Stresul examenelor la facultate și urmările lui

Ca părinți am plantat în mintea copiilor noștri ideea că fără facultate nu ești om, că e o rușine să nu ai diplomă într-o societate în care toată lumea poate face o facultate (pe bani sau bugetată).

Oare câți dintre noi ne-am gândit la stresul pe care îl poate simți un tânăr dornic să îndeplinească așteptările familiei.

Încă de când suntem mici, avem nevoie de ghidare în viața noastră, pentru a putea deveni adulți autonomi cu cât mai multe resurse personale de care să ne folosim atunci când este nevoie în viață.

E important să știm cum e mai potrivit să decidem pentru noi sau cum să facem alegeri care să fie cât mai apropiate de dorințele și nevoile noastre. Desigur, nu trebuie să omitem că e cel puțin la fel de important să învățăm cum să admitem și lucrurile pe care nu le putem schimba, asupra cărora nu putem interveni, ca oameni.

Cu cât creștem în vârstă, cu atât își fac apariția în viața noastră de zi cu zi, și alte sisteme, în afara celui familial. Intervin sistemul social și școlar. Ambele ne influențează major până când ajungem să depășim stadiul de adult tânăr.

Perioada de adult tânăr se manifestă odată cu plecarea din sânul familiei de origine; atunci când tânărul încă se află sub influența parțială a adolescenței și se zbate între nevoia de a avea propria identitate, separată de cea a familiei sale și fidelitatea inconștientă a unor tipare care îl țin legat de ea.

Aceste trăiri se manifestă și dacă persoana se află la mare distanță fizică de locurile natale. Astfel, mulți tineri care se îndreaptă spre o facultate sau deja sunt studenți în cadrul uneia, întâmpină o sumedenie de dificultăți, greutăți și provocări de ordin emoțional.

Aflați în pragul examenelor sunt copleșiți de ceea ce trăiesc și foarte dezorientați. Cei care au și probleme de adaptare socială sunt și mai afectați pentru că nu găsesc o altă sursă de sprijin, suplimentară, la care să apeleze sau persoane de care să se simtă suficient de apropiați pentru a le cere ajutorul.

Experiența mea, ca terapeut, arată că mulți tineri suferă de singurătate și izolare. Cei care se află în faza inițială a alegerii drumului către o facultate, nu știu cum să aleagă mai bine și la ce să se raporteze când își doresc să continue acest proiect personal.

Pentru mulți părinți ideea de a servi unei imagini sociale, și anume aceea de “ce zice lumea că…”, este prioritară dorinței fiului sau fiicei. Dacă părinții tăi s-au temut mereu de “gura lumii”, tu vei alege cel mai probabil ceva din care “trebuie” să câștigi bani și nu neapărat ceva ce ți se potrivește. Vei încerca de fapt să-i mulțumești pe ceilalți.

Pentru unii părinți nici nu contează facultatea aleasă de copil, ci doar statutul de student, iar pentru alții este obligatoriu ca tânărul să urmeze tradiția familiei sau împlinirea unui vis al părinților: “când va crește mare am să îl fac…”

Iată ce spunea odată un student client:

Mă simt presat, turtit și obosit. O zi muncesc pentru școală să fac față, iar trei zile plâng. Toate mă apasă deodată. Nu am încredere în mine deloc. Am nevoie ca mereu să fie cineva lângă mine. Știu că nu sunt prost, dar performanța mea trebuie să îi mulțumească pe părinții mei.

Îmi este jenă să le zic că nu asta am vrut de fapt să fac și mă simt vinovat gândindu-mă că ei îmi dau bani de chirie și facultate iar eu sunt aproape să îmi pic anul. Tata muncește în două locuri iar mama mulțumește pe toată lumea. Sora mea e cu bursă în altă parte, și doar eu sunt așa….în situația asta. Bunicii mei sună mereu și se așteaptă ca eu să reușesc să fiu mândria lor. Dar nu știe nimeni ce greu îmi este!

Potrivit contextelor majoritare din ziua de azi, cel mai des întâlnesc nesiguranța tinerilor în alegerile lor, la cei care provin din familii cu profesii așa-zis nobile: medici, ingineri, economiști, avocați sau uneori militari.

Pe lângă cele spus până acum, există încă acea categorie de tineri care cred că au făcut alegerea în mod deliberat singuri. Probabil rațional, însă când ajungem să pătrundem în loialitatea tiparelor emoționale, ne dăm seama că acești tineri au decis din alte motive decât ale lor și, în procesul de terapie, se evidențiază, că de cele mai multe ori ei nu au fost lăsați să decidă pentru sine.

