al lor, al oamenilor acestor meleaguri. În aceste locuri binecuvântate, unde poţi privi cerul de aproape se mai practică încă o îndeletnicire veche de milenii, transhumanţa. Oamenii muntelui poartă odată cu turmele lor obiceiurile şi credinţa.
Am plecat din Măguri Răcătău să descoperim locuri, păduri şi poieni. Am ales pentru tine cătunul Dobrin, situat la o altitudine de 1.550 de metri, pe un platou înconjurat de păduri de brazi, cu o panoramă desprinsă din poveste. Chiar la intrarea în cătun ne întâmpină o frumoasă biserică din lemn peste care au trecut multe anotimpuri, iar mai la vale se joacă doi copii cu părul blond.
Dintr-o dată, doi câini ciobăneşti albi ne avertizează că nu suntem de-ai locului şi ne veghează până ne pierdem în zare. Dintr-o curte mă urmăresc pe furiş priviri curioase. E sâmbătă şi toţi sunt cu treburi. O femeie trecută bine de 60 de ani spală rufe, iar o alta adună iarba cosită.
Dintr-o casă răsare timid un firicel de fum alb şi mă gândesc că acolo e cineva care cu siguranţă pregăteşte ceva de mâncare.
Caii, într-o libertate după care tânjim şi noi uneori, fug până aproape de păduri, iar un mânz cu o stea albă în frunte se lasă mângâiat.
Intru în vorbă cu un om al locului şi aflu că sunt norocoasă că i-am mai găsit aici. Încă o săptămână şi fiecare coboară la casa lui. Aşa e regula, transmisă din generaţie în generaţie. La mijlocul lunii mai, sau chiar mai deveme dacă vremea este bună, urcă pe munte, iar când se lasă toamna peste păduri coboară, cu tot cu animale, în vale.
Cu siguranţă nu au o viată uşoară, dar se bucură de lucruri pe care noi în toată agitaţia cotidiană nu le mai preţuim. Când ai adormit ultima dată la lumina lunii şi a stelelor, când ai uitat de timp şi ai lăsat soarele să îţi ghideze ziua?
În mai puţin de o săptămână, de aici nu se va mai auzi niciun lătrat de câine, din nicio colibă nu se va mai ridica niciun nor de fum. Totul va adormi până la primăvară, când oamenii vor deveni din nou stăpânii acestor meleaguri.
Drum bun, omule, pe cărări de munte! Îmbracă-ţi de astăzi sufletul în toamnă.
Camelia Velțan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
