Ascultă Radio România Cluj Live

Ziua Mondială a Albinelor | VIDEO

De la lacrimile zeilor până la organizarea stupului, albinele au inspirat culturi întregi.

Ziua Mondială a Albinelor | VIDEO

Articol editat de cristina.rusu, 20 mai 2026, 00:00 / actualizat: 20 mai 2026, 8:38

Nu e nevoie să subliniem cât de importante sunt albinele.

Se spune că Albert Einstein ar fi afirmat într-un rând că, dacă acestea vor dispărea, omenirea va mai trăi aproximativ 4 ani.

Nu e vorba însă doar de linguriţa de miere din cana de ceai, ci de toate plantele care rodesc în urma polenizării: fructe, cereale, copaci şi flori de grădină, toate au nevoie de atenţia polenizatorilor.

Astăzi, de Ziua Mondială a Albinelor, haideţi să aflăm câteva lucruri despre cum trăiesc şi cum lucrează acestea.

Nu vă propun însă un simplu tur al aspectelor biologice: vom trece în revistă şi câteva mituri care, cu toate că ne învaţă mai puţin despre aceste insecte, dar ne arată felul în care gândim noi despre ele.

 

Trei categorii de albine mature există în fiecare stup.

 

Cele mai numeroase sunt lucrătoarele: acestea sunt toate femele sterile, iar treaba lor este să colecteze polen, să menţină curăţenia în stup, să îl apere de inamici şi să se îngrijească de sănătatea larvelor. Sunt apoi trântorii, care nu trăiesc prea mult după zborul lor de împerechere. Personajul central al stupului este însă regina: mai întâi soră, apoi mamă a întregii familii, aceasta nu îşi părăseşte niciodată locuinţa. Regina depune chiar şi 2000 de ouă pe zi, examinându-l pe fiecare cu atenţie înainte de a-l plasa în fagure.

 

Regina albinelor simbolizează puterea feminină a naturii.

 

În multe culturi se crede că, atunci când în viaţa apicultorului au loc evenimente importante, aceasta trebuie să fie informată de ceea ce se petrece. În special la moartea unui prisăcar, stupului trebuie să i se cânte pentru a-şi păstra armonia. Interesant, deşi deloc surprinzător, este faptul că în Evul Mediu, pe măsură ce femeile au dispărut din viaţa publică, a existat o tendinţă de a considera că la conducerea stupului se află un rege: în fond, cine altcineva decât un bărbat ar fi putut să menţină ordinea într-un sistem atât de complex?

 

Viaţa albinei lucrătoare e scurtă şi activă.

 

Aceasta ajunge la maturitate în 21 de zile şi îşi începe imediat perioada de serviciu. Mai întâi îngrijeşte de larve şi de curăţenie, putând pleca după polen doar când e suficient de experimentată. O albină lucrătoare trăieşte cam 6 săptămâni şi moare literalmente de epuizare, când aripile îi sunt într-atât de deteriorate încât nu o mai pot susţine în zbor. Acesta este lucrul de care trebuie să ne amintim când irosim chiar şi o linguriţă de pe fundul borcanului cu miere.

 

În culturile Antichităţii, albinele erau considerate ca fiind mesageri ai zeilor.

 

Egiptenii credeau că sunt lacrimile lui Ra, căzute pe pământ pentru a aduce cuvântul zeului soare, în timp ce romanii erau de părere că stupul care roieşte se află chiar atunci în misiune divină.

 

Lăptişorul de matcă este o substanţă specială, bogată în proteine şi vitamine, produsă de lucrătoarele foarte tinere.

 

În fapt, este interesant faptul că la albine, diferenţa de castă este produsă de hrana pe care o primesc în copilărie. Lucrătoarele primesc această delicatesă doar timp de 3 zile, în timp ce viitoarea regină o va consuma timp de 16 zile, până la maturizare. Chiar dacă teoretic acest lucru înseamnă că, hrănită corespunzător, orice lucrătoare ar putea fi regină, niciun stup nu tolerează mai mult de o singură conducătoare. Atunci când apar două regine, fie una va părăsi stupul cu o parte din familie şi-şi va căuta o nouă locuinţă, fie cele două se vor lupta până la moarte. Albinele îşi au regulile lor sociale extrem de bine stabilite, care adesea nu au nimic de-a face cu felul drăgălaş în care sunt antropomorfizate în filmele de animaţie.