În spatele acestor cazuri, de multe ori este un părinte anxios care a luptat mereu în locul copilului și, astfel, copilul a preluat în timp, mesajul că el nu este suficient de bun sau demn pentru a lua decizii valoroase. Încrederea și percepția sa de sine, nu sunt ceea ce el simte, ci cele care le “predică” părintele.

El învață, la un moment dat, să delege asumările proprii, se teme de confruntarea cu greutățile, cu realitatea, cu propriile dorințe, urmează spusele părintelui binevoitor, alegerile și hotărârile lui.

Trebuie să menționez că e important să nu confundați spusele mele anterioare cu nevoia naturală de sprijin a părinților. Disfuncționalitatea intervine numai când comportamentele părintelui sunt determinate de propriul sentiment de nesiguranță și anxietate manfestate pe termen lung.

Părintele anxios va da mesajul că el poate mai bine, știe mai bine însă o va face pentru a-și apăra propriul sentiment de nesiguranță sau neputință. Și atunci copilul/tânărul dezvoltă neîncredere, confuzie, incertitudine etc.

Nu simt nicio motivație, nu mă pot apuca de teme. Simt că am o problemă dar nu știu cum să trec peste ea. Mă simt demotivat și anxios. Mă trezesc cu atacuri în somn și nu mai pot dormi deloc. Apoi pentru că nu dorm noaptea, ziua nu mai reușesc să mă concentrez la nimic și mă ia și mai tare anxietatea până aproape simt că mi se face rău și parcă îmi vine să vărs, am noduri în gât și în stomac.

Ce îmi doresc să rețineți este că efectele stresului emoțional în aceste situații de examene, sunt printre cele mai puternice. Se resimt factorii de constrângere, incapacitatea tânărului de a se descurca și organiza singur în activitățile de învățare a materiei. Totodată, în perioada examenelor se accentuează sentimentul de neputință, dar și multe blocaje la nivel mental.

La nivel emoțional, apare angoasa, frica patologică, atacurile de panică care sunt, de fapt, o urmare a gândurilor iraționale. Apar stările depresive, lipsa de concentrare, vinovăția ș.a.m.d. Ele sunt, deseori însoțite și de stări fiziologice accentuate ca: greața, voma sau durerile acute de cap și stomac.

Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Articol editat de cristina.rusu, 24 iulie 2019, 10:27 / actualizat: 25 iulie 2019, 9:59

Ca părinți am plantat în mintea copiilor noștri ideea că fără facultate nu ești om, că e o rușine să nu ai diplomă într-o societate în care toată lumea poate face o facultate (pe bani sau bugetată).

Oare câți dintre noi ne-am gândit la stresul pe care îl poate simți un tânăr dornic să îndeplinească așteptările familiei.

Încă de când suntem mici, avem nevoie de ghidare în viața noastră, pentru a putea deveni adulți autonomi cu cât mai multe resurse personale de care să ne folosim atunci când este nevoie în viață.

E important să știm cum e mai potrivit să decidem pentru noi sau cum să facem alegeri care să fie cât mai apropiate de dorințele și nevoile noastre. Desigur, nu trebuie să omitem că e cel puțin la fel de important să învățăm cum să admitem și lucrurile pe care nu le putem schimba, asupra cărora nu putem interveni, ca oameni.

Cu cât creștem în vârstă, cu atât își fac apariția în viața noastră de zi cu zi, și alte sisteme, în afara celui familial. Intervin sistemul social și școlar. Ambele ne influențează major până când ajungem să depășim stadiul de adult tânăr.

Perioada de adult tânăr se manifestă odată cu plecarea din sânul familiei de origine; atunci când tânărul încă se află sub influența parțială a adolescenței și se zbate între nevoia de a avea propria identitate, separată de cea a familiei sale și fidelitatea inconștientă a unor tipare care îl țin legat de ea.

Aceste trăiri se manifestă și dacă persoana se află la mare distanță fizică de locurile natale. Astfel, mulți tineri care se îndreaptă spre o facultate sau deja sunt studenți în cadrul uneia, întâmpină o sumedenie de dificultăți, greutăți și provocări de ordin emoțional.

Aflați în pragul examenelor sunt copleșiți de ceea ce trăiesc și foarte dezorientați. Cei care au și probleme de adaptare socială sunt și mai afectați pentru că nu găsesc o altă sursă de sprijin, suplimentară, la care să apeleze sau persoane de care să se simtă suficient de apropiați pentru a le cere ajutorul.

Experiența mea, ca terapeut, arată că mulți tineri suferă de singurătate și izolare. Cei care se află în faza inițială a alegerii drumului către o facultate, nu știu cum să aleagă mai bine și la ce să se raporteze când își doresc să continue acest proiect personal.

