Prima pagină » Știri » Educaţie » Mintea din spatele medaliei de bronz a României la Olimpiada Internațională de Inteligența Artificială

Mintea din spatele medaliei de bronz a României la Olimpiada Internațională de Inteligența Artificială

Povestea lui Daniel este una despre curiozitate, muncă, echilibru și dorința de a folosi tehnologia pentru a face bine.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 august 2026, 00:00

Trei medalii de aur, două de argint și trei medalii de bronz pentru România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată anul acesta la Astana, în Kazahstan. Printre elevii care au urcat pe podium se află și Daniel Bence-Muk, elev al Colegiului Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, medaliat cu bronz.

Dincolo de performanța academică și de rezultatul care confirmă valoarea elevilor români într-un domeniu aflat într-o dezvoltare spectaculoasă, povestea lui Daniel este una despre curiozitate, muncă, echilibru și dorința de a folosi tehnologia pentru a face bine.

Întâlnirea lui cu inteligența artificială a fost una cât se poate de contemporană. În 2023, odată cu apariția ChatGPT, Daniel a început să vorbească cu acest nou tip de sistem și a fost surprins de naturalețea conversației:

„Ca toată lumea, am descoperit-o când a apărut ChatGPT și am început să vorbesc cu el și am văzut că vorbește ca un om.”

Curiozitatea de atunci s-a transformat treptat într-o pasiune pentru un domeniu pe care astăzi îl studiază la nivel olimpic. Dar povestea sa în informatică începuse cu mult înainte, încă din clasa a III-a. Îi plăcea să rezolve probleme, însă, mai ales, își dorea să construiască lucruri.

„Dar când facem și noi un proiect? Să facem ceva, să construim ceva, să aibă o interfață, să facă ceva”, îi spunea profesoarei care îl pregătea.

Daniel Bence Muk

Drumul spre medalia de bronz de la Astana a fost unul lung. Daniel participă la olimpiade de aproximativ zece ani, iar prima sa experiență a fost la Olimpiada de Informatică, în școala primară. De atunci, fiecare competiție a adăugat cunoștințe, experiență și, poate cel mai important, obișnuința de a munci atunci când rezultatul nu vine imediat.

Pregătirea pentru inteligența artificială a început anul trecut, printr-un curs online susținut de Andrew Ng, urmat de clasele de excelență organizate prin inspectorat. Sub îndrumarea profesorului Manuel Dragomir, Daniel a aprofundat conceptele teoretice, iar pregătirea pentru lot a continuat prin studiu individual și workshopuri coordonate de profesorii Robert Colca, Mihai Nan, Alexandru Dionise și Antoniu Bărbălu.

Un rol important l-a avut și școala. Profesorul de informatică Marius Moldovan, diriginta Elena Coța și conducerea Colegiului Național „George Barițiu” l-au susținut și i-au oferit timp pentru a se concentra asupra domeniului care îl pasionează. Pentru Daniel, rezultatul obținut la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială este și o formă de recunoștință față de oamenii care au avut încredere în el.

Selecția pentru lotul olimpic a fost însă o adevărată probă de rezistență. După prima zi a selecției finale era pe locul 24 din 30. A doua zi a reușit să urce până pe locul 8 – exact poziția care îi asigura calificarea la Internațională.

„Când am auzit că merg la Internațională, efectiv am sărit în sus de bucurie. Am sunat-o pe mama, l-am sunat pe tata, am sunat pe toată lumea, pentru că nu credeam că voi ajunge.”

La Astana, peste 450 de participanți din 108 țări s-au întâlnit într-o competiție aflată abia la a treia ediție. Pentru Daniel, experiența nu a însemnat doar probleme dificile și presiunea concursului, ci și întâlnirea cu tineri pasionați de același domeniu din Peru, Botswana și din multe alte colțuri ale lumii. A vrut să descopere și cultura Kazahstanului, să vorbească cu oamenii și să lege prietenii.

În competițiile de acest nivel, una dintre cele mai mari provocări este să știi când să mergi mai departe. Poate că această lecție spune ceva și despre felul în care privește viața: nu trebuie să găsești imediat toate răspunsurile, ci să știi când să continui.

Daniel este entuziasmat de potențialul inteligenței artificiale și crede că aceasta poate deveni una dintre cele mai importante inovații din istoria umanității. Dar, în același timp, privește cu luciditate și riscurile ei. Vorbește despre siguranță, etică și despre pericolul ca oamenii să ajungă să folosească AI nu ca pe un instrument, ci ca pe un înlocuitor al propriei gândiri.

A ajuns la această concluzie și prin experiență personală. Folosind inteligența artificială pentru învățare, imagini sau diferite sarcini, a observat că unele dintre abilitățile sale au început să slăbească. Printre ele, capacitatea de a scrie creativ.

„Am delegat unele lucruri inteligenței artificiale să mi le facă și am ajuns să pierd unele abilități la care țineam foarte mult și acum trebuie să mi le reantrenez.”

De aceea, sfatul lui pentru tinerii care folosesc AI este simplu și foarte actual:

„Să o folosească ca pe un ajutor, dar ei să gândească, nu inteligența artificială.”

Această preocupare pentru oameni se regăsește și într-un proiect pe care Daniel îl dezvoltă în prezent: o aplicație destinată pacienților oncologici, inspirată de experiența familiei sale. Una dintre funcții urmărește să creeze o comunitate de sprijin în care pacienții să poată vorbi cu persoane care trec prin experiențe similare. A doua componentă este dedicată recenziilor despre medici, pentru ca pacienții să poată avea acces la experiențele altor oameni.

Aplicația este aproape gata, iar Daniel caută acum sprijin și utilizatori. Este un pas important pentru un tânăr care nu vrea doar să învețe tehnologie, ci să o transforme în ceva folositor.

Dincolo de olimpicul internațional, Daniel este un adolescent căruia îi place să râdă cu prietenii, să iasă în oraș, să înoate, să asculte muzică, să vadă filme și chiar și-ar dori să reia pasiunea pentru pian. Spune că are o viață echilibrată și crede că performanța nu trebuie să însemne renunțarea la bucuriile simple ale adolescenței.

Urmează clasa a XII-a, iar planul său principal este să studieze în Statele Unite. Nu știe încă exact unde va fi peste zece ani, dar știe ce fel de om vrea să devină.

„Vreau să fiu într-o poziție în care să fac ceva bine pentru umanitate. Nu doar să fiu neutru. Vreau să ajut, să dezvolt ceva care să ajute oamenii, nu doar să facă bani.”

Iar când vorbește despre cea mai mare dorință a sa, răspunsul este poate cel mai frumos rezumat al întregului său parcurs:

„Vreau să fiu cea mai bună versiune a mea. Vreau să cresc în fiecare zi câte puțin, câte puțin și vreau să duc o viață de care la final să fiu mândru și să nu am regrete.”

Medalia de bronz de la Astana este, fără îndoială, o performanță extraordinară. Dar este doar o bornă pe un drum început cu o curiozitate și construit prin zece ani de muncă. Povestea lui Daniel Bence-Muk este, în cele din urmă, despre un tânăr care învață să folosească una dintre cele mai puternice tehnologii ale timpului său fără să uite ceea ce nicio inteligență artificială nu poate înlocui: curiozitatea, empatia, prietenia și dorința de a face ceva bun pentru ceilalți.