Ascultă Radio România Cluj Live

Reguli şi măsuri speciale de desfășurare a Zilelor Culturale Maghiare

foto: Facebook

• Evenimentele cu un număr redus de participanţi vor înlocui manifestările ce atrag mase mari de oameni
• Participarea la majoritatea programelor va fi condiţionată de înregistrarea prealabilă a celor interesaţi
• Publicul va putea urmări și online programele care vor avea loc în cadrul festivalului

În pregătirea celei de-a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, care va avea loc între 19 și 21 august, organizatorii doresc să asigure comunitatea clujeană că festivalul se va desfășura în conformitate cu reglementările în vigoare și pe baza unor reguli și măsuri speciale de precauții. De asemenea, dacă situația epidemiologică o va impune, organizatorii precizează că se va modifica regulamentul intern al evenimentului în funcție de noile măsuri implementate de autorități sau se va apela la scenariile alternative elaborate în prealabil.

foto: Facebook

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 iulie 2020, 17:01

• Evenimentele cu un număr redus de participanţi vor înlocui manifestările ce atrag mase mari de oameni
• Participarea la majoritatea programelor va fi condiţionată de înregistrarea prealabilă a celor interesaţi
• Publicul va putea urmări și online programele care vor avea loc în cadrul festivalului

În pregătirea celei de-a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, care va avea loc între 19 și 21 august, organizatorii doresc să asigure comunitatea clujeană că festivalul se va desfășura în conformitate cu reglementările în vigoare și pe baza unor reguli și măsuri speciale de precauții. De asemenea, dacă situația epidemiologică o va impune, organizatorii precizează că se va modifica regulamentul intern al evenimentului în funcție de noile măsuri implementate de autorități sau se va apela la scenariile alternative elaborate în prealabil.

În desfășurarea festivalului din acest an, s-a renunțat la manifestările ce atrag mase mari de oameni (spre exemplu, nu vor mai avea loc concerte de amploare în Piaţa Unirii şi nici evenimente în spaţii închise, cu excepţia slujbelor religioase, a pelerinajului din Ziua Sfântului Ştefan şi a expoziţiilor). Totodată se renunță la târguri, la corturile şi standurile unde se vând tradiționalele preparate culinare sau unde se pot degusta vinuri, la programele sportive şi la cele destinate copiilor, precum şi la petrecerile din timpul serii.
Cu toate acestea, organizatorii se străduiesc să înlocuiască evenimentele enumerate cu altele care permit participarea individual sau în grupuri mici a celor interesați, dar oferă experienţe la fel de valoroase. În plus, în elaborarea programului din acest an se are în vedere alcătuirea unor serii de evenimente care să trezească interesul fiecărei generaţii în parte.

’’Deoarece este imposibil să prevedem ce restricţii de circulaţie şi de trecere a frontierelor vor fi în vigoare în luna august, şi luând în considerare faptul că o eventuală agravare a crizei epidemiologice ar putea afecta condiţiile de intrare în ţară impuse invitaţilor din străinătate, dorim să creştem şi mai mult ponderea programelor culturale în care protagoniştii vor fi artişti locali, chiar dacă nu vom renunţa la prezenţa şi spectacolele artiştilor din Ungaria şi din alte ţări’’, a spus Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului.

Din cauza măsurilor de combatere a pandemiei, majoritatea covârşitoare a programelor din acest an vor avea loc în aer liber. Astfel, în momentul de faţă, s-au desemnat ca principale spații destinate organizării programelor Piaţa Unirii, Biserica Reformată de pe Strada Mihail Kogălniceanu şi grădina de ruine din vecinătatea acesteia, curtea imobilului situat pe strada Iuliu Maniu nr. 4, precum şi curtea Palatului Bánffy (Muzeul de Artă).
Pentru a compensa inconvenientele aduse de măsurile restrictive avute în vedere, una dintre particularităţile manifestărilor din acest an va fi, conform planurilor organizatorilor, seria de transmisiuni online, care va fi disponibilă în permanenţă de-a lungul celor trei zile şi care va transpune atmosfera specială a Zilelor Culturale Maghiare în casele acelor persoane care, din cauza situației date, nu vor putea fi prezente în persoană la anumite evenimente. Prin intermediul legăturilor live permanente, precum şi a dezbaterilor, concertelor şi a altor programe transmise online se dorește prevenirea situaţiilor în care cineva ar trebui să renunţe la un eveniment favorit. În cazul în care criza epidemiologică va lua amploare astfel încât participarea publicului va fi imposibilă la anumite evenimente, prezenţa online neîntreruptă va oferi publicului oportunitatea de a urmări acasă, în siguranță, programele Zilelor Culturale Maghiare.

Pentru a oferi un sentiment de siguranţă tuturor participanţilor, organizatorii îi roagă pe cei interesaţi de evenimentele festivalului să respecte câteva reguli importante, şi anume:

