Ascultă Radio România Cluj Live

Canabisul şi imaginile „delicate”, materie de studiu în şcolile clujene

 

Canabisul şi imaginile „delicate”, materie de studiu în şcolile clujene

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 20 februarie 2020, 10:45

 

Educația juridică devine materie opțională în unitățile de învățământ preuniversitar clujene, începând cu anul școlar viitor.

Materia va fi predată de profesori de la domeniile socio-umane, în principal istorie și filosofie, care, în perioada verii, vor participa la cursuri de perfecționare susținute de judecători, procurori și avocați.
La aceste ore, elevilor li se vor prezenta prevederi din legislația civilă și penală, rolul cursurilor fiind gândit atât pentru informare cât și pentru prevenție. Ghidul „Elevul și Legea”, publicat de judecătorul Cristi Danileț, va sta la baza acestei discipline, magistratul clujean fiind dealtfel și inițiatorul introducerii orelor de educație juridică în școlile și liceele din România:

La materia Educație Juridică, copiii vor învăța lucruri elementare despre drept și justiție, începând cu regulile care trebuie respectate la școală, pe stradă, în mediul on-line, în contactul cu autoritățile sau în caz de plecare în străinătate, inclusiv ce substanțe au voie sau nu au voie să consume. De exemplu, există în folclorul copiilor ideea că, dacă ai asupra ta până în trei grame de canabis, nu ți se întâmplă nimic. Ori legislația, în momentul de față, în România, interzice deținerea oricărei cantități de canabis. După cum sunt interzise șantajul cu poze intime, agresiunile sexuale, lovirea unui profesor, a unui părinte sau a unui copil. Toate lucrurile acestea, banale pentru un om al legii, dar fundamentale pentru un cetățean, vor fi studiate de copii, chiar dinainte de a împlini vârsta de 14 ani. Pentru că la 14 ani legislația spune că răspunzi penal și contraventional pentru faptele tale.

În urmă cu patru ani, materia Educație Juridică era predată în numai 20 de școli din țară. Din anul școlar următor, în județul Cluj ea e materie opțională și va fi introdusă în 23 de școli.

Valentin Cuibus si Cristi Danilet

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Cuibus, apreciază că informațiile practice legate de drepturi și îngrădiri prezentate la ore ajung indirect și la alți elevi, pentru că tinerii comunică între ei:

Vrem să facem altceva, nu doar obișnuitele pregătiri pentru BAC, Evaluare Națională sau titularizari, lucruri pe care le facem în continuare. Am ajuns, practic, la un nivel la care trebuie să ne gândim și la ce ar dori copilul, tânărul. Și am ajuns la concluzia că acest gen de activități e foarte cerut. Se vede clar că există interes în momentul în care sunt 23 de școli, atât din Cluj cât și din celelalte municipii ale județului, dar chiar și din zona rurală, atât licee cât și școli generale, care s-au înscris în acest proiect pentru că, gândiți-vă, că e vorba de opțiunea copilului. Sunt 46 de clase care au cerut să facă acest gen de activitate.

Orele de Educație Juridică au fost introduse pentru elevi ai claselor V – VII de gimnaziu și la toate clasele de liceu. În județul Cluj, anul viitor acest curs va fi predat într-un total de 46 de clase, care însumează 1246 de elevi.

 

Mihai Miclăuș

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal. Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Reportaje vineri, 26 iunie 2026, 00:05

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării

Organismul unui om bolnav nu poate face față cu succes pierderii căldurii prin transpirația excesivă, în special în zilele cu temperaturi...

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Reportaje joi, 25 iunie 2026, 13:10

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design

La 100 de ani de existență, Universitatea de Artă și Design sărbătorește printr-o serie de evenimente diverse. Cel mai recent a avut loc...

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje miercuri, 24 iunie 2026, 10:59

Despre artă și cinema pe franțuzește

Unul dintre proiectele cu tradiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania este juriul tinerilor francofoni, derulat în parteneriat cu...

Despre artă și cinema pe franțuzește
Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje sâmbătă, 20 iunie 2026, 00:00

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban

Au între 13 și 17 ani, se antrenează de două ori pe săptămână și au demonstrat că pasiunea, disciplina și munca în echipă pot transforma...

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje vineri, 19 iunie 2026, 13:41

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”

Bucurie, emoție și numeroase motive de mândrie au definit festivitatea de încheiere a anului școlar de la Colegiul Național „George...

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”
Reportaje joi, 18 iunie 2026, 11:07

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030

Locuitorii de la Pata Rât vor fi mutați în locuințe decente până în anul 2030, în baza programelor sociale pe care Primăria le derulează...

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030