Pentru mulți părinți ideea de a servi unei imagini sociale, și anume aceea de “ce zice lumea că…”, este prioritară dorinței fiului sau fiicei. Dacă părinții tăi s-au temut mereu de “gura lumii”, tu vei alege cel mai probabil ceva din care “trebuie” să câștigi bani și nu neapărat ceva ce ți se potrivește. Vei încerca de fapt să-i mulțumești pe ceilalți.

Pentru unii părinți nici nu contează facultatea aleasă de copil, ci doar statutul de student, iar pentru alții este obligatoriu ca tânărul să urmeze tradiția familiei sau împlinirea unui vis al părinților: “când va crește mare am să îl fac…”

Iată ce spunea odată un student client:

Mă simt presat, turtit și obosit. O zi muncesc pentru școală să fac față, iar trei zile plâng. Toate mă apasă deodată. Nu am încredere în mine deloc. Am nevoie ca mereu să fie cineva lângă mine. Știu că nu sunt prost, dar performanța mea trebuie să îi mulțumească pe părinții mei.

Îmi este jenă să le zic că nu asta am vrut de fapt să fac și mă simt vinovat gândindu-mă că ei îmi dau bani de chirie și facultate iar eu sunt aproape să îmi pic anul. Tata muncește în două locuri iar mama mulțumește pe toată lumea. Sora mea e cu bursă în altă parte, și doar eu sunt așa….în situația asta. Bunicii mei sună mereu și se așteaptă ca eu să reușesc să fiu mândria lor. Dar nu știe nimeni ce greu îmi este!

Potrivit contextelor majoritare din ziua de azi, cel mai des întâlnesc nesiguranța tinerilor în alegerile lor, la cei care provin din familii cu profesii așa-zis nobile: medici, ingineri, economiști, avocați sau uneori militari.

Pe lângă cele spus până acum, există încă acea categorie de tineri care cred că au făcut alegerea în mod deliberat singuri. Probabil rațional, însă când ajungem să pătrundem în loialitatea tiparelor emoționale, ne dăm seama că acești tineri au decis din alte motive decât ale lor și, în procesul de terapie, se evidențiază, că de cele mai multe ori ei nu au fost lăsați să decidă pentru sine.

În spatele acestor cazuri, de multe ori este un părinte anxios care a luptat mereu în locul copilului și, astfel, copilul a preluat în timp, mesajul că el nu este suficient de bun sau demn pentru a lua decizii valoroase. Încrederea și percepția sa de sine, nu sunt ceea ce el simte, ci cele care le “predică” părintele.

El învață, la un moment dat, să delege asumările proprii, se teme de confruntarea cu greutățile, cu realitatea, cu propriile dorințe, urmează spusele părintelui binevoitor, alegerile și hotărârile lui.

Trebuie să menționez că e important să nu confundați spusele mele anterioare cu nevoia naturală de sprijin a părinților. Disfuncționalitatea intervine numai când comportamentele părintelui sunt determinate de propriul sentiment de nesiguranță și anxietate manfestate pe termen lung.

Părintele anxios va da mesajul că el poate mai bine, știe mai bine însă o va face pentru a-și apăra propriul sentiment de nesiguranță sau neputință. Și atunci copilul/tânărul dezvoltă neîncredere, confuzie, incertitudine etc.

Nu simt nicio motivație, nu mă pot apuca de teme. Simt că am o problemă dar nu știu cum să trec peste ea. Mă simt demotivat și anxios. Mă trezesc cu atacuri în somn și nu mai pot dormi deloc. Apoi pentru că nu dorm noaptea, ziua nu mai reușesc să mă concentrez la nimic și mă ia și mai tare anxietatea până aproape simt că mi se face rău și parcă îmi vine să vărs, am noduri în gât și în stomac.

Ce îmi doresc să rețineți este că efectele stresului emoțional în aceste situații de examene, sunt printre cele mai puternice. Se resimt factorii de constrângere, incapacitatea tânărului de a se descurca și organiza singur în activitățile de învățare a materiei. Totodată, în perioada examenelor se accentuează sentimentul de neputință, dar și multe blocaje la nivel mental.

La nivel emoțional, apare angoasa, frica patologică, atacurile de panică care sunt, de fapt, o urmare a gândurilor iraționale. Apar stările depresive, lipsa de concentrare, vinovăția ș.a.m.d. Ele sunt, deseori însoțite și de stări fiziologice accentuate ca: greața, voma sau durerile acute de cap și stomac.

Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Foto: arhivă radio

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.