• Participarea la majoritatea programelor din cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj 2020 va fi condiţionată de înregistrarea prealabilă a celor interesaţi. Doritorii vor trebui să obţină bilete gratuite nominale. Acestea vor putea fi procurate online, accesând pagina de internet ce va fi creată în acest scop, sau personal de la casele de bilete ale festivalului.
• Biletele gratuite vor trebui ridicate cu câteva ore înainte de programul la care se va participa, dar nu în ultimul moment, înainte de începerea acestuia. Numărul de scaune vacante (de bilete disponibile) va putea fi urmărit în permanenţă prin intermediul paginii de internet.
• În scopul evitării aglomerării şi a formării unor mase de oameni cu potenţial de risc pentru sănătate, publicul este rugat să participe la fiecare program în parte doar pe baza biletului de intrare valabil pentru evenimentul respectiv.
• După terminarea fiecărui program, spectatorii vor părăsi în mod obligatoriu acel spațiu pentru a permite organizatorilor să dezinfecteze perimetrul.
• Înregistrarea (înscrierea pentru biletele gratuite urmată de ridicarea acestora) va începe cu două săptămâni înainte de festival; studierea detaliată a întregii oferte de programe devenind posibilă în prealabil. Conform planurilor organizatorilor, în primele zile ale lunii august se va publica întreaga ofertă de programe a festivalului.
• Ca şi în cazul altor activităţi ale vieţii cotidiene, purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie şi la manifestările organizate în timpul Zilelor Culturale Maghiare din acest an.
• În momentul sosirii la locul de desfășurare a unui program, participanţii vor trebui să-şi dezinfecteze mâinile şi li se va măsura, în mod obligatoriu, temperatura corporală.
• Organizatorii le vor asigura participanţilor la evenimente locuri pe scaune. Numărul acestora şi distanţa dintre ele vor fi conforme prevederilor legale în vigoare.
• Persoanele cu handicap locomotor vor beneficia de scaune separate, rezervate.

’’Avem speranţa că situaţia epidemiologică din perioada următoare ne va permite să sărbătorim din nou împreună, între zilele de 19 şi 21 august. În calitate de organizatori, depunem eforturi în acest scop, deoarece considerăm posibilă organizarea festivalului. Totodată, suntem pregătiţi ca în urma unor eventuale modificări ale circumstanţelor, însoţite de introducerea altor restricţii, să mutăm întreaga serie de evenimente exclusiv în spaţiul online’’, a mai precizat Gergely Balázs.

Programul celei de-a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, împreună cu cele mai importante informaţii, vor fi disponibile începând din primele zile ale lunii august pe pagina de internet www.zilelemaghiare.ro, precum şi pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/zilelemaghiarecluj/.

 

Biroul de Presă al Asociaţiei Clujul-Comoară / Kincses Kolozsvár Egyesület

Foto: Facebook

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

ROCKESTRA: rockul întâlnește orchestra într-un concert-eveniment la Cluj
De prin Cluj miercuri, 11 martie 2026, 12:55

ROCKESTRA: rockul întâlnește orchestra într-un concert-eveniment la Cluj

Un spectacol care aduce reinterpretări simfonice ale unor hituri și balade rock celebre pe scena Auditorium Maximum din Cluj-Napoca.   25...

ROCKESTRA: rockul întâlnește orchestra într-un concert-eveniment la Cluj
România pierde 522 de milioane de euro din PNRR pentru spitale
De prin Cluj miercuri, 11 martie 2026, 11:25

România pierde 522 de milioane de euro din PNRR pentru spitale

România a pierdut 522 de milioane de euro din PNRR, bani alocați pentru construcția de spitale, iar ministrul sănătății încearcă să...

România pierde 522 de milioane de euro din PNRR pentru spitale
Clujul de 5 stele, dar cu teamă pe stradă: ce spun femeile despre siguranţa în oraş
De prin Cluj marți, 10 martie 2026, 15:27

Clujul de 5 stele, dar cu teamă pe stradă: ce spun femeile despre siguranţa în oraş

De 8 martie, Mic Grup de Inițiativă Civică Locală a lansat „Harta Siguranței femeilor în Cluj-Napoca”, un proiect realizat în cadrul...

Clujul de 5 stele, dar cu teamă pe stradă: ce spun femeile despre siguranţa în oraş
Ultima lună cu reducere la taxele locale
De prin Cluj marți, 10 martie 2026, 11:19

Ultima lună cu reducere la taxele locale

Martie este ultima lună din acest an în care mai putem plăti taxele și impozitele locale cu preț redus.   Astfel, cei care achită taxele...

Ultima lună cu reducere la taxele locale
De prin Cluj luni, 9 martie 2026, 13:47

Cluj-Napoca găzduiește Concursul „VOICE”

Școala Populară de Arte „TUDOR JARDA” din Cluj-Napoca, organizează cea de-a IV-a ediție a Concursului de Muzică Ușoară...

Cluj-Napoca găzduiește Concursul „VOICE”
De prin Cluj sâmbătă, 7 martie 2026, 00:00

Felicitări pictate: cadouri simple, dar pline de suflet | AUDIO

Uneori, un cadou nu are nevoie de dimensiuni mari sau strălucire exagerată; o felicitare pictată poate fi surpriza perfectă.   Fiecare...

Felicitări pictate: cadouri simple, dar pline de suflet | AUDIO
De prin Cluj joi, 5 martie 2026, 12:17

Primăria nu renunță la Sala Sporturilor Horia Demian

Preluarea Sălii Sporturilor Horia Demian rămâne un obiectiv la care Primăria Cluj-Napoca nu renunță. Reprezentanții municipalității vor să...

Primăria nu renunță la Sala Sporturilor Horia Demian
De prin Cluj joi, 5 martie 2026, 11:48

O zonă extinsă din Pădurea Hoia a fost defrișată. Prefectura face verificări | UPDATE

UPDATE, ora 13:40 Între timp, Instituția Prefectului a transmis o informare privind situația din Pădurea Hoia. Prefectura a solicitat, joi, 5...

O zonă extinsă din Pădurea Hoia a fost defrișată. Prefectura face verificări | UPDATE