 

Se spune că Jupiter, regele zeilor, i-a dat albinei acul pentru a proteja comorile stupului.

 

Dar pentru că soţia sa, Junona, era de părere că un astfel de dar nu poate fi acordat necondiţionat, Jupiter a hotărât că albina va muri în momentul în care îşi va folosi acul.

Spre deosebire de cuiburile de viespi, stupul poate supravieţui iernii dacă are suficiente resurse şi dacă nu este atacat de prădători.

 

Bineînţeles, familiile sunt mult mai mici în zilele reci: în fond nu mai există trântori, regina nu depune ouă în această perioadă şi foarte multe lucrătoare vor ajunge la sfârşitul natural al vieţii lor. Regina însă va supravieţui, iar cu ea şi continuitatea stupului va fi asigurată.

 

12 lucrătoare vor munci întreaga lor viaţă pentru a aduna o singură linguriţă de miere.

 

De fapt, pentru un kg de miere, e nevoie ca albinele să zboare peste 100 de mii de km în căutarea florilor. Pentru cei care sunt doritori să afle mai multe recomandăm volumul Istoria albinelor de Maja Lunde: o carte de ficţiune, dar care ne va ajuta să ne imaginăm cât de multe va pierde omenirea odată cu dispariţia acestor insecte.

Ziua Mondială a Albinelor este marcată, în fiecare an, la 20 mai pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora. Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Dronă de război prăbușită pe teritoriul României. A fost transmis mesaj RO-Alert
Social joi, 24 septembrie 2026, 10:15

Dronă de război prăbușită pe teritoriul României. A fost transmis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat că, în noaptea de miercuri spre joi, 23, 24 septembrie, un grup de ținte aeriene a fost detectat în nordul localității Chilia...

Dronă de război prăbușită pe teritoriul României. A fost transmis mesaj RO-Alert
Noi tarife pentru rovinietă, de la 1 octombrie
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 14:12

Noi tarife pentru rovinietă, de la 1 octombrie

Schimbări importante pentru şoferii din România.   De la 1 octombrie, călătoriile pe drumurile naţionale şi autostrăzi vin cu un nou...

Noi tarife pentru rovinietă, de la 1 octombrie
Peste 100 de proiecte pentru comunitate
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 11:33

Peste 100 de proiecte pentru comunitate

Peste o sută de inițiative dedicate comunității prind contur în acest an în județul Sălaj.   În acest an, au fost încheiate 135 de...

Peste 100 de proiecte pentru comunitate
Incendiu violent lichidat de pompieri în Giurtelecu Șimleului
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 11:27

Incendiu violent lichidat de pompieri în Giurtelecu Șimleului

Pagube materiale importante în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Giurtelecu Șimleului, comuna Măeriște.   Flăcările au cuprins o...

Incendiu violent lichidat de pompieri în Giurtelecu Șimleului
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 10:43

ANSVSA pregătește vaccinarea ovinelor

Campania de vaccinare a ovinelor va începe cel mai târziu la 1 octombrie, imediat ce vor fi primite dozele de la Banca Europeană, a anunțat...

ANSVSA pregătește vaccinarea ovinelor
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 10:38

Transalpina, verificată de drumari!

Un utilaj al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu, echipat de iarnă, cu material antiderapant, a efectuat în această dimineață, miercuri,...

Transalpina, verificată de drumari!
Social miercuri, 23 septembrie 2026, 00:00

23 septembrie – Ziua care marchează începutul toamnei astronomice

Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, are loc miercuri, 23 septembrie, la ora 03:05, ora României....

23 septembrie – Ziua care marchează începutul toamnei astronomice
Social marți, 22 septembrie 2026, 13:39

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit

Trecerea de la paza tradițională făcută de pădurari la un sistem tehnologizat bazat pe supraveghere video și imagini din satelit reprezintă...

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit