Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim, recomandarea bibliotecarului: Lizoanca de Doina Ruști

Ce mai citim, recomandarea bibliotecarului: Lizoanca de Doina Ruști

Articol editat de cristina.rusu, 25 august 2019, 06:00 / actualizat: 25 august 2019, 9:39

Romanul Lizoanca de Doina Ruști a fost scris în urma unui articol din ziar cu o știre șocantă: „o prostituată de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis”. O poveste zguduitoare, sensibilizantă, șocantă, dură, care demască neglijența, dezinteresul, ignoranța și corupția autorităților, dar și a părinților. Imoralitatea personajelor din mediul rural, limbajul trivial și lenea sunt fațetele urâte care dau realism și dinamism narațiunii.

Eliza Niță, poreclită Lizoanca, în vârstă de 11 ani, este portretul viu al tuturor copiilor abuzați. Victimă a violenței paterne și scăpată de sub control, fetița abandonează școala și fuge de acasă. Anturajul nepotrivit, lipsa de educație și a măsurii lucrurilor o împing spre depravare. Dar, în ciuda traumelor suferite după abuzurile fizice și psihice, Lizoanca uimește prin tăria ei de caracter și prin puterea de a depăși tot ce i se întâmplă.

În prima parte facem cunoștință cu gașca ei de prieteni: Goarna, Nuța și Titoașcă. Oamenii satului ne sunt prezentați tot aici: Greblă, care din client va deveni un sprijin pentru Lizoanca, Petrache, Păduchioasa, și Cristel, tatăl fetiței.

În partea a doua, când începe acțiunea, apare un personaj nou, Sanitara, asistenta medicală și socială a satului, care descoperă boala fetiței și vrea să întocmească o listă cu toate „victimele” îmbolnăvite de Lizoanca. Pe parcurs ne dăm seama că e un roman-anchetă, plin de dramatism, cu o construcție solidă, personaje și acțiune complexe.

Lizoanca ajunge în centrul atenției publice din Satu Nou, iar mass-media o transformă într-un personaj național. Pe măsură ce se conturează caracterul ei ies la iveală o mulțime de secrete, iar povestea devine o cronică a unei mici comunități rurale care dezvăluie promiscuitate, ipocrizie, cruzime și delăsare. Cele 13 povestiri care compun povestea Lizoancăi duc spre un singur personaj, Petrache Notaru, în vârstă de 80 de ani. De la el pornesc faptele de cotitură în viața satului, în jurul lui se dezvoltă toate celelalte personaje care compun biografia Lizoancăi. Faptele lui generează un șir de vieți distruse și destine schimbate: a violat-o pe Tori, bunica Lizoancăi, l-a complexat pe Greblă, a alimentat temerile Sanitarei, înrăind-o. Și tot el rescrie istoria unui inel antic găsit în copilărie.

Povestea tulburătoare are la bază un fapt real care marchează cititorul și care îl face să empatizeze cu această fetiță nevoită să vagabondeze și să învețe lucruri pe care nu le înțelege, să-și vândă trupul pentru a supraviețui și pentru a evita să se întoarcă acasă. Frica și ura față de tatăl violent o determină să prefere o viață antisocială. Un tată diabolic și lipsit de educație, care încearcă să profite de pe urma „celebrității” fiicei sale și să ceară bani. Cititorul se înduioșează de fetița firavă cu voce groasă, care a uitat cum se scrie litera R, bătută și umilită.

Romanul aduce la suprafață poveștile traumatizante ale altor personaje, construite cu precizie și realism: Tori, bunica fetiței, Greblă, Petrache, Păduchioasa, Cristel, Goarna, Sanitara, Marin, Vică. Toate aceste povești compun o cutremurătoare frescă a societății românești contemporane, drama unui sat întreg, ajunsă în presă și relatată ca o știre senzațională. Pe măsură ce se relatează faptele se deconspiră incompetența, dezinteresul și corupția autorităților care ar fi trebuit să prevină și să stopeze abuzurile de orice fel.

În ciuda vieții dure și pline de umilințe pe care o alege, Lizoanca nu-și pierde inocența, iar această inocență ni se dezvăluie atunci când o vede la televizor pe Trestiana, o cântăreață de vârsta ei, deja vedetă. Lizoanca o admiră și visează să aibă și ea rochiță și pantofi argintii ca Trestiana.

Finalul cărții este unul neașteptat, în care aflăm că și Trestiana este victima abuzurilor tatălui său, în urma cărora ajunge alături de Lizoanca la un centru pentru copii abuzați, însărcinată cu propriul tată. Un maraton de povești triste, cu personaje din lumea satului contemporan, creionate cu forță și măiestrie. Stilul Doinei Ruști convinge cititorul de talentul incontestabil al scriiturii sale.

Romanul Lizoanca la 11 ani a apărut în 2009 la editura Trei reeditat în 2017 la editura Polirom sub titlul Lizoanca și a primit premiul Ion Creangă al Academiei Române. A fost tradus în limba germană, italiană, maghiară, macedoneană și se bucură de cronici pozitive.

Dacă v-am stârnit curiozitatea vă invit să împrumutați cartea de la sediul central al Bibliotecii Județene „O. Goga”, Sala de literatură română, etajul III